Foarte greu putem uita o voce precum cea a Iolandei Moldoveanu. Fostă concurentă la Vocea României, Iolanda a avut grijă să se facă remarcată prin vocea ei deosebită, puternică și delicată în același timp. Această siguranță și dezinvoltură pe care o vedem atunci când este pe scenă se datorează și orelor multe de canto și de pian pe care le-a urmat. Seriozitatea, capacitatea de a transforma emoțiile în ceva constructiv, pasiunea pentru muzică, dorința de a progresa sunt doar câteva lucruri care o definesc. Noi am vrut să o cunoaștem mai bine și fără să stăm prea mult pe gânduri am ajuns să schimbăm câteva vorbe. Iată ce am aflat!
1. Când a ieșit la iveală talentul tău muzical?
Prima dată când am urcat pe o scenă a fost pe la șase ani. Mama m-a auzit cântând prin casă și s-a gândit că poate am talent. Așa că m-a înscris la Palatul Copiilor din Brașov la secția de canto și la cursuri de pian. După foarte puțin timp, am urcat pe scenă. Nu mai știu exact ce piesă am cântat, (cred că era ceva din piesele de la „Școala Vedetelor”, țin minte că eram o mare fană a emisiunii) dar pe la jumătatea piesei am uitat versurile așa că am repetat refrenul de foarte multe ori. Mama și profesorul meu îmi făceau semne disperate să mă opresc din cântat. Din păcate pentru ei, au reușit foarte greu să mă dea jos de pe scenă. Și cam așa a început totul.
2. Cum ai ajuns să participi la Vocea României?
Participarea mea a venit cumva dintr-un impuls. Nu m-am gândit niciodată foarte serios să particip. Nici nu prea urmărisem emisiunea, deci nu știam exact cum stau lucrurile. Prietenii mei îmi spuneau foarte des că ar trebui să mă înscriu, dar eram ușor ezitantă gândindu-mă că ce se întamplă acolo nu e pe bune și că o apariție de genul acesta m-ar expune într-un fel în care nu eram sigură că îmi doresc. Am avut niște prejudecăți care mai târziu s-au dovedit a fi greșite, despre ce se întâmplă acolo. Lăsând deoparte toate acestea, cu câteva zile înainte de preselecția din Brașov, câțiva prieteni de-ai mei au decis că trebuie să mă convingă să merg. Și până la urmă, am zis OK…hai s-o fac și pe asta. La preselecție am cântat ce mi-a venit pe moment, adică o bucată din „All that jazz” și trebuie să recunosc că am fost destul de surprinsă când m-au sunat să îmi spună că am trecut în etapa audițiilor pe nevăzute.
3. Ce ai simțit când ai fost la audițiile pe nevăzute?
În primul rând nesiguranță. Pentru prima dată în foarte mult timp, m-am simțit nesigură pe mine. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Cred că am avut nevoie să ies un pic din zona mea de confort și să realizez ce și cât mai am de învățat în meseria asta. Apoi au fost emoțiile. Cred că am mai avut așa emoții doar la admiterea la facultate (unde pentru mine era o chestiune vitală…trebuia să intru!). În săptămâna de repetiții de dinainte de audiții, am ascultat aproape toți concurenții. Mi s-au părut incredibil de buni, deci concurența era foarte mare. Așa că am avut îndoieli destul de mari în șansele mele de a întoarce vreun scaun. Din cauza asta, am cântat aproape toată piesa cu ochii închiși pentru că nu am vrut să mă gândesc dacă se întorc sau nu. Mi-am zis că nu trebuie să mă las acaparată de așteptare și că trebuie să cânt pentru public.
4. Cum ai reușit să-ți stăpânești emoțiile pe durata concursului?
E foarte ciudată treaba asta cu emoțiile. Cred că ele se nasc cumva din teama de eșec. Și când ești într-o competiție e clar că nu vrei să eșuezi. Mi-am dat seama de un lucru foarte interesant la mine în timpul concursului. Cu fiecare etapă trecută simțeam un fel de validare a mea ca artist. Ceea ce e într-un fel stupid, pentru că nu cred că un show ar trebui să te valideze. Au fost în concurs atâtea voci foarte bune care nu au ajuns prea departe. Și atunci, m-am întrebat oare de ce simțeam asta? Mi-am dat seama după, că toată treaba asta cu validarea, a fost așa…un fel de miraj în care am intrat din cauza faptului că mă aflam într-o competiție. Și deși nu îmi place să recunosc asta (pentru că nu e mereu un lucru bun) sunt o fire competitivă. Până la urmă, emoțiile mele au fost constructive și m-au ajutat să învăț câte ceva despre mine.
5. La ce nu te-ai așteptat când ai participat la concurs?
Spuneam puțin mai sus că am avut niște prejudecăți legate de Voce. M-am gândit că nu e pe bune. Că e fals. Și că lumea de acolo e falsă. Eu nu mă uit la televizor și atunci când îl mai butonez nu rezist mult pentru că foarte rar găsesc ceva ce mă interesează. Așa că nu mă așteptam să dau peste niște oameni cu care să am atât de multe în comun și peste profesionalismul cu care e facută această emisiune. Nu mă așteptam ca antrenorii să fie atât de prietenoși și simpli. Și nu mă așteptam să stau atât de mult în concurs…deci, să fie pe bune. Eu n-am nicio pilă. Nu cunosc pe nimeni în industrie…deci cred că în ceea ce mă privește, am stat în concurs datorită publicului.
6. Care a fost relația între tine și ceilalți concurenți?
Eu sunt o fire mai retrasă. Îmi ia ceva până mă obișnuiesc cu oameni noi și până mă împrietenesc. Din fericire, colegii mei de echipă n-au fost așa. Au reușit să mă facă prin felul lor de a fi, să mă deschid și eu. Ne-am înțeles foarte bine și n-am avut conflicte. Cel puțin noi…echipa Smiley. Să nu mă înțelegeți greșit, nici cu cei din alte echipe n-au existat conflicte. S-au legat prietenii între toată lumea și chiar colaborări (o să vedeti în curând despre ce vorbesc). Am continuat să vorbim și după concurs și să ne susținem.
7. Cum ți-a schimbat viața participarea la Vocea României?
Din toată nebunia asta, mi-am dat seama de două lucruri: că trebuie să cresc din punct de vedere muzical (pentru că mai am mult de învățat) și că mi-ar plăcea o carieră în televiziune… în spatele camerelor. Ca student la film, e interesant contactul cu televiziunea și ce presupune realizarea unei emisiuni. În rest, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult deocamdată, dar lucrez la asta. Vor urma niște proiecte interesante. Sper să vă placă!
8. Povestește-ne cum a fost înființată trupa Za Band?
Pe băieți i-am cunoscut acum patru ani, când eram în clasa a 12-a. Nu cântau de foarte mult timp împreună (cam de două luni) și căutau și o solistă (pentru că voiau doi soliști). Ideea înfințării trupei a fost a toboșarului, Vlad , care a început să caute instrumentiști prin Brașov. Și după mai multe încercări, a găsit formula în care suntem și astăzi. Adică Dan (clape), Mitză (bass) și Dex (chitară, sunetist și în principiu „omul bun la toate”). Eu i-am zis în glumă lui Bogdan (solistul de atunci, pe care îl știam de la Școala Populară de Arte) să mă ia pe mine. Și gluma a devenit în foarte scurt timp realitate. I-am cunoscut pe băieți, ne-am plăcut și am rămas împreună.
9. Unde vă putem auzi cântând?
De obicei prin Brașov… pe peste tot. Dar sperăm că în curând prin toată țara.
10. Care au fost persoanele care au stat mereu lângă tine și te-au susținut?
În primul rând, mama! Ea a fost cea care m-a încurajat mereu, m-a trimis la cursuri de canto, de actorie... m-a convins să rămân la Liceul de Muzică (când nu eram sigură că mai vreau să continui) și multe altele pentru care trebuie să îi mulțumesc în fiecare zi. În al doilea rând, sunt tare norocoasă că am lângă mine niște oameni minunați care mă iubesc așa… cu bune și rele, nu mă lasă să renunț atunci când simt că nu mai fac față unor lucruri și nu mă lasă să mă îndoiesc niciodată de mine. Oamenii aceștia sunt : Dani (iubitul meu), prietenii mei, colegii mei de trupă, bunici, mătuși, verișori… pe scurt, familia mea (pentru că toți înseamnă asta, fie că suntem înrudiți prin sânge sau nu). Am primit atât de multă susținere, din atât de multe părți. E minunat să simți asta!
11. Care ar fi din punctul tău de vedere un model de urmat în industria muzicală?
Hmmm…e greu de răspuns la întrebare. Am multe modele de la care aș lua câte o bucățică. Aș lua complexitatea celor de la Pink Floyd, The Doors, Jefferson Airplain și alți grei ai muzicii, tehnica lui Adele, profunzimea din timbrul Mariei Răducanu și al Mariei Tănase, nebunia Adei Milea, calmul celor de la Portishead. Aș mai avea de menționat artiști… dar am să mă opresc aici.
Așteptăm cu nerăbdare următoarele proiecte, iar noi îți urăm succes în tot ceea ce vrei să faci!
Pentru a vă aminti cine este Iolanda, vă invităm să o ascultaţi aici.
Sursă foto: arhivă personală
