Marți, 25 octombrie 2022, la sediul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, rectorul UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci, alături de directorul de programe internaționale al UNATC, conf.univ.dr. Ștefana Samfira, au avut o ședință de lucru cu Eric Poppe, reprezentant al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru țările din Europa Centrală și de Est, Nicoleta Légaré, expert, reprezentantregional OIF pentru Europa Centrală și Orientală – REPECO și Amira Mihăilescu, ministru plenipotențiar, corespondent național pentru Francofonie, Ministerul Afacerilor Externe.
Liviu Lucaci, Rector UNATC, a reiterat necesitatea implicării UNATC în cât mai multe proiecte artistice francofone. De asemenea a menționat proiectele UNATC în derulare, precum Caravana UNATC, care tocmai s-a întors din Italia, programele pe care UNATC le are cu Agenția Națională pentru egalitatea pentru femei și bărbați, trecerea de la 3 ani la 4 ani de studiu pentru ciclul de licență al Facultății de Teatru și facilitarea accesului în școlile UNESCO. În primăvara anului 2023 va porni proiectul cu ESAD Paris, un schimb cultural pentru 14 studenți români și 14 studenți francezi alături de coordonatorii lor instituționali. Acest proiect se va finaliza cu câte un spectacol de teatru sub îndrumarea regizorală a lui Eugen Jebeleanu. S-a precizat și pregătirea spectacolului Bolnavul închipuit de Moliere al UNATC, pentru a marca aniversarea celor 30 de ani de când România a intrat în Francofonie. De asemenea, directorul de programe internaționale, conf.univ.dr. Ștefana Samfira a salutat facilitarea accesului pentru parteneriate cu universități din țări francofone, precum Armenia, Polonia, Maroc, a reamintit detalii despre programul Educație prin teatru, necesitatea accesului în școli și licee a cursurilor opționale de dezvoltare prin teatru și a menționat cel mai recent workshop de coregrafie predat de artistul francez Lucas Viallefond, sub egida Programelor Francofoniei.
Întâlnirea s-a încheiat cu o scurtă vizită a universității, a Bibliotecii UNATC, a sălii Ileana Berlogea, a sălii Atelier precum și a Insulei UNATC, hub cultural dedicat evenimentelor artistice organizate de UNATC.
Informații suplimentare
* Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București este o instituţie publică de învăţământ superior finanţată de stat, recunoscută pe plan internațional. Prin programele sale, care pun accentul pe cercetare, inovație, diversitate și interdisciplinaritate, Universitatea le oferă studenților oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului și în cel al filmului, precum și în domenii mixte, la nivel de licență, master și doctorat.