Vin anumite momente în viață când trebuie să ne înfruntăm temerile și să facem lucrurile care ne sperie cel mai mult. Cel puțin, așa ni se zice de când suntem mici și noi încercăm să ne pliem acelor așteptări. Tot ce trebuie să facem de fapt e să avem puțină încredere în propriile forțe. Așa cum a făcut și Camelia Farcaș.
Cine este ea? O fată simplă din județul Bacău care s-a bazat pe talentul ei și a îndrăznit să-și încerce norocul la emisiunea Vocea României. A trecut de audiții și a ajuns la duel în echipa Loredanei Groza. Experiența ei a fost un motiv de vociferare atât în rândul prietenilor săi cât și a telespectatorilor. Am vorbit cu ea și ne-a mărturisit cum a schimbat-o participarea la acest show.
1.Bună, Camelia! Te-ai putea descrie în câteva cuvinte pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine cine ești?
Bună. Sunt Farcaș Camelia-Mădălina, am 18 ani și sunt din Bacău. Sunt la liceul Pedagogic și, printre pasiunile mele se enumeră muzica și pedagogia.
2. Cum ai luat decizia de a participa la Vocea României?
Am luat decizia asta de anul trecut, când am fost la preselecții pentru prima dată. Din păcate, atunci nu am reușit să trec de etapa blind-urilor. Dar anul acesta m-am hotărât să încerc pentru a doua oară, fiind mai pregătită și mai sigură pe mine.
3. Cine te-a susținut cel mai mult în luarea acestei decizii?
M-au susținut multe persoane, dar în principal părinții și profesoara mea de muzică și cea de canto.
4. Ai reușit să întorci două scaune: al Loredanei Groza și al lui Tudor Chirilă. Cum ai decis în ce direcție vrei să o iei?
Deși am spus de multe ori că pentru mine nu contează cine se întoarce și în ce echipă voi fi, mereu m-am imaginat în echipa lui Adi Despot sau Tudor Chirilă. În ciuda acestui lucru, atunci, pe scenă, am simțit o conexiune între mine și Lori care m-a făcut să-mi schimb decizia.
5.Povestește-ne puțin despre experiența ta. Crezi că are vreun rol în viitoarea ta carieră?
Vocea României pentru mine este și va fi mereu cea mai frumoasă experiență; una care m-a schimbat, m-a ajutat să mă descopăr și să îmi dovedesc, în primul rând mie, că sunt capabilă de lucruri frumoase.
6. Cum te-au schimbat oamenii din concurs și ce efect a avut asupra ta valul de susținători care ți s-au alăturat pe parcurs?
Atât oamenii din concurs, cât și susținătorii mi-au dat mai multă încredere în mine. M-au convins că merită să lupt pentru visul meu, fie că este în cadrul concursului sau în afara lui.
7. Persoanele din viața ta se uită altfel la tine acum? Știau despre dorința ta de a participa la Vocea?
Este imposibil ca oamenii să nu te privească altfel. Cu toate astea, încerc să nu mă schimb în rău sau să tratez oamenii cu superioritate, cum fac majoritatea celor care trec prin astfel de experiențe. Despre dorința mea de a participa știau doar părinții, profesoara de muzică și câțiva prieteni foarte apropiați.
8. Păstrezi legătura cu foștii colegi de echipă din concurs? De ce?
Cu majoritatea foștilor colegi țin încă legătura pentru că am trecut multe momente faine și amuzante și am legat prietenii la care nu aș vrea să renunț.
9. Ce ai în plan să faci în perioada imediat următoare cu această nouă „faimă” dacă aș putea să o numesc așa, care în mod clar îți este favorabilă?
Momentan exersez cântatul la chitară (la care știam să cânt în I-IV) pentru a-mi fi mai ușor să compun o piesă pe viitor. Cât de curând, preferabil.
10. Ai un mesaj pentru persoanele care au fost sau vor fi în locul tău? Sunt sigură că sunt foarte mulți tineri talentați care își țin vocea ascunsă.
TU ești singura persoană care îți cunoaște valorile, dorințele, visele și lucrurile de care ești capabil. Nu lăsa celelalte persoane să te facă să crezi că nu ești destul de bun, pentru că, în final, singurul împlinit ești tu.
Acestea fiind spuse, Camelia ne-a dat tuturor o lecție de curaj și ne-a spus ce înseamnă cu adevărat să participi la această misiune. Ce faceți, tineri talentați, vă încercați și voi norocul?
sursă foto: arhivă personală