Când am cunoscut-o pe Bianca, am crezut că va fi doar colega de muncă la care voi putea apela atunci când am nevoie de ajutor, eu fiind nouă în departamentul în care lucrează. Însă, în scurt timp, am aflat că ea face mult mai multe în afara serviciului.
Bianca are studii în domeniul jurnalismului, este Digital Content Strategist la o agenție de marketing digital, a colaborat și încă este în colaborare cu o revistă glossy în vogă. Pe lângă toate acestea, își face timp și pentru moviecore.ro – un blog cu filme pe care îl are și pe care îl folosește și pentru promovarea peliculelor românești.
Așa că am stat un pic de vorbă cu Bianca despre câteva din tendințele de astăzi – mediu online și content, dar și despre experiența pe care ea o are în presă.
1.Când și cum ai obținut primii tăi bani din scris?
Uite, asta e o întrebare simplă, nu de alta, dar primii bani nu se uită niciodată. I-am primit acum vreo șase sau șapte ani, pentru niște pagini în revista unui mall din București, pe vremea când lucram în Mediafax. Nu mai țin minte ce mi-am luat de ei, probabil o gumă de mestecat, că suma clar era una modică.
2. Cum ai ajuns să scrii pentru A List Magazine și care ar fi un lucru pe care l-ai învățat acolo?
Înainte de A List Magazine, am lucrat la GLAMOUR, o altă revistă glossy, roz, cum îmi place mie să-i spun. Și îmi doream să schimb puțin peisajul, bine, nu prea îmi dădeam eu seama exact în ce direcție să mă duc, însă știam că vreau altceva. Și tocmai atunci mi-a povestit Alina Aliman (redactor-șef A List Magazine – print edition) despre proiectul A List, m-am întâlnit și cu Andreea Esca la scurtă vreme, și mi-a plăcut mult planul lor, tot ceea ce urma să devină A List Magazine, care pe-atunci nu era lansat. Cu Alina am lucrat o bună bucată de vreme la GLAMOUR, a fost unul dintre oamenii care m-au susținut enorm încă de când am pus piciorul prima dată în redacție și, cumva, la momentul respectiv mi s-a părut firesc să fac acest pas alături de ea și de oamenii de la A List.
Cât despre ce am învățat acolo, pff, mi-e cam greu să aleg un singur lucru, pentru că au fost o grămadă. În primul rând, am avut libertatea de a scrie cam toate subiectele care îmi treceau mie prin cap, iar asta m-a obligat să devin foarte organizată, să fiu mereu coerentă. Am învățat să găsesc soluții acolo unde nu păreau să existe soluții. Să fac rapid mai multe lucruri și, în același timp, să le fac bine. Nu știu, sunt foarte multe de zis la capitolul „lecții”, dar pot spune că absolut toate mi-au fost foarte utile.
3. Cum a luat naștere acest blog cu filme pe care îl ai – Moviecore – și ce înseamnă pentru tine?
Oh, aici chiar e o poveste foarte lungă. Treaba e că mie îmi plac mult oamenii care fac lucruri pe cont propriu, care au o pasiune, se țin scai de ea și, uneori, mai fac și treburi mișto în direcția asta. Și nici nu prea am stare. Mai iau și pauze, e drept, dar dacă nu fac și altceva – altceva în afară de tradiționalul job 9 to 5 – mă plictisesc îngrozitor și încep să o iau razna.
De când mă știu jonglez între minimum două joburi sau proiecte, însă fac treburile astea pentru alții. Și da, e fain, dar îmi doream și ceva al meu. Bun, prost, nu mă interesa, trebuia doar să fie făcut de mâna mea de la zero. Visam de mulți ani la un site de film, pentru că eu cred cu tărie că filmele sunt cea mai tare invenție din univers, dar nu reușeam să mă organizez cu el. Sunt și mai timidă de felul meu și mă gândeam că va spune toată lumea că: „aoleu, ia uite, și-a făcut și asta un site, de parcă nu erau deja 100!” Pe vremea aceea mi-era și groază de eșec, de penibil, nu știu, pur și simplu îmi puneam frâne singură.
Dar acum doi ani m-a lovit pe mine un moment de nebunie, luasem și niște decizii profesionale foarte impulsive într-un timp relativ scurt, era un adevărat haos în mintea mea, așa că singura mea scăpare a fost Moviecore. Am zis că-l fac și în două săptămâni a fost gata, am stat o groază să scriu înainte să-i dau drumul. Anul trecut ajunsese la 100 000 de unici (în decembrie), am dat petrecere, am făcut screenshoturi, am anunțat pe toată lumea. Dar în ultima vreme, din cauza lipsei acute de timp, l-am cam abandonat și mă simt extrem de vinovată. Tot promit să-l resuscitez, deci sper că, până la final de an, va ajunge iarăși la gloria de odinioară. :)))
4. Să presupunem că mâine vreau să îmi fac și eu un blog. Care ar fi 3 sfaturi/ direcții (sau mai multe, dacă ai) de care crezi că ar trebui să țin cont ca să fie un blog de succes?
Pff, dar eu nu sunt un exemplu bun deloc. Dacă aveam un blog de succes, Variety era acum îngropat. Dar hai să încercăm, de dragul exercițiului. Uite… să scrii constant și prin constant a se înțelege cel puțin o dată pe săptămână. Să scrii despre ceva de care ești pasionată și să îți filtrezi cumva conținutul, să îi dai o direcție coerentă.
Marea bubă a acestui internet este că toată lumea se crede specialistă în orice, de la săpunuri și parfumuri la anvelope de iarnă, fără să aibă măcar un minimum background de profil în spate. Să găsești o cale de a te diferenția de ceilalți, chiar dacă vă ocupați de aceeași nișă, categorie, cum vrei tu să-i spui. Întotdeauna există și o altă abordare, trebuie doar să-ți dai seama ce poți face tu altfel. Și e important ca această diferență să se vadă.
„Iubesc filmele de când mă știu și ele au fost cam singura constantă din viața mea.”
5. Care ar fi unul (sau mai multe) dintre sfaturile pe care le-ai primit până acum din punct de vedere profesional și de care ții cont?
Să nu mă complexeze vârsta. Sau lipsa de experiență. Când am început să lucrez în presă, mă gândeam că n-o să mă ia nimeni vreodată în serios. Mai sunt și scundă și am o mutră de copil, condițiile perfecte pentru a fi trecută cu vederea. Dar nu a fost deloc așa. Cunosc puști de 19-20 de ani care fac lucruri senzaționale, își deschid firme, conduc deja departamente întregi, și asta fără să aibă cine știe ce studii sau experiență profesională. În același timp, cunosc persoane de 40 de ani care au rămas la același nivel mediocru și care caută validare pentru toate mărunțișurile pe care le fac.
Dacă știi că ești bun la ceea ce faci, nu lăsa pe nimeni să îți spună că nu poți, că ar trebui altfel, pentru că mereu se va găsi un „binevoitor” din acesta plin de înțelepciune. Până la urmă, și dacă o dai în bară, măcar e greșeala ta, nu a altcuiva, și înveți din ea.
6. Dacă aș vrea ca, începând de azi, să scriu pentru acest blog cu filme pe care îl ai, care ar fi trei întrebări pe care mi le-ai adresa la interviu?
Ohohoh, aș vrea eu să fac angajări! Și ăsta e un vis frumos pentru mine, dar tu fii pe fază, că cine știe. Măi, nu cred că aș fi foarte exigentă. Vreau doar să lucrez că niște oameni care nu pun virgulă între subiect și predicat, care știu de ce este „voiam” și nu „vroiam” și care nu vorbesc cu „face sens”, pentru că această expresie mă termină psihic. Mă rog, și ar mai fi drăguț să fi văzut mai mult de două filme cu Adam Sandler în viață.
7. Care crezi că sunt calitățile esențiale pe care trebuie să le aibă cineva ca să poată lucra în domeniul presei scrise?
Curiozitate. Răbdare (a se citi „nervi tari”). Și o să sune clișeic, dar mie chiar mi se pare important să ai și o oarecare cultură generală, ca să faci cât de cât niște conexiuni atunci când scrii, indiferent de domeniu.
8. De ce crezi că are nevoie un tânăr pentru a se remarca în mediul online la momentul prezent, având în vedere că se creează în permanență conținut nou?
Cred că de ceea ce ziceam la o întrebare de mai sus. De constanță, de coerență, de un element diferențiator. Poate și de multă răbdare, pentru că lucrurile nu se întâmplă mereu peste noapte.
9. Dacă tot ai un blog cu filme și despre ele: spune-ne care este filmul tău preferat și de ce ar trebui să îl vedem și noi.
La vita è bella al lui Roberto Benigni. Sunt obsedată de filmul ăsta. Este, cu siguranță, cel mai trist film pe care l-am văzut eu vreodată – nici nu ar avea cum să fie altfel o poveste despre Holocaust. Mi-a plăcut foarte mult faptul că nu te lasă nicio secundă să te prăbușești de tot. Îți arată că acolo, în mijlocul tragediei, mai poate exista o urmă de speranță. Și că, într-un fel sau altul, umorul chiar te poate salva.
Dar cred că deja știe toată lumea despre La vita è bella, așa că a doua opțiune ar fi Capernaum (sau Capharnaüm). L-am văzut acum câteva luni și este cel mai răvășitor film pe care l-am văzut în ultimii doi, trei ani. Este povestea unui băiețel din Liban, care fuge de acasă și își dă părinții în judecată dintr-un motiv absolut tulburător. Să aveți și vreo două pachete de șervețele la voi dacă vă uitați la el.
10. Ce mesaj ai pentru cititorii IQool?
Ah, bine că este mesaj, că dacă trebuia să mai dau vreun sfat, mă blocam de tot :))) Să se bucure de anii ăștia de facultate (wow, cât de bătrână par!), se distreze cât mai mult, să meargă la festivaluri, să danseze până dimineață. Da’ să mai și pună mâna pe o carte – nu trebuie să fie una de la facultate, că eu una am detestat manualele, dar să fie acolo niște pagini din care să afle ceva interesant și/sau util.
Să încerce tot felul de activități extracuriculare, programe de voluntariat, Erasmus, experiențe care îi pot ajuta enorm pe plan profesional. Și să nu pună pe ei o presiune mai mare decât e cazul, că au timp pentru toate.
Pe Bianca o găsești aici.
Și, dacă vrei să fii mereu la curent cu cele mai noi și bune filme, nu uita să intri pe moviecore.ro.
Sursa foto: arhiva personală
