Interviu cu Andrei Huţuleac

    0
    1672

    Masterand în anul II la U.N.A.T.C., Andrei Huţuleac este descris pe afişul spectacolului “O Piesă Deşănţată”, de Lia Bugnar ca fiind “un tânăr actor încă necunoscut”, dar care, cu siguranţă, merită toată atenţia noastră!  Talentat, sensibil, pasionat de ceea ce face, dornic de cunoaştere şi cu un simţ al umorului deosebit , n-ai cum să nu-l îndrăgeşti pe acest săgetător veritabil. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, mai jos aveţi dovada!  130_20120709_161640

    1. Când ai ştiut că vrei să devii actor?

     N-am știut şi nu știu nici acum. S-a întâmplat ca lucrurile să curgă în direcția asta și s-a întâmplat ca eu să nu mă împotrivesc. Nu cred că poți (și dacă poți, mi se pare bolnăvicios) să programezi lucrurile astea. Ele se întâmplă aşa cum se întâmplă să plouă sau să fie soare într-o zi anume. Azi sunt actor, mâine s-ar putea să mă fac medic, poimâine s-ar putea să îmi doresc să fiu vânzător de Hot-Dog în America și să plec peste ocean. Vreau să trăiesc diversificat. Îmi place să fac multe. Întâmplător, acum încerc să fac actorie şi pentru moment mă simt minunat făcând asta.

    2.Consideri că este importantă susţinerea părinţilor în decizia unui adolescent de a da la teatru?

     Eu am fost un copil ascultător. Singurul moment când m-am răzvrătit cu adevărat a fost când a trebuit să îi explic mamei că decizia de a opta pentru o facultate sau alta ar trebui să îmi aparțină în totalitate. Și nu-mi pare rău că am făcut-o atunci. Mă răzvrătesc rar dar îmi place să cred că mă răzvrătesc când trebuie. Cel puțin, atunci a fost bine, altfel acum aș mai fi avut doi ani până la rezidențiat, iar mie sistemul academic clasic cu bănci, amfiteatre și profesori în costume mirosind a naftalină în spatele unei catedre-mamut îmi provoacă anxietate. Ca să închid paranteza: da, susţinerea părinţilor e foarte importantă. Cred că n-aş putea să fac mare lucru fără ei. Sunt oamenii la care pot să apelez în orice situaţie şi sunt singurele persone de pe planetă capabile să-mi ofere iubire necondiţionată…

    3. Cât de mândri sunt părinţii tăi de tine?

     Nu știu. Bănuiesc că sunt… ca orice părinţi de copilul lor…


    4.Cât de legat eşti de oraşul tău natal, Galaţi? Te întorci des pe acasă?

     Galațiul mă liniștește. E un răspuns de reviste glossy, dar ăsta e adevărul. După patru ani tot greu îmi e să mă împac cu zgomotul Bucureştiului. Am avut revelaţia asta când m-am dus de sărbători acasă şi nu a trecut nici o maşină pe strada principală a oraşului timp de câteva minute. Şi a fost atât de bine! În secolul ăsta agitat, liniştea e un lux. Totuși, merg rar acasă pentru că nu-mi permite timpul și pentru că drumul mi se pare obositor, chiar dacă e mai scurt decât dacă aş fi fost din Cluj, Oradea, Iași sau mai știu eu de unde. De obicei ajung acolo doar la sărbători.

    5. Care a fost cea mai mare realizare a ta de până acum?

     Nu îmi contabilizez realizările. Nu ştiu. Chiar nu ştiu. Uite, de exemplu, în liceu mergeam la teatrul din Brăila şi îl admiram foarte tare pe Marius. Pe atunci nu ştiam că îl cheamă Marius Manole,  ştiam că e “actorul ăla mişto de la Brăila”.  Şi faptul că după 4 ani am ajuns să joc cu el… Asta e o realizare.

     

    6. Care e cel mai mare vis al tău?

     Să mă îndrăgostesc. Oh, doamne! Sunt patetic!

    531281_10151937119025201_438809816_n

    7. Cum ai ajuns să lucrezi cu Lia Bugnar?

     Lia m-a văzut jucând la Alexandria, la Ideo Ideis. Venisem acolo cu un spectacol pe care îl făcusem în facultate: ”Un exercițiu de Comedia Dell’arte” în regia unui coleg foarte talentat de la regie care acum montează la Cluj, Tudor Lucanu. În spectacol am un moment de improvizație la chitară în care trebuie să fac rime cu anumite cuvinte pe care le primesc de la spectatori. Și, întâmplător, a venit și rândul Liei să îmi dea un cuvânt. Mi-a dat MACAROANĂ. Inițial m-am blocat și sala a izbucnit în râs. Nu aveam absolut nicio idee despre ce rimă aș putea să fac cu MACAROANĂ dar după o pauză de câteva secunde în care m-au trecut toate apele am zis: Numai a literaturii românești baroană/ Putea să dea cuvântul Macaroană!” Toată sala a izbucnit în aplauze. Şi uite cum de la o rimă, intri într-un spectacol…

    8. Ai un farmec aparte şi eşti foarte talentat, totuşi esti la început de drum. Care consideri că sunt atuurile tale pentru a cuceri publicul?

     ”Să cuceresc publicul!”  Formularea asta mă duce cu gândul la un război. Ori actorii și publicul sunt în orice fel de relație mai puțin într-una conflictuală… deși… ei… iată un subiect bun pentru o teză de doctorat. Pe scurt: Nu îmi propun să cuceresc nimic în afară de femei frumoase şi deştepte, nu neapărat în ordinea asta. (râde) Îmi propun să mă simt bine făcând ceea ce fac și să nu mă trezesc dimineața cu gândul: Ah! Iar trebuie să merg la muncă! . Când n-o să mă mai simt bine făcând teatru, o să mă apuc de altceva.  Cât despre atuuri… Habar n-am care sunt. Chiar nu știu. Cred că fața asta de cocker plouat mă ajută de multe ori. Și mai cred că sunt un om norocos dar asta nu e meritul meu ci al divinității.

    9. Pe lângă actorie mai ai un talent extraordinar, scrii poezii. De la ce vârstă ai început să compui primele versuri?

    Nu e chiar un talent extraordinar. Primele versuri le-am compus acum doi ani când mi-am deschis și blogul de poezie. Când apar lucruri pe care nu mai ştii să le exprimi în niciun fel “omenesc”, începi  să scrii poezii sau… să faci teatru-dans. Eu cu dansul nu stau bine deci… iată… (râde) N-am poezii nepublicate, n-am fiţuici în sertar cu versuri la care mă gândesc intens ani de zile. Scriu cum şi când îmi vine. Scriu la prima mână… Scriu pentru mine, ca să mă eliberez. Nu sunt vreun mare poet… am un public de vreo 5 sau 6 prieteni… şi mama.

     10.Despre ce obişnuieşti să scrii în general?

    Despre lucrurile care mă preocupă. Dragoste, natură, timp, moarte, alcool.

    Şi pentru a vă ajuta, îl puteţi descoperi accesând: poeziilaprimamana.wordpress.com

    216013_4945685894178_1449972292_n

    11. Sunt actori cărora nu le face plăcere să-şi promoveze propriile spectacole şi altii care apelează la diferite mesaje sau imagini haioase. Tu în ce categorie te încadrezi?

     Mie îmi place să-mi promovez spectacolele pentru că, dacă n-o fac eu, n-o face nimeni în locul meu. Cred că modestia prost înțeleasă lucrează împotriva modestului.  Profesorul meu de engleză din liceu avea o vorbă: „Modești să fie proștii”.Deși nu îmbrățișez în totalitate afirmația, cred că modestia e o falsă virtute. Am 23 de ani și nu mă știe nimeni. Dacă eu nu vorbesc lumii despre mine și despre ceea ce fac, cine să o facă? Mi se pare normal să strig în gura mare unde, când și cu cine joc cu atât mai mult cu cât trăim un secol în care a fi vizibil din unghiul ”cultural” al termenului e foarte dificil. În ziua de azi e greu să fii cunoscut dacă faci cu adevărat ceva, dacă întreprinzi. Trăim un secol în care faima este datul inactivilor. Asistentele TV, golanii, leneșii, baștanii, oamenii care nu FAC de fapt nimic, ei sunt faimoși. Eu și oamenii cu care am avut norocul să lucrez, încercăm să FACEM lucruri și nu cred că ar trebui să ne fie rușine să strigăm lumii chestia asta.  În plus, actorul e o entitate  care depinde în totalitate de prezența publicului. Dacă eu nu îmi promovez spectacolele, voi juca pentru scaune goale iar sălile de teatru pustii,  ca și sistemul academic clasic, îmi provoacă anxietate.

    12. Care e cea mai mare piedică pentru dezvoltarea unui tânăr actor?

     Cea mai mare piedică în dezvoltarea oricărui tânăr (actor) este el însuși.


     13. Ce sfaturi le-ai adresa tinerilor care îşi doresc să urmeze o carieră în teatru?

    I-aș sfătui să nu ”urmeze o carieră” în nimic ci să facă exclusiv ceea ce le place. Cred că se poate și că e doar o chestiune de curaj și de egalitate cu tine însuți.

    14. Unde te putem vedea în stagiunea din toamnă?

     Continuăm cu “O Piesa Deșănțată” a Liei Bugnar la Godot Cafe şi la Green Hours, la Teatrul Național urmează premiera spectacolului “Revizorul”  de Gogol în regia lui  Felix Alexa cu Marius Manole, Mihai Constantin, Ilinca Manolache, Claudiu Bleonț și mulți alții. La Teatrul Metropolis, în “Spitalul Comunal” al aceluiași Felix Alexa. Sperăm să reușim să ducem într-un teatru și spectacolul “Orchestra Titanic” pe care l-am făcut anul ăsta în facultate, ca examen de licență, împreună cu colegii mei de la Master, în regia Cristinei Giurgea, în “S-a furat mireasa!” a lui Radu Popescu tot la Godot (textul lui Radu a câștigat și un premiu de dramaturgie recent) , intr-un recital de poezii de Nichita Stănescu, “Suntem ceea ce iubim” pe care l-am făcut cu nişte oameni alături de care mă simt foarte bine și în aceiași temă, îmi doresc din suflet să reușim să reluăm spectacolul despre care v-am vorbit mai devreme „Un exercițiu de Comedia Dell ’arte”  pentru că și acesta este un spectacol  făcut cu oameni la care țin. E foarte important să lucrezi cu oameni frumoși, iar eu am avut norocul să „pățesc” asta.

    646x404

    Redactor: Nicoleta Barbu

    Foto: Arhiva personală