Recent am stat de vorbă cu unul dintre cei mai influenți experți în sănătate relațională din România, având o experiență de 12 ani în psihoterapia de cuplu. Gáspár Gÿorgy este psiholog clinician și psihoterapeut relațional acreditat de Colegiul Psihologilor din România, este președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și co-fondator al platformei paginadepsihologie.ro. Gáspár este și autorul cărților „Copilul invizibil”, „Revoluția iubirii: o altfel de poveste despre atașament și relații”, „Mindfulness urban”, „Love is fun”.

Crede că profesia de psiholog „este o chemare către o mare aventură, care nu se încheie niciodată și devine tot mai complexă”, iar pentru a deveni un bun profesionist e nevoie să fii dornic de autocunoaștere, să fii atent la tot ce se întâmplă în prezent în jurul tău și să înveți constant. Gáspár ne-a vorbit despre importanța construirii unei relații benefice cu noi înșine, despre problemele care apar în relațiile de cuplu, dar și despre cele mai întâlnite boli de sănătate psihică ale secolului.

Cine este Gáspár György, văzut chiar de el însuși?

Un om interesat de relațiile interpersonale și un căutător al adevărurilor sufletești. De asemenea, copilul care a parcurs un drum lung și anevoios pentru a deveni adultul din prezent. Și, mai presus de toate, un suflet dornic să se cunoască din ce în ce mai bine pe sine și astfel să le devină util celorlalți oameni.

De ce calități are nevoie un tânăr, pentru a-și continua studiile în domeniul psihologiei? Cum ar trebui să-și dea seama că i s-ar potrivi un astfel de job?

Are nevoie de o serioasă curiozitate față de sine și de credința că, odată ce s-a împrietenit cu universul interior, nu este cu nimic mai bun sau mai valoros decât cei din jur, dacă bogăția descoperită în lumea sa lăuntrică nu o pune în slujba comunității. Cred că profesia de psiholog este, înainte de toate, o chemare către o mare aventură, una în care călătoria nu se încheie niciodată și devine tot mai complexă. Apoi, în mod cert, este necesară o poftă mare de cunoaștere și învățare. Psihologul este omul care învață – sau care din punctul meu de vedere ar fi bine să învețe – în fiecare zi. Iar atunci când vorbesc despre învățare, mă refer la parcurgerea unor articole, studii sau cărți de specialitate cu o regularitate zilnică. Știința aceasta evoluează foarte repede, deși are în continuare zone incerte, interpretabile și prea puțin palpabile. De aceea, este indicat să fim la zi cu cele mai recente cercetări și să nu cădem în iluzia că am ști îndeajuns de multe.

Multe persoane din țara noastră încă se feresc de ideea de a consulta un psiholog, atunci când se confruntă cu situații dificile, pe care nu le pot gestiona. Până la urmă, care este rolul unui psiholog și când ar trebui să-i solicităm ajutorul?

Psihologul este educat și format să descifreze căile prin care mintea omului funcționează, având mereu în centrul atenției posesorul acelei minți și contextul său particular de viață. Știința ne spune că mintea umană produce majoritatea suferințelor din viața unui om, deși el consideră că de vină ar fi cei din jur. Este greu să-ți asumi responsabilitatea de a-ți descifra obiectiv propria gândire pe cont propriu, atunci când oricum pământul se clatină sub picioarele tale. Astfel că un psiholog ne poate ajuta să conștientizăm care sunt adevăratele cauze ale suferințelor noastre și să identificăm resursele prin care putem depăși problemele cu care ne confruntăm. Sau, mai simplu spus, psihologul ne sprijină în asumarea a ceea ce suntem meniți să fim: oameni capabili să găsească soluții la toate problemele cu care se confruntă. Nu este chiar ușor, deoarece noi n-am fost educați în acest spirit. Dar, din fericire, cu puțin efort, fiecare suflet poate ajunge să crească atât psihologic, cât și emoțional.

Care ar fi cel mai des întâlnite probleme psihologice cu care se confruntă tinerii din ziua de azi?

Îndrăznesc a spune că este vorba despre un deficit major de modele demne de urmat. Din păcate, este tot mai greu de identificat un om care să ne inspire și care să-și păstreze umanitatea în același timp. În România zilelor noastre, oamenii fie devin mult prea comerciali (uitând de adevăratele valori umane de la care au plecat), fie sunt prea modești (evitând să se facă vizibili). Iar din această lipsă a societății noastre, rezultă o serie de complicații pentru tineri: crize majore de identitate; înstrăinări față de semeni și comunitate; o serie de adicții și comportamente compulsive; și chiar pierderea contactului cu sine și cu lumea din jur.

Cum putem construi o relație bună cu noi înșine?

Aceasta este întrebarea la care ar fi bine să ne gândim încă din momentul în care conștientizăm că, deși suntem parte din lume, în același timp suntem indivizi meniți să-și asume responsabilitatea propriului destin. La fel ca orice altă construcție, și în acest caz vorbim despre un proces care, cu cât începe mai devreme, cu atât poate ajunge mai departe. Iar primii pași sunt aceia în care învățăm să relaționăm cu emoțiile, gândurile și comportamentele noastre. Apoi avem nevoie să fim într-o legătură constantă cu propriul corp fizic. Să fim curioși atât de biologia, cât și de psihologia personală.

Eu sunt un mare susținător al asumării poveștilor de viață și al cultivării inteligenței relaționale. Cred că avem nevoie să ne cunoaștem pe noi înșine, dar trebuie să știm și cum să relaționăm cu propria persoană, în așa fel încât să nu devenim auto-abuzatori. Iar tot ce ne rămâne este să recurgem la multă practică. Nu ajută prea mult procesul de împăcare cu noi înșine sau de relaționare cu sine, dacă nu transformăm bunele intenții într-o rutină zilnică. Este esențial să ne urmărim trăirile (emoțiile, sentimentele, stările) cu aceeași grijă și implicare cu care ne verificăm contul de Instagram sau de Facebook. Dincolo de curiozitatea față de lumea virtuală, dai dovadă că ești cu adevărat cool, atunci când îți urmărești statusul psihologic și biologic al lumii interioare. (De fapt, acesta este chiar unul dintre sensurile avute inițial de termenul din engleză: ești cool, înseamnă că ți-ai păstrat mintea limpede, gândești la rece, analizezi cu calm situația, îți păstrezi autocontrolul.)

În ceea ce privește relațiile de cuplu, unde se greșește cel mai mult?

Experiența de psihoterapeut îmi dovedește că nu știm să relaționăm unii cu alții. Nu prea știm să comunicăm în așa fel încât să ne păstrăm respectul față de sine și față de celălalt și nici nu prea avem de unde să ne inspirăm. De aceea, este necesar să ne găsim singuri sursele de educație și de cultivare a inteligenței relaționale. De cele mai multe ori, partenerii nu știu ce să facă după ce excitația sexuală și îndrăgostirea s-au potolit și, dintr-o astfel de neștiință, ajung să fie convinși că asta înseamnă sfârșitul iubirii. Dar, în fapt, iubirea este un foc care se întreține zi de zi, prin acțiunile noastre voluntare și nu mereu confortabile. Astfel, la întrebarea „Unde greșesc?“, răspunsul meu este cu trimitere la recunoașterea și acceptarea faptului că iubirea, la fel ca fericirea, nu pică din cer. Dimpotrivă, necesită o muncă asumată și constantă.

Cum ne dăm seama, dacă suntem prinși într-o relație toxică – și ce e de făcut pentru a o vindeca, totuși, ca să evolueze frumos?

Primul pas este să realizăm că relația devine toxică din cauza comportamentelor în care se implică deopotrivă ambii parteneri (care se află, fiecare, la câte un capăt al relației). Iar după ce am învățat să facem diferența între comportamente și relații, este indicat să ne întrebăm unde anume greșim noi? Suntem genul de persoane care dau prea mult sau prea puțin? Avem prea multă sau prea puțină disponibilitate față de relație? Suntem prea puțin încrezători în cei din jur sau mai degrabă avem o încredere naivă în tot ce mișcă sau ne iese în cale? Cel mai bun barometru este să ne facem o scanare a stării psihice și fizice. Dacă – în mai mult de 3 zile din 7 – realizăm că nu ne simțim bine și că avem diferite dureri fizice și sufletești, atunci mai mult ca sigur trăim într-un mediu relațional care necesită o profundă schimbare. Iar primii responsabili de această schimbare suntem chiar noi înșine. Abia după ce ne-am asumat rolul de participant activ la procesul de schimbare, vom putea observa o evoluție a relației. Evident, sunt relații care pot fi resuscitate și relații care, de la un moment dat încolo, nu mai au prea multe șanse de supraviețuire. (Și nu psihoterapeutul hotărăște asta, ci partenerii de cuplu.)

Cât de benefică este comunicarea prin intermediul rețelelor sociale, pentru relațiile cu cei din jur?

Acestea reprezintă un mijloc extrem de accesibil de transmitere sau primire de informații. Important este să nu fie singurul nostru mijloc de comunicare. Să nu uităm de existența noastră reală, de dragul avatarului online. A ști să folosești aceste mijloace moderne de comunicare te scoate din categoria celor etichetați drept „analfabeți digitali“, dar nu te scutește de păstrarea umanității tale.

Care e cel mai important sfat primit până acum, care te-a ajutat în meseria de psiholog?

Sincer, nu-mi plac sfaturile – cu excepția momentelor în care le cer. Dar și atunci, prietenii mei (majoritatea, psihologi) știu că ceea ce contează cel mai mult este să mă asculte și apoi să mă îndemne să-mi pun întrebarea: „Ce-mi doresc eu cu adevărat?“ Deci, cel mai important ajutor pe care l-am primit și încă-l mai primesc este faptul că persoanele apropiate mă ajută să mă înțeleg mai bine pe mine însumi, să văd cum m-am schimbat și dacă mai continuă să-mi placă imaginea pe care o văd în oglindă. Și am grijă mereu ca, în sufletul meu, să rămân congruent cu menirea pe care mi-am asumat-o în această lume.

Trăim într-o lume în care suntem puși pe fugă și mai mereu stresați, iar depresia și anxietatea au ajuns să fie considerate cele mai întâlnite afecțiuni. Cum le recunoaștem și care e diferența dintre cele două?

Anxietatea ne face să vedem pericole la fiecare pas făcut în viața reală. Depresia ne reamintește cât de greu sau de inutil este să facem acești pași în viața reală. Din păcate, cele două sunt tulburările-vedetă, atunci când vorbim despre bolile de sănătate psihică ale secolului XXI. Iar acest adevăr este valabil, din nefericire, nu doar pentru populația adultă. Din cauza pierderii conexiunilor cu cei din jur, cu natura și cu propria persoană – legături care au fost, de-a lungul evoluției, sursele noastre principale de vitalitate – ajungem să ne transformăm în niște oameni de tinichea, obsedați de bani, haine și popularitate în mediul online. În timp ce inimile și sufletele noastre sunt din ce în ce mai pustii. Pentru a reveni în propria viață și a ne reintra în drepturi, avem nevoie să cerem ajutorul celor din jur, fiindcă altfel există pericolul de a ne rătăci pentru totdeauna în cotloanele întortocheate ale anxietății și depresiei.

Problema asta cu rătăcirea noastră în online nu mai este deloc nouă. Unii dintre adulții maturi deja au înțeles pericolul, au învățat cum să se protejeze și se străduiesc să revină la viața reală. Doar că durează ceva până când învață să-și recupereze și copiii.

De ce sunt tinerii atât de predispuși la aceste boli, poate chiar mai mult decât generațiile trecute?

Pentru că părinții și societatea nu mai au timp pentru copii. Și pentru că acești copii, odată ajunși tineri adulți, consideră că așa este normal să trăiască. Din păcate, relațiile interpersonale devin tot mai mult un lux, iar costul pe care-l plătim se vede în contabilitatea vieții noastre. Generațiile care trăiesc în prezent se numără printre cele mai adictive, mai îndatorate și mai stresate din toate timpurile – și asta, din cauză că am uitat că suntem oameni.

Cea mai mare greșeală este să lași copilul în fața ecranului la nesfârșit, de bucurie că stă cuminte și te lasă să respiri. După ce-ai respirat adânc de câteva ori, ia-l înapoi cu tine în viața reală, altfel… cel mic acolo va rămâne și când va fi mare!

Dar eu tot mai am speranțe! Sunt părinți care s-au dat deja cu capul de pragul de sus și deja au început să ia măsuri. Unii vin la terapie, ca să-și repare relația cu copilul și să se apropie de el cât încă se mai poate. Alții citesc cărți precum cele pe care noi le-am publicat la Pagina de Psihologie – și învață să-și educe copiii cât încă mai sunt la vârste mici. Iar alții au format comunități de parenting, își povestesc experiențele și se sfătuiesc reciproc; mai ales că există la noi câțiva bloggeri absolut remarcabili în zona asta.

Ce sfaturi ai avea pentru cei care se confruntă cu depresia/anxietatea și cât de importantă este vizita la psiholog în aceste situații?

Să ceară ajutor și să lupte pentru sănătatea lor. Acest ajutor poate căpăta diferite forme: o discuție cu un psiholog, un consilier sau un duhovnic. Ori parcurgerea unei cărți de dezvoltare personală sau participarea la unele workshop-uri sau conferințe. Sigur că o singură carte sau o singură ședință de psihoterapie nu e suficientă. Totuși, ar putea reprezenta un foarte bun început, așa cum este și participarea la evenimentul #EpicTalk2019 din octombrie – prin care ne propunem să reumanizăm societatea zilelor noastre și să ne sprijinim reciproc în călătoria numită viață. Pe platforma noastră online www.paginadepsihologie.ro puteți găsi multe materiale utile în acest sens, dar și informații despre conferința #EpicTalk.

Ce înseamnă o carieră de succes în acest domeniu?

Să simți în interiorul tău și să constați după rezultate concrete că munca ta are sens. Sunt tot mai mulți cei care urmează cariera psiholog în România, ăsta e un lucru bun pentru evoluția societății românești în general și, ca toți tineri, au nevoie de orientare la început, ca să-și găsească locul – asta facem noi, la cursurile de formare din cadrul AMPP. Pentru că vorbim despre o profesie care combină știința și arta cu umanitatea. Ca tânăr absolvent de Psihologie, trebuie să afli: ce știi, ce poți, ce vrei, ce-ți place. Iar apoi, să le împaci pe toate, într-o anumită zonă a psihologiei.

Un sfat pentru tinerii care vor să se afirme în lumea psihologiei?

Nu-mi place să dau sfaturi în afara cabinetului și mă străduiesc ca asta să nu devină o deformație profesională (adică nu-mi doresc să arăt sfătos ca un moș), deși mi se întâmplă să constat că oamenii mi se destăinuie între patru ochi și se așteaptă la recomandări din partea mea… Trebuie să spun că-i ascult pe toți cu interes, fiindcă de la fiecare învăț câte ceva nou despre viață; dar mă feresc să le dau sfaturi, atâta vreme cât nu știu mare lucru despre cazul lor concret.

În ceea ce-i privește pe tinerii psihologi, le pot spune că eu cred mult în starea de prezență conștientă – acea formă umană de conectare cu sine și cu întregul univers – prin care putem descoperi în timp răspunsuri la toate marile mistere ale omenirii. Da, cred că prezența conștientă i-ar putea ajuta, în primul rând, să se cunoască pe sine cât mai bine.

Pe Gáspár György îl puteți vedea și asculta în cadrul conferinței #EpicTalk, care va avea loc pe 26 octombrie 2019 și în cadrul căreia va vorbi despre copiii invizibili.

„Fiecare dintre noi cărăm în minte o poveste despre cine suntem, ce merităm și unde putem ajunge în această viață. Pasajele de început le scriem din primele zile de viață, continuăm să adăugăm altele noi pe măsură ce descoperim viața și ne oglindim psihologic în relațiile care ne cresc. Pentru unii poveștile conțin infinite (ne)adevăruri, pentru alții mai degrabă multă ficțiune. Indiferent cine suntem și ce nume purtăm avem responsabilitatea de a edita conștient această poveste psihologică pentru a face loc tuturor părților care descriu istoria personală și care ne ajută astfel să descoperim cine suntem, cu adevărat”. Mai multe AICI.

Comentarii

comentarii