Interviu cu Mădălina Lungu: tehnician dentar by day și painter by night, cum ea însăși se caracterizează.
Mădălina este studentă la Tehnică dentară și lucrează la o clinică medicală ca tehnician dentar. Dar are un talent aparte: pictează. Și pictează ireal de frumos.
1. Ce înseamnă pentru tine pictura?
Mădălina Lungu: Pictura este pentru mine prima pasiune. Este modul meu de a mă detașa complet de cotidian, de a mă relaxa și de a mă exprima.
Este iubirea aceea la care te întorci mereu, din reflex, pentru că știi că e mereu acolo pentru tine. De care nu poți să uiți și pe care, oricât ai neglija-o (din lipsă de timp, de multe ori), ea tot te așteaptă.
2. Mai ai și alte hobby-uri?
Mădălina Lungu: Deocamdată, pictura este pe primul plan pentru mine, alături de carieră, dar de-a lungul timpului am făcut dans sportiv, karate, actorie, pian, chitară, chiar și canto. Nu m-am regăsit, însă, în niciunul din ele, cum mă regăsesc în pictat.
3. Cum și când ți-ai descoperit talentul în pictură și cine te-a ajutat să faci asta (dacă există cineva)?
Mădălina Lungu: Faptul că le desenam pereții casei cu carioci colorate alor mei când eram micuță a fost un semnal de alarmă, așa și-au dat seama ai mei că trebuie să mă îndrume spre arte plastice. Și că trebuie să zugrăvească mai des.
M-au ajutat enorm părinții mei, dar și doamna Prof. Zamfira Galan de la Școala de muzică și arte plastice nr.5 care mi-a insuflat pasiunea pentru pictura clasică, în ulei, și mi-a îndrumat primii pași.
4. Ce te-a făcut să alegi Facultatea de Tehnică Dentară după ce ai urmat o școală și un liceu de arte plastice?
Mădălina Lungu: Sincer, am vrut să schimb domeniul. Am vrut să învăț ceva nou și să păstrez pictura doar ca pasiune. Nu am vrut să ajung să fac orice legat de artele plastice pentru bani. Nu am vrut să ajung să detest cea mai puternică pasiune a mea.
Am avut norocul că un cunoscut de pe vremea când terminam liceul să termine Tehnica dentară și așa am aflat de Facultate. Oricum, ca tehnician dentar ai nevoie de manualitatea și ochiul unui artist.
5. Prima ta dragoste a fost pictura, dar ai început deja o carieră în tehnică dentară. Dacă ai fi nevoită să alegi un singur domeniu din cele două, pe care l-ai alege și de ce?
Mădălina Lungu: Într-o lume utopică, unde aș putea câștiga bani pictând ce îmi place, aș alege incontestabil pictura.
6. Spune-ne mai multe despre primul tău Vernisaj: care a fost reacția generală a vizitatorilor, ce ai simțit când ți-ai văzut pentru prima dată lucrările expuse.
Mădălina Lungu: Toată lumea care a intrat m-a întrebat de cât timp sunt fotograf, ceea ce am considerat a fi un compliment. Înseamnă că fac ceva bine și lucrările mele sunt destul de realiste cât să treacă drept fotografii.
Altfel, nu e prima mea expoziție, am mai avut câteva în trecut, la Palatul Parlamentului și la câteva Galerii mai micuțe din București, însă este prima expoziție pe care o fac singură. A fost emoționant, am avut peste 200 de oameni la Vernisaj și pentru artistul un pic introvertit a fost fascinant câtă lume a venit pentru mine.
7. Având în vedere că lucrezi, pictezi și mergi și la facultate, cum te descurci cu timpul? Mai ai timp și pentru altceva?
Mădălina Lungu: Îmi fac timp să îmi văd persoanele iubite și prietenii și să merg din când în când la teatru sau la concerte.
8. Lucrările tale par foarte reale. Urmezi un model (poză, mulaj) sau vine totul din imaginație?
Mădălina Lungu: Majoritatea lucrărilor sunt făcute după fotografii care mă fascinează, ceea ce le dă un plus de realism. Am și lucrări făcute din imaginație, desigur, dar pentru expoziția asta am vrut să păstrez o temă.
9. Cât ai stat cel mai mult să pictezi un tablou și ce reprezintă el?
Mădălina Lungu: Nu-mi aduc aminte cât am stat, dar îmi aduc aminte fiecare pistrui în parte și fiecare fir de păr pentru care am stat multe nopți până la 3-4 dimineața.
10. Care este pictorul tău preferat și ce îți place la opera lui?
Mădălina Lungu: Artistul preferat este fără îndoială Michelangelo, mă fascinează orice operă a lui. Preferata mea este „The Last Judgement„, este genul de pictură în fața căreia te pierzi, vrei să stai să te holbezi ore în șir la complexitatea ei.
11. Care este tabloul tău preferat (pictat de tine) și de ce?
Mădălina Lungu: Nu aș putea spune că am un tablou preferat, sunt perfecționistă, după ce termin un tablou încep sa îi văd doar imperfecțiunile și vreau să încep altul, mai bun, mai detaliat.
Acesta e special pentru mine pentru că o persoană dragă mi-a propus să îl pictez (este pictat după celebra fotografie „Fata Afghana„) și este, de asemenea, tabloul preferat al mamei mele.
12. Unde putem vedea lucrările tale și pentru cât timp?
Mădălina Lungu: Îmi puteți vedea lucrările la Galeria „Horațiu Mălăele” din Centrul Vechi până pe 27 octombrie.
13. Planifici să îți expui tablourile în vreo altă galerie în viitorul apropiat?
Mădălina Lungu: Următoarea expoziție va fi în Hotel Marriott, pe 3 noiembrie de la ora 19:00, alături de d. Carmen Olteanu.
Pentru mai multe detalii mă puteți urmări pe pagina personală de facebook: Mădălina Lungu.
Sunt o persoană deschisă spre lucruri și experiențe noi. Îmi plac libertatea, independența și spontaneitatea. Mă ghidez după ideea ,,niciodată să nu spui niciodată”. Îmi place să mă exprim în scris și îmi plac provocările. De aceea m-am alăturat echipei IQool, pentru a-mi putea dezvolta abilitățile de redactor și pentru că fiecare nou articol este o provocare pentru mine.