procinema.ro

Există vreun rol de fetiţă în asta? Există vreun rol de fetiţă?” Aşa îşi manifesta Ana Ularu la nouă ani dorinţa teribilă de a juca, în timp ce-i frunzărea scenariile mamei sale. Şi chiar a obţinut acel rol în producţia româno-franceză „Passion mortelle”, regizată de Claude-Michel Rome, şi odată cu el şi primii ei bani din actorie. Fiica unor părinţi scenografi, Ana Ularu spune cu recunoştinţă că datorează mamei şi tatălui ei mare parte din pasiunea pentru film şi teatru. Actorii, decorurile, culisele şi platourile de filmare sunt fragmente din copilăria ei „de poveste”.

Elementul creativ a existat astfel mereu în jurul ei, iar la 17 ani a jucat-o pe Lolita în spectacolul cu acelaşi nume regizat de Cătălina Buzoianu, în care marele Ştefan Iordache i-a fost coleg şi a molipsit-o cu tot felul de superstiţii. După 11 ani, Ana a ajuns astăzi o figură cunoscută producătorilor şi regizorilor din Europa, iar românca joacă la Hollywood în celebrul serial „Familia Borgia”, alături de Bradley Cooper sau Jennifer Lawrence.

Premiile nu au întârziat să apară în cariera ei, iar rolul Matilda din filmul „Periferic”, film realizat de Bogdan George Apetri, i-a adus un trofeu Gopo, alte premii la Viena şi Locarno, dar a şi înscris-o pe lista celor mai buni 10 actori din Europa, odată cu obţinerea trofeului Shooting Stars, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Ana Ularu e un nume despre care nu mai e nevoie să fie spuse prea multe, căci vorbeşte singur pentru sine. Ana Ularu e actriţa care cucereşte şi nu o face numai în teatru sau film, atunci când joacă. Ea cucereşte atunci când doar îşi face apariţia, când desenează sau pictează, când scrie sau vorbeşte. Şi are multe de spus.

Pe Facebook o găsim dacă scriem „Ana Key Ularu”. De ce „Key”? Pentru că dacă citeşti repede AnaKey se aude Anarchy. Pam paaam!

 artsunited.ro

„Întreabă-mă orice” mi-ai putea spune tu, sau ar putea fi cartea scrisă de Mihaela Rădulescu şi ilustrată cu desenele tale. Cum s-a ajuns la colaborarea voastră?

Mihaela mă ştie de când eram copil. Mama lucra în Tele7Abc în aceeaşi perioadă în care ea îşi făcea debutul în televiziune. La momentul respectiv eu eram omniprezentă la filmările mamei sau când avea de lucru în studio, era o bucurie pentru mine să fie printre camere, în energia aia minunată. Şi de cele mai multe ori stăteam destul de cuminte şi desenam. Desenul mi-a fost un baby-sitter foarte docil. Încă am tendinţa de a mă furişa din conversaţii dacă găsesc un marker interesant sau un creion nu-ştiu-cum… şi desenez. Mihaela m-a căutat, aducându-şi aminte de această pasiune a mea şi m-a rugat să îi ilustrez cartea. Am fost foarte flatată… mai e şi chestia asta, de fiecare dată când am ocazia să ies din sfera mea de acţiune – să ilustrez, cânt, fac scenografie – am un soi de voluptate şi libertate majoră, pentru că sunt un amator voios şi nu trebuie să mai lupt cu perfecţionismul pe care îl am eu cu mine în meseria mea. E plăcut să faci şi altceva uneori

Şi dacă n-ar fi fost despre actorie, am fi povestit despre scenografie? Având în vedere că acesta este domeniul care se hrăneşte din pasiunea ta pentru desen, cadoul tău genetic de la părinţi.

Probabil că nu. E nevoie de un anumit tip de structură în gândire, de un filon mult mai înclinat spre matematică şi de un talent aparte pe care nu am considerat că îl am, altfel aş fi ales drumul ăsta. Mă fascinează oamenii cu real talent la grafică şi pictură, cei care pot transporta imaginea sau conceptul din minte în realitate. Eu sunt lăutar, autodidactă cumva în desen. Eu am ales actoria de la şase ani şi am mers orbeşte înspre asta .

ana-ularu-650801l

Ţi-ar fi plăcut ca viaţa ta să fie un film mut, în care s-o vedem pe actriţa Ana Ularu, sau o piesă de-a trupei electro-rock „Sunday people”, a cărei solista ai început să fii în 2009 şi în care s-o auzim pe cântăreaţa din tine?

Mi-ar plăcea ca viaţa mea de acum încolo să fie un film fabulos, cu multă poezie şi nişte estetisme fascinante, cu personaje superbe şi bizare şi cu ritm frenetic. Şi pe alocuri cu referinţe la Monty Python şi Fraţii Marx.

Ştim că ai înregistrat cu „Sunday people” cel de-al treilea album al formaţiei. În ce stadiu este acum proiectul vostru muzical? 

Drumurile noastre au deviat cumva, dar poate că aşa trebuia să se întâmple: să ne întâlnim, să ne trăim povestea şi să facem o muzică din inimacreierviscere pe care să o iubim – majoritatea pieselor mele erau fie declaraţii de dragoste, fie instigare la revoltă, haha. Apoi unul dintre fraţi a plecat din ţară, eu am început să lucrez în alte parţi – ca să faci muzică trebuie să fii acolo… Aşa a fost să fie. Vedem ce se mai întâmplă în viitor. Oricum, le mulţumesc oamenilor din Sunday, artişti şi prieteni. A fost minunat să împărţim o scenă.

Ana+Ularu+Shooting+Stars+Photocall+62nd+Berlinale+gEanfiEOrE-l

Ai spus într-un interviu că ocazia de a filma în Nepal ţi-a adus şi perioada cea mai frumoasă, în care te-ai simţit cel mai bine din viaţa ta. Te-ai gândit să devii actriţa româncă Ana Ularu stabilită într-o ţară străină?

Nu, deloc. Chiar m-am împotrivit destul de vocal ideii. Vreau să călătoresc peste tot şi să mă întorc acasă. Geografia nu mai e o problemă, eu zic mereu la mişto că sunt world citizen. Dar nu ştiu ce decizii o să iau la anul sau cum o să mă mai înfurie sau atragă ceva. Mi se pare înţelept să îţi păstrezi mintea deschisă vizavi de lucrurile astea.

Pentru o actriţă româncă, să joace într-o limbă străină poate fi un handicap, sau, dimpotrivă, îi poate da un impuls să renunţe la orice bariere?

Habar nu am cum e pentru alţi actori. Pentru mine e eliberator. Mă repet, dar limba străină e încă un ajutor, o mască ce mă ajuta să fiu mult mai relaxată, să mă joc. Mă refer aici la engleză, franceza, spaniolă şi un pic italiană, limbi pe care le vorbesc. Probabil că aş fi al naibii de stresată în chineză sau urdu.

Wolfman 2

Ca buget şi ca timp e mult mai greu să faci filme în România. Dacă ţi s-ar oferi simultan două roluri, dintre care unul în străinătate şi altul într-o producţie autohtonă, pe care l-ai alege?

Depinde de poveste. De cât e de interesant pentru mine oricare din roluri. Eu am mers mereu la lupta cu ideea că am un instinct bun şi simt când îmi place ceva la o poveste şi ce anume e valoros acolo. Sunt foarte boemă din punctul ăsta de vedere, vreau să fac genul de filme pe care mi-ar plăcea să le văd. Am ales o dată un rol dintr-un film romanesc şi lucrurile s-au aranjat în aşa fel încât am făcut amândouă filmele care „conflictau”. Avantaj eu. A fost extenuant şi extrem de plăcut.

Ai fost etichetată ca fiind o actriţă de film. Cu toate acestea, încă eşti apropiată de teatru şi rămâi o actriţă versatilă şi foarte expresiva în orice rol. Cât de bine se împleteşte actoria filmului cu cea a teatrului?

Cred că trebuie să înţelegi mecanismele unui proiect. Nu cred că există neapărat schisma asta cu actor de film sau de teatru. Mi se pare o generalizare la prima mână. Eşti actor în proiectul ăla în care joci atunci. Mijloacele, expresia, concept, mesaj bla bla sunt toate legate şi dependente de momentul respectiv, de rol, poveste, parteneri, regizor…

Iubirea e ca în filme sau ca în teatru? 

Nu cred că există un barem. Culmea e ca psihologic oamenii sunt interesaţi şi realmente mişcaţi de lucruri care îi surprind. Iubirea are atâtea forme câte interacţiuni există din iubire. Iar în artă poate fi aşa cum alegi tu să fie. Mie îmi place să joc şi în film şi în teatru. Cu cât mai neaşteptată şi imaginativă ideea, cu atât mai bine.

webpr.ro

Ce greşeli ai încerca să-i corectezi Anei Ularu, studentă în anul I la UNATC?

I-aş spune să se joace mai mult, să nu mai fie atât de speriată şi timidă. Şi serioasă şi cumva sălbăticită. I-aş spune că e păcat de umorul ei cretin să stea ascuns. Chillax. Cam asta.

În ce roluri te putem găsi în viitor şi ce roluri încă mai cauţi tu?

Eu caut toate rolurile. Sunt foarte curioasă şi am mare chef de joc. Altfel, mă vedeţi la HBO intr- „O vară foarte instabilă”, „Sunt o babă comunistă” mai e încă pe ecrane, uneori, iar ÎN PARC de/regizat de Radu Iacoban se joacă la Godot. Chiar pe 11 mai de la ora 19:00. Haideţi să mă vedeţi fiind Veronica Micle şi Miţa Biciclista.

surse foto: procinema.ro, artsunited.ro, cinemagia.ro, webpr.ro, cinemarx.ro

Articolul precedentCuvintele vulgare
Articolul următorInfinitea Music InFusion with SOUL SERENADE
Despre mine pot să spun că mă ghidez după principii considerate mai ciudate de societate cum ar fi energia universului şi energia fiecărui lucru viu de pe Pământ(nu sunt o ciudată defapt!), îmi place misticul şi ocultul din spatele unor aspecte aparent banale. În timpul liber lucrez la bijuterii din cupru şi cristale naturale cu proprietăţi magice(asta dacă chiar crezi în ele). Mă simt atrasă de cultură orientală(India) şi cred că o parte din mine e de acolo. Tot ce ştiu despre oameni ştiu din cărţi şi experienţe personale. Îmi place să scriu şi mi-ar plăcea să învăţ să scriu mai bine. Ah și sunt dădacă.