Interviu cu Anghel Damian din „Perfect Sănătos”. „Perfect sănătos” poate fi categorisit ca fiind nu doar o dramă dar și un film polițist care se incheie cu un final deschis. Noi am mers la premiera acestui thriller mistery și am stat la o discuție ca între prieteni cu actorul din rolul principal, Anghel Damian.
-
Spune-ne ceva despre tine ca actor.
Anghel Damian: Am 26 de ani, sunt actor angajat la Teatrul de Comedie dar și colaborator al mai multor teatre din București (Metropolis, Bulandra, TNB, Godot, Arcub). Am 11 spectacole în stagiunea prezentă pe care le joc în diverse teatre. Înca de pe la 18 ani am început să fac film, mai întâi scurt-metraje, producții mai mici, seriale și în anul 2013 am debutat în lung-metraj cu filmul „Roxane”, care a fost la festivalul de film de la Cannes. Acum sunt la premiera filmului „Perfect Sănătos” și mai urmează în octombrie o altă premieră dar nu în România, un film austriac, producție straină, care are priemiera la un festival din Germania la sfârșit de octombrie și apoi intră în cinematografele din Europa și sper eu că și în cele din România.
2. Poți să ne spui câte ceva despre celelalte spectacole de teatru în care joci?
Anghel Damian: Un spectacol care mi-e foarte drag, „Peretele”, la teatrul Metropolis, „Șapte dintr-o lovitură” tot la Metropolis, „Indianul Browns” la Teatrul Bulandra, un spectacol foarte greu pentru zilele noastre, destul de violent dar care reflecta foarte bine imaginea societății multiculturale de astăzi. Nu îl recomand celor cu inimă slabă.
Un alt spectacol foarte drag mie, „After hours” la Teatrul National. La comedie „Tartuffe” sau „Emancipare”. Va urma în decembrie o premieră pe care de abia o aștept și anume un musical la Teatrul de Comedie ce se numește „Magazinul de sinucideri”, despre anul 2147 când omenirea este în depresie și cele mai de succes afaceri sunt cele ce oferă sinucideri personalizate. Un musical întreg pe această temă cu un text foarte bun care, sper eu că va fi un spectacol reușit.
„Masculin feminin” la Godot. „Auditia de Galin” la teatrul Metropolis a fost o premieră recentă și acum tocmai am avut o premieră cu domnul Mălăele „Ș-ai loc” la Teatrul de Comedie. Asta asa in mare din ce mi-am putut aduce aminte pe loc
3. Să vorbim puțin și despre cel mai recent film în care ai jucat personajul principal și anume „Perfect Sănătos”. Care a fost experiența ta de lucru împreună cu regizoarea având în vedere că aceasta este mama ta?
Anghel Damian: O experiență mult mai dificilă decât m-am așteptat. Cumva, când te gândești așa ar putea fi o colaborare ideală cu cineva care te cunoaște foarte bine, cineva care deja are o carieră semnificativă cum e mama mea. La prima vedere s-ar putea nici să nu fie necesari acei timpi de care ai nevoie pentru a ajunge sa vorbești aceeași limbă cu un regizor luând în considerare că te cunoaște foarte bine. Dar realitatea pentru acest film a fost că lucrul a fost foarte dificil din mai multe perspective. O data că era un subiect personal și fiecare dintre noi avea o raportare diferită la acest subiect, adică un eveniment din familia noastră pe care eu îl vedeam într-un fel, ea îl vedea în alt fel și atunci o primă etapă a fost să ne punem laolaltă cu viziunea despre evenimentul real care evident avea o influență foarte puternică în film. După care stilul nostru de lucru complet diferit. Era pentru prima oară când lucram cu ea și eu sunt obișnuit cu un stil de lucru rațional, așezat, în care vorbești mult, gândești, totul este foarte desfăcut, ori ea obișnuiește să lucreze foarte organic, visceral, adică și cerințele ei de la un actor sunt din perspectivă organică, viscerală. Ea nu îți explică ci încearcă să te aducă în punctul acela. Și atunci iarăși au fost aceste două paliere care erau complet opuse și a trebuit cumva să găsim un punct de mijloc. De fapt tot filmul acesta cred că a reprezentat căutarea noastră pentru a găsi punctul de mijloc și la un moment dat cred că l-am găsit, nu îmi dau seama dacă a fost prea târziu sau nu, dar a fost un soi de bătălie, parcă ne-am cunoscut a doua oară, adică avem o imagine completă acum înglobând și latura asta profesională.
4. Din punctul tău de vedere ce ai putea spune despre film înainte ca tinerii să vină să îl vadă?
Anghel Damian: Nu este un film care îți va da răspunsuri ci un film care îți va ridica niște întrebări. Nu este un film ușor de văzut, este un film care are anumite lungimi, el are o lentoare tocmai ca să dea timp spectatorului să-și pună aceste întrebări. Nu este un film deloc în stilul american cu un montaj rapid, acțiune și intrigi care sunt duse până la urmă într-un final din ăsta nebunesc ci e un film unde nu afli cine a fost criminalul și eu cred că indiferent dacă guști sau nu un astfel de film, important pentru tinerii din ziua de azi e să scape de preconcepția despre filmul românesc.
5. Consideri că există o preconcepție legată de filmul românesc?
Anghel Damian: Există o preconcepție, din punctul meu de vedere, evidentă și de fiecare dată când mă duc în străinătate în țări estice, nu vorbesc despre Occident, în Cehia de exemplu sau în Ungaria sau în Croația, cumva toate filmele cehești, croate sau ungurești, deși sunt filme greoaie multe dintre ele, adică nu știu „Son of Saul”, un film foarte greu care a luat Oscarul dar e un film greu de vizionat. Descoperi ca numărul de intrări la filmele naționale în țara respectivă e uriaș comparativ cu ce e în România.
Cumva e paradoxal: pe cât de mândri suntem (și uneori avem și impulsuri chiar naționaliste în relație cu țara noastră) pe atât de repede aruncăm la gunoi fără ca macăr să ne dăm o șansa; adică mă duc la filmul ăsta, poate să-mi placă sau poate să nu-mi placă. Până la urmă filmul ca subiect de artă nu are cum să creeze unanimitate. Îți place mai puțin sau mai mult, dar oricum el naște ceva în tine și până la urmă singurul meu îndemn ar fi să încercați. Și nu încercați doar o dată că e posibil să vină poate la filmul ăsta și să nu le placă sau la alt film și să nu le placă. Ce te costă să iți iei un bilet la cinema? Oricum sunt 10 filme românești pe an, adică ar fi 10 x 2 ore, 20 de ore dintr-un an în care ai vedea un film românesc și sunt convins că din cele 10, două vor fi pe gustul lor că sunt filme diferite, stiluri diferite, un eclectism foarte mare în cinema-ul românesc. Și slavă Domnului, toamna asta chiar au de unde alege, adică e filmul „Perfect Sănătos”, vor fi acum și alte lansări de filme. Sunt convins că măcar într-unul din ele se vor regăsi și vor fi fericiți că e un film românesc, vor descoperi actori români.
6. Crezi că această preconcepție la adresa filmului românesc are legătură cu paralela dintre actorii „de pe vremuri” și actorii de azi?
Anghel Damian: Da. E veșnica poveste din taxiuri, când intri într-un taxi și legi o conversație cu taximetristul și de obicei ajunge să te intrebe „Bun si tu ce profesie ai, ce faci, esti student?”, ii spui ca ești actor și îți spune „Actor, aoleu, dar din ce trăiți? Câștigați ceva?” și îi răspunzi „Ne descurcăm și noi cum putem” și iți spune „Nu mai sunt actorii de altă dată”, bun, o constatare legitimă, ai putea spune, dupa care vine întrebarea mea „Dar ce ați văzut ultima oară de v-a plăcut sau nu v-a plăcut, comparativ cu Dinica sau Stefan Iordache sau alti actori mari ai Romaniei? „Nici n-am mai fost”, „De ce n-ați mai fost?”. „Dacă nu mai sunt actorii de altă dată”. Dacă poți avea constatarea asta ar trebui să ai și comparatia. Să mergi la un film sau la un spectacol de teatru și să zici „Dom`le, nu mi-a plăcut. Ce am văzut în anul 1980 încă mai țin minte. Ce am văzut astăzi vreau să uit.” Și atunci pot să zic „Da, nu mai sunt actorii de altă dată”.
Dar eu sunt convins că dacă vor venii, vor merge la film, la teatru și vor vedea actori de generație tânără sau actori de generație 40, 50 care nu sunt atât de cunoscuți pentru că acum nu mai este o televiziune unică cum era pe vremuri să fie momente de sketch-uri unde 16 milioane de telespectatori vedeau aceiași actori.
Sunt convins că vor descoperi niște nume interesante, niște actori care au un potențial uriaș care așteaptă de fapt singura răsplată în meseria de actor, să fie văzuți și apreciați. Adică dacă cumva poți trece peste toate lipsurile, locuri puține în teatre, începuturi grele și așa mai departe, eșecul de a-ți găsi un public este foarte greu de uitat. Ai impresia că tot ce faci, faci în van și până la urmă cine se face actor nu se face niciodată în România pentru glorie, faimă și bani. Adica e arhicunoscut că șansele sunt una la 150000 să fii tu ala care are glorie, faimă, bani și apreciere critică. Șansele sunt să iți faci bine meseria și să fii apreciat pentru ceea ce faci.