Interviu cu Nadir Tamuz, fost concurent la X-Factor

    0
    4953

    Cei mai mulți dintre noi îl cunoaștem pe Nadir de la „X-Factor”. Fostul concurent, aflat sub îndrumarea lui Dan Bittman, a avut grijă să ne încânte de fiecare dată cu vocea și șarmul său, astfel că telespectatorii l-au susținut până în ultima clipă petrecută în competiție. Și-a dorit încă de mic să se impună pe scena muzicală și iată că i-a reușit. Nadir Tamuz ne-a demonstrat încă de la început că pasiunea pentru muzică și dorința de a-și împlini visul sunt suficiente pentru a reuși. Dacă la debut era doar un nume care ne impresiona prin rezonanță, acum îl recunoaștem și îl asociem cu vocea caldă și cu talentul care îl definesc. Haideți să vedeți ce ne-a povestit!

     1922435_10203265184527985_1671111066_n

    1. Ai un nume plăcut și interesant. Ce înseamnă numele tău și ce origine are?

    Nadir este un punct de pe bolta cerească, opus al Zenitului, iar Tamuz este un zeu al frumuseții.

    2. Cum ți-ai dat seama că ești făcut pentru a ajunge pe scenă?

    Pai, încă de mic îl imitam pe Michael Jackson și mă visam pe scenă.

    3. Ce te-a îndemnat să participi la X-Factor?

    Doamna Crina Mardare m-a înscris la X-Factor. Vreau să îi mulțumesc încă o dată cu această ocazie pentru încrederea pe care o are în mine.

    4. Cum te-a schimbat această perioadă în care ai fost concurent la X-Factor?

    Eram foarte crud când am participat la X-Factor. A fost primul meu contact cu o scenă atât de mare. M-a maturizat foarte mult și cred că am făcut un pas foarte mare către visul meu de a deveni un artist complet.

    5. Care a fost relația dintre tine și mentorul tău, Dan Bittman?

    Dan Bittman m-a ajutat foarte mult. Mi-a dat sfaturi foarte bune și am învățat foarte multe trucuri cât timp a fost mentorul meu.

    6. Pe cine ai ca model din lumea muzicală națională și internațională?

    Michael Jackson este artistul de la care încerc să învăț cât mai multe… Din muzica actuală îmi place foarte mult Bruno Mars. De la noi din țară nu pot să spun că îmi place cineva anume foarte mult. Sunt mulți artiști talentați și cred că pot să iau câte ceva de la fiecare.

    7. Cum a fost colaborarea cu J. Yolo pentru ultimul tău single „Mână în mână”?

    De când am auzit piesa, atât eu cât și Randi ne-am gândit la J. Yolo și mă bucur că a acceptat colaborarea.

    8. Ce anume te inspiră în muzica ta și nu numai?

    Îmi plac poveștile de iubire și de viață… Asta mă inspiră și încerc să transmit toate trăirile mele prin muzică.

    9. Ce ai vrea să schimbi în industria muzicală românească?

    Politica radiourilor aș vrea să o schimb. Să acorde mai multă atenție artiștilor tineri…

    10. La ce să se aștepte fanii din partea ta în următoarea perioadă?

    Chiar de câteva zile am început să pregătesc o piesă de vară…Va fi tot o piesă compusă de Randi. Vă promit un nou single de vară foarte frumos!!!

     [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=n5w2r6xcLuo&app=desktop[/youtube]

    Sursă foto: arhivă personală