Prima dată când i-am ascultat piesele mi-au dat impresia că nu sunt ale unui român și m-au făcut să vreau să aflu mai multe despre cel care le creează. Așa am descoperit că nu doar muzica lui e extrem de interesantă, ci și felul în care gândește și acel spirit al competiției foarte dezvoltat care l-au făcut să intre într-o industrie în care știa că ar porni de pe ultimele poziții.

Deși a absolvit o facultate cu profil economic și a mers pe drumul acesta o bună perioadă de timp, într-o zi și-a dat seama că mai vechea lui pasiune pentru muzică îl ținea pe loc. În acel moment a avut curajul să renunțe la tot și să pășească pe un drum complet necunoscut, care nu-i promitea nimic, pentru a da o șansă talentului său. Autodidact fiind, pasiunea uriașă pentru muzică i-a adus niște rezultate la care nici măcar nu îndrăznea să viseze. A învățat singur să cânte la chitară, și-a folosit și vocea, a început să scrie versuri și apoi să înțeleagă mai bine ce înseamnă producție.

Mihnea Crăciunescu e un tânar artist care s-a întors la prima dragoste, muzica, pentru a da naștere proiectului YCCMD (You Can Call Me Dragon), un salt făcut cu încredere oarbă care continuă să-i aducă satisfacție. Când l-am întâlnit pe Mihnea, mi-a dat impresia unei persoane serioase care mi-a zis din start că nu se consideră un artist, dar care este capabil de cel mai sincer zâmbet atunci când îți povestește despre muzică. Dacă inițial m-a convins muzica lui, după trei ore de povestit mi-am dat seama că persoana sau artistul, pe care cel puțin eu îl consider, reușește să transmită ce gândește la fel de ușor precum în melodii. În prea puține cuvinte, aveți mai jos discuția pe care am avut-o cu creatorul YCCMD:

Când ai descoperit că ai înclinații spre muzică?

De mic am dat semne, însă nu suficient de elaborate încât să dea de bănuit că aș fi atât de pasionat încât să urmez o astfel de carieră. Am studiat pian clasic și foarte puțin chitară clasică, însă suficient de mult încât să-mi ușureze procesul de învățare în momentul în care m-am hotărât să aprofundez singur muzica”.

Pian am făcut vreo 6-7 ani când eram mic, o dată pe săptămână, obligat de părinți. Nu se lucra la modul să înveți să știi cum să te descurci pe pian, să intuiești o piesă, să cânți tu ceva de capul tău. Ți se punea partitura în față, rețineam ce trebuie să se audă și cum trebuie să funcționeze degetele, îți creai automatisme și în vreo lună jumate-două învățai o melodie”.

Am făcut trei luni de zile de chitară cu profesorul. Îmi punea partituri și îi tot explicam că nu vreau să cânt clasică. Suna frumos, arăta bine, mă descurcam pentru că dexteritatea o aveam exersată din anii de pian, dar încercam să-i explic că vreau să fac 3-4 note pe ce piesă vreau eu. Important e să te simți bine cu instrumentul în brațe, să aibă sens pentru tine, să te joci cu el, să experimentezi, să fie o joacă care poate la un moment dat se transformă într-o chestie foarte serioasă. Mi-am dat seama că e serioasă treaba cu chitara în momentul în care stăteam la birou cu tata și abia așteptam să ajung acasă să iau chitara în brațe”.

Ce ai alege între pian și chitară?

Aș alege chitara pentru că nu am exersat suficient la pian. Pentru că altfel n-aș ști ce să aleg între pian și chitară. Pianul mie mi se pare absolut pentru că are tot și nu mai are nevoie de nimic”.

Din voce când ai început să cânți?

Cu vocea am început să cânt la 26 de ani. Am vorbit cu un prieten chitarist să ne facem un proiect și a mai venit o tipă. Și am cântat în fața a 60 de prieteni, i-am strâns pe toți într-o încăpere și am început să cântăm. Idealul care era? Să nu-mi spună nimeni să tac”.

Lecții de canto am luat 2 ore sau 3. Mai bine urlu într-un microfon până sună cum îmi place, până simt eu că mă apropii de ceva. Munca asta în studio, să-ți pui câștile și să auzi în timp real ce-ți face vocea e o chestie extraordinară pentru că-ți percepi vocea ca pe un instrument. Deja capătă o altă dimensiune cântatul. Sunt tehnici care ar putea să mă ajute, dar în mare parte e vorba de respirație și exercițiu”.

Îți mai aduci aminte de primele versuri scrise?

Am scris niște versuri și mi-era atât de rușine de mine. Am zis „bărbat ești și stai la 26 de ani să scrii poezii.. te-ai tâmpit de tot”. Am un prieten a cărui opinie o respect, e cam singura pe care o respect, și i-am zis că am scris niște versuri. Am trimis și mi-a zis că nu e rău. „Nu e rău” venind de la el pentru mine a fost extraordinar”.

La mine toată abordarea a fost matematică. E o logică în spate, știu ce vreau să spun, știu mesajul general al piesei, am două-trei versuri de care sunt atașat și restul construiesc ca să se termine piesa. Se întâmplă să scrii o piesă în 10 minute, se întâmplă să scrii și o piesă în 6 luni de zile. Piesa „Happy everyday” a durat vreo 3-4 luni de zile. O mai vizitam așa, o dată pe zi, să văd pe unde se clasează.. până când e chestia asta cu fiorul pe șira spinării sau cu pielea de găină. Când cânt și m-a trecut fiorul pe șira spinării, zic gata, asta e”.

Cat de mult te inspiri din viața personală atunci când îți scrii piesele?

Piesele reprezintă atât experiența mea, cât și a celor din jurul meu. Nu pot spune că-mi torn sufletul în ele, însa odată terminată o piesă mă simt ceva mai ușurat. Fiecare piesă terminată e un mic succes, iar fiecare mic succes de acest gen îmi oferă un sentiment de euforie. Că se întâmplă ca ascultătorii să rezoneze cu ce fac eu este ceva la care n-aș fi îndrăznit să visez”.

Povestea cu producția cum a început?

Am început să devin obsedat de producție. Îmi dau silința ca sunetul să sune cât mai bine. Când m-am băgat în treaba cu producția, mi-am luat un microfon și vreo jumătate de oră pe zi stăteam și cântam piese, mai învățam coveruri. Și exersam chestiile acelea până când s-a atins un nivel la care m-am surprins și pe mine. Începuse să nu-mi mai fie frică că am un gol în stomac când mă urc pe scenă pentru că o comit”.

Sunt chestii unde e nevoie de îndrumare, sunt chestii flagrante pe care nu ai voie să le faci în producție, sunt chestii care sună cu adevărat prost și trebuie să fii atent la ele”.

Artistul trebuie să aibă o opinie clară asupra lucrurilor pe care vrea să le facă”

În momentul în care am avut de-a face cu artiști și le-am propus să lucrăm împreună, eu, cu meseria mea de producător, trebuie să vin să completez după tine. Nu trebuie să-ți impun eu ce e bine pentru tine și ce nu. Majoritatea vin și spun că vor piese. Adică să o gândesc eu, să o fac eu pe toată și apoi să pretindă că e a lor? Eu nu consider că te ajut în momentul în care îți spun eu cum e bine. Pot să te îndrum, pot propune treburi, dar în final tu ești acela care hotărăște. Artistul trebuie să aibă o opinie clară asupra lucrurilor pe care vrea să le facă”.

Ce reprezintă pentru tine proiectul YCCMD ?

O șansă de care nu mă așteptam să mă bucur și de care am să țin cu dinții. Întreaga aventură cu muzica s-a complicat progresiv. Dintr-o joacă m-am pricopsit cu validare, iar odată cu validarea a aparut și setea de mai mult. Mai mult control, mai mult mesaj, mai multe instrumente, mai multe abilități în ale făuritului de piese”.

Cât ți-a luat să faci primul album?

O săptămână. Mi-am făcut două piese, le-am pus pe Spotify și l-am întrebat pe unul care se pricepea ce pot să fac ca să le mai popularizez puțin. Mi-a zis că în primul rând îmi trebuie piese, vreo zece. Și m-am dus acasă și în săptămâna aia am făcut albumul și l-am pus pe net”.

Care e povestea piesei „Happy everyday”?

Este o poveste a unei resemnări mature, a acceptării trecutului în care o anume relație avea potențialul extraordinarului și nu a reușit să și-l îndeplinească”.

Care e starea pe care vrei să o transmiți oamenilor care îți ascultă muzica?

Aș vrea să le transmită o multitudine de stări. Fiecare piesă are povestea ei, iar poveștile mele sunt de toate felurile”.

Cum a fost privită alegerea ta de a merge în direcția aceasta de către familie?

Cu scepticism, până la prima difuzare la radio. Ulterior acestui eveniment n-am avut parte decât de susținere. Îmi imaginez că după o facultate cu profil economic, a alege să cânți la chitară poate părea îngrijorător. Din fericire, acum suntem în asentiment că inițiativa mea nu a fost doar un act de razvrătire”.

M-a sunat mama disperată că e piesa pe radio, e piesa pe radio. Acolo am câștigat credit în măsura în care nu s-a mai pus problema de către părinți că fac degeaba ce fac. Am lucrat cu ei la o fabrică de textile, m-am ocupat în măsura în care mi s-a permis să mă ocup și, la un moment dat, m-am dus și am purtat o conversație cu tata, care m-a susținut în tot ce am făcut. Ambii părinți sunt niște indivizi deosebiți. I-am zis să mă lase șase luni să merg pe drumul asta nebătătorit, unde e dificil și frustrant pentru mine”.

Ce crezi că ai diferit față de artiștii din România? Care e punctul tău forte într-o industrie atât de competitivă?

Puțina experiență de până acum. Am strâns suficientă încât să pot privi în mod obiectiv relativitatea potențialului meu success. S-a ajuns oricum mai departe decât îmi imaginam că se poate cu acest proiect, iar tot ce urmează este bonus. Implicit, mă pot concentra pe muzică și nu pe competiție”.

Având doar piese în engleză și un stil destul de diferit, consideri că ți-ar fi fost mai ușor să-ți promovezi stilul muzical și pe tine, ca artist, peste hotare?

Dacă produsul e bun, va răzbi. Sunt încă la început și încerc să mențin un oarecare optimism în ce privește șansa unui artist independent să reușească să-și promoveze muzica și să culeagă și ceva roade. Sunt suficiente modalități în care îți poți face cunoscută muzica și cu costuri minime, ceea ce în alte vremuri ar fi necesitat o mult mai elaborată strategie. Cu ajutorul platformelor, sunt și peste hotare. Daca urmăritorii mei se vor înmulți în timp, înseamna că fac bine ce fac”.

E important feedback-ul pe care îl primești?

Cer sfaturi atât indivizilor a căror părere o respect, atât a celor pe care nu o respect neapărat. Nu mă deranjează să-mi spui că nu e bine ceva. Sunt destul de încrezător să nu mă intereseze. Nu mă deranjează să-mi spui că e piesa proastă dacă mie îmi place. De cele mai multe ori ca mine fac, dar dacă-mi oferi un feeback relevant și-mi atragi atenția asupra unei chestii la care chiar e o problemă și eu am trecut-o cu vederea, nu-mi fac ambiții prostești. Mă lupt doar să rămână ce am vrut să spun”.

Cum ți-ai defini stilul muzical?

Cred că sunt un folkist cu influențe pop. Aș zice un pop-folk”.

Ai cânta piese la care să nu fi contribuit cu nimic?

Da, cum să nu. Dar ar trebui să rezonez cu textul. Să fie o chestie pe care eu aș spune-o, atât ca om, cât și ca artist. Am ajuns să mă cunosc suficient de bine încât știu ce aș scoate pe gură”.

Am găsit un poet care scrie într-o română care m-a determinat și pe mine să mă gândesc să scriu în română. Văzând abordarea lui m-a inspirat să mă gândesc că aș putea să fac și eu o chestie de genul. În mod sigur o să încerc la un moment dat. Dar când toată muzica pe care am ascultat-o de mic e în engleză, parcă nu pot să mă duc în zona asta. O să trebuiască, în punctul în care o să mă apuc să scriu în română, să citesc poezii și să ascult muzică românească. Nu știu ce aș asculta de la noi. Muzică veche, m-aș duce spre 50-60. M-aș duce spre chestii cu mesaj, dar tot spre folk aș trage”.

Ti s-a întâmplat să greșești pe scenă?

De zeci de ori. Dar nu e important. Dacă ești pe scenă, fă oamenii să râdă, să se simtă bine”.

Mihnea ne-a povestit și o experiență muzicală care, deși inițial părea a se termina dezastruos, s-a dovedit a fi una dintre cele frumoase. A fost invitat într-o emisiune live, la radio Guerilla, unde s-a prezentat împreună cu doi muzicieni cu care urma să cânte pentru prima dată, fără ca măcar să repete înainte.

M-am gândit la vreo patru piese și când am ajuns m-a întrebat Bogdan Șerban câte am pregătit. Îi zic 10 ca să tai apoi până la șase. Și îmi spune că trebuia să am 12. Mai mult, eu cu pianistul nu repetasem nimic și venea și cu basistul pe care nu-l știam. Ne vedeam pentru prima oară. Mă bâlbâiam, eram disperat. Adică singur cu chitara m-aș fi descurcat două ore, dar și cu doi oameni noi.. am zis că n-am nicio șansă, că va fi penibil. Și au venit și a ieșit ceva extraordinar. Cu zece minute înainte să intrăm în emisie, eu îi scriam basistului acordurile de la o piesă. Foarte buni băieții. Basistul și-a asumat un risc pe care nu cred că și l-ar fi asumat mulți din țară. Să vii într-o emisiune filmată live, cu unul ale cărui piese nu le știi.. Eram distrus emoțional, îmi tremurau mâinile, dar trebuia să supraviețuiesc. Nu mă gândeam decât să terminăm piesele. Dar a ieșit o chestie superbă”.

Care ar fi momentul în care te-ai putea considera împlinit din punct de vedere profesional?

Momentul în care aș cânta pe Wembley”.

Spre ce te-ai fi îndreptat dacă nu te-ai fi regăsit în muzica? Ce alte pasiuni mai ai?

Am pasiuni nu foarte nonconformiste. Îmi place sportul, îmi plac filme, cărți… Cu turismul și călătoritul nu le prea am, sunt un băiețel comod. Cred că dacă nu m-aș fi regăsit în muzică, mi-aș fi încercat șansele în design. Îmi place să meșteresc prin Adobe Suite”.

Ce proiecte pregătești în perioada următoare?

Pregătesc următorul album. Sper să reușesc să-mi depășesc actualele performanțe și să ofer următorul material cel târziu în aprilie. Consider că mai am povești și lucruri de spus și sper să reușesc să o fac mai bine decât am făcut-o până acum”.

La următorul album am pretenții de la mine, vreau să depășesc sunetul ăla, vreau să fie mai bun, vreau ca mesajele să fie altele. Așa cum evoluezi în viață, așa să-ți evolueze și muzica”.

De Mihnea veți mai auzi, cu siguranță, iar dacă vreți să fiți la curent cu toate proiectele lui, îl găsiți pe Facebook sau pe Spotify.

Comentarii

comentarii