Interviu cu Irina Bărăgoi

Irina Bărăgoi e blogger-iță. E nașa văcuței Mercedesa. Irina e una din studentele care bloggerește din liceu în joacă, pasionată de Eurovision și X-Factor, her guilty-pleasures, și nu numai. Prin ochii ei, „solidaritatea e cheia multor lucruri”. E una din persoanele ce nu se sfiește să spună o poveste cu mulți oameni dedicați scrisului. În online. Despre viață. „Iar când vine vorba de prietenii, e foarte simplu: totul se simte. Nu trebuie decât să funcționezi precum un semafor: să știi cui să-i dai verde și cui roșu, punând în practică un algoritm propriu prin care să alternezi aceste două culori.”

Florina Voiteanu: Irina, de unde a pornit ideea de a-ți construi un blog? De a deveni www.irinabaragoi.ro ?

Irina Bărăgoi: Până la irinabaragoi.ro a fost cale lungă. Întâi am început pe blogspot. Eram în liceu și auzisem de blog-uri; nu știam prea bine ce sunt, însă mi-am spus „Ia să-mi fac și eu unul!” … și, iată primul pas. Nu știam cu ce se mănâncă blogging-ul. Pur și simplu îl percepeam doar ca pe „un loc pe net” echivalent acelui jurnal personal din viața reală. Mai târziu, am aflat adevăratele valențe ale blogging-ului, iar ca o maturizare vituală, de pe blogspot am trecut pe domeniu propriu. Pe irinabaragoi.ro găsiți mici mele guilty-pleasure-uri în materie de monden, social media și lucruri personale.

F.V. : Apropo de guilty-pleasures, am văzut că după fiecare show X-Factor, postezi părerea ta despre tot, de la costume, mișcare scenică până la calitatea reprezentației vocale. Ce îți place la X-Factor? Ce te-a atras atât de mult încât să ai chiar o rubrică specială pe blog?

I.B. : Atât în primul sezon, cât şi în cel de-al doilea, am fost gală de gală prezentă în public. Mă atrag concursurile muzicale, dar întâmplarea a făcut ca de fiecare dată să existe şi implicaţii subiective care să îmi stârnească interesul. În ambele sezoane a fost câte un jurat al cărui fan eram, mai cunoşteam şi câţiva concurenţi de până să participe, plus că îmi doream să văd live invitaţii speciali, dar, nu în ultimul rând, voiam să văd conceptul de show în sine; voiam să văd cum se face. Atracţia mea pentru astfel de emisiuni se trage de la Eurovision. M-a pasionat de când eram mică, iar acum deja pot spune că e o obsesie de-a dreptul. Poate că mi-ar fi plăcut să cânt. Noroc că există karaoke!

F.V. : Și la mine în familie e o tradiție cu Eurovision-ul, îl vedem adunați în fața televizorului și ne plângem când punctele se dau pe criterii geografice, politice și sociale. Dar, e unul din momentele când toți suntem împreună, familie, comunitate, țară…

I.B. : Din punctul meu de vedere, acel vot politic se simte în permanenţă în aceleaşi locuri an de an, însă clasamentul final nu e foarte influenţat de acele criterii geografice. Dacă e să luăm situaţia ultimilor 5 câştigători, votul politic se simte foarte vag în detrimentul voturilor de 12 puncte care curg pe bandă pentru cei care urmează să ocupe locurile fruntaşe an de an.

F.V.: Te gândești neapărat la un anumit public țintă când scrii pe blog despre Eurovision sau X-Factor?

I.B.: Partea cu publicul e discutabilă. Sunt mulţi cititori care ajung de pe Google pe blog-ul meu căutând fix cuvinte cheie de genul „X-factor”, „Eurovision”, „finală”, „semifinală” etc., dar sunt şi mulţi care îmi urmăresc constant blog-ul şi automat citesc articolele indiferent de temă. Evident, poate unora nu le place subiectul respectiv şi apasă „close”-ul, însă feed-back-urile pozitive sunt, din fericire, mult mai numeroase decât cele negative. Îmi asum tot ce scriu, iar din moment ce avem tot internetul la dispoziţie, fiecare citeşte ce doreşte; nu pot obliga pe nimeni să aprecieze în aceeaşi măsură un articol despre X-Factor, unul despre social-media şi unul despre comunitatea LGBT. Spre exemplu, am scris în urmă cu 2 zile un articol despre comunitatea LGBT şi mă aşteptam la multe feedback-uri negative, însă, spre uimirea mea, am primit cuvinte de laudă. De aici, deduc faptul că am un public selectiv, care nu e ghidat de efectul de turmă; dacă le place, apasă „Like”, dacă nu „close”. În general vorbind, pentru mine, una, cititorii echilibraţi reprezintă primul pas către o calitate cât mai profi a articolelor. Cererea dictează oferta!

F.V.: Calitatea show-ului a primat întotdeauna, poate că anul acesta te duci acolo! Să bloguiești, cântatul îl lăsăm pentru profesioniști! Având în vedere că acum pornește avalanșa de premii la adresa blogului tău, crezi că este imposibil să ajungi la finala Eurovision?

I.B.: Când îţi doreşti ceva, obţii. Nimic nu e imposibil, atât timp cât implică pasiune. Anul trecut am fost blogger oficial al Eurovision-ului. Anul acesta nu ştiu dacă vor mai avea bloggeri oficiali, însă chiar de vor avea, nu voi fi în ţară, deci oricum nu aş fi avut cum să ajung în studio pe data de 9 martie. Încă nu sunt împăcată cu ideea, dar atât timp cât nu e brevetat niciun dispozitiv de teleportare până la data finalei, trebuie să mă mulţumesc cu prezenţa la semifinalele din 23 şi 24 februarie.

F.V.: Mai degrabă, rogi alt blogger să conceapă un dispozitiv care să te cloneze. Doar ai prieteni bloggeri care te susțin cu trup și suflet, te urmăresc constant și care nu ezită să te numească Nașa Văcuței Mercedesa, așa cum te-a poreclit Emil Călinescu… Cum menții comunicarea cu aceștia?

I.B.: Cu naşa văcuţei Mercedesa e o poveste lungă. Mi-am obţinut singură titlul de naşă; dacă daţi un Search pe blog cu textul „Mercedesa”, o să aflaţi despre ce e vorba. E o întâmplare amuzantă, dar care mi-a adus şi premiul „Blogger European”, oferit de Reprezentanţa Comisiei Europene, în cadrul concursului „Reporter European”.
Cât despre bloggerii din jurul meu, da, ţin strâns legătura cu ei. Cum este şi normal, de unii sunt mai apropiată, cu alţii păstrez anumite limite. Comunicăm destul de des, ne întâlnim de fiecare dată când ni se iveşte o ocazie prielnică şi găsim fel de fel de modalităţi de a combina offline-ul cu online-ul. E ceva ce vreau să precizez neapărat: în online am cunoscut oameni minunaţi! Am învăţat multe de la ei şi încă învăţ!

F.V.: Într-o eră aflată într-o mișcare perpetuă, cum balansezi viața reală cu cea virtuală? Îți este mai ușor să menții comunicarea cu prietenii reali sau e mai ușor să ai o conexiune cu cei virtuali în online, dar în spatele cărora sunt persoane cu dorințe, preferințe și fericiri?

I.B.: Vreau să cred despre mine că sunt o persoană echilibrată. Nu cred că aș pune niciodată pe locul 2 prietenii reali. Ei reprezintă pentru mine catalizatorul evoluției mele de până acum. Dacă nu i-aș fie avut, poate nu aș fi acumulat nici 50% din ce am acumulat până în momentul de față. E foarte important să ai prieteni pe aceeași lungime de undă cu preferințele tale, pentru că doar așa poate evolua o prietenie, consolidându-se. Dacă interesele sunt diferite, atunci se vor crea niște breșe ce permit altor persoane să invadeze relațiile, ceea ce nu e tocmai constructiv. Solidaritatea e cheia multor lucruri.
Dacă încerci să împaci în mod egal și capra și varza, mai bine te resemnezi. Întotdeauna am evaluat situațiile în așa fel încât esența să surclaseze aparența. Iar când vine vorba de prietenii, e foarte simplu: totul se simte. Nu trebuie decât să funcționezi precum un semafor: să știi cui să-i dai verde și cui roșu, punând în practică un algoritm propriu prin care să alternezi aceste două culori.

F.V.: Și cum poate un student echilibrat să mențină pe linia de plutire un blog? Mulți nu reușesc să scrie constant pe blog și se lasă păgubași.

I.B.: Sunt de părere că nu trebuie impus un ritm de scriere constantă. Trebuie să scrii atunci când ai un subiect care simți că trebuie dezbătut. Dacă gășești 5 subiecte în fiecare zi, scrie despre ele 5 articole, dar oferă material calitativ cititorului. Dacă găsești 1 subiect la 4 zile, scrie o dată la 4 zile, dar atunci când scrii, să rupi rândurile. Totul se reduce la ce oferi. Eu nu mi-am impus niciodată o normă de postări. Dacă mi-aș impune, ar trebui să scriu, într-un fel, la comandă, idee cu care eu nu cochetez mai deloc.

F.V.: Deja ai mai dat un sfat, cred și eu, esențial când vine vorba de scris fie că e vorba de o postare sau de un eseu. Ce urare îi poți face unui blogger la început de drum?

I.B.: Ca sfat i-aș sugera să-și aleagă o nișă clară. Să se gândească ce pasiune are și să o folosească pe post de target major. Îi place să gătească, să scrie mult despre gastronomie; e cinefil, să scrie cât de mult despre filme; e pasionat de IT, să facă review-uri pentru fel și fel de device-uri. În momentul în care acumulezi content pe o anumită temă, afilierile vin mult mai ușor. Viitorul blogging-ului stă în blog-urile de nișă!

F.V.: Mulțumesc, Irina pentru toate gândurile frumoase și ne vedem pe www.irinabaragoi.ro !

I.B.: Şi eu îţi mulţumesc pentru interviu! Cu siguranţă, ne întâlnim pe blog!