InsulaFemeilor-mic

Vineri de la ora 19:00 sunteţi invitaţi să vizitaţi Insula Femeilor.

Patru femei tinere, naufragiate pe o insulă pustie. Patru femei cu o imaginaţie dusă dincolo de ‘normal’ (dar ce e normalul?). Patru femei în a căror imaginaţie bărbaţii capătă dimensiuni cosmice. Comicul de situaţie, comicul de limbaj, comicul personajelor în sine vine din modul în care autorul ştie să gestioneze conflictul. Mesia mult aşteptat prin întruparea într-un bărbat apare în final sub aspectul a… doi bărbaţi. Şi de aici conflictul se amplifică…

O comedie marca În Culise care nu te va lasa să pleci din sală fără hohote de râs şi poate şi o lacrimă. Erotism, neconvenţional şi patru personaje superbe: Lady Robinson, o femeie autoritară, dar sensibilă, fostă matroană de cabaret, Venera, dansatoare la bară, fiica distinsei Lady Robinson, senzuală si pragmatică, Elen, fostă profesoară de gramatică prăbușită în misticism, Ala, obsedată de o mare idilă pasageră și de alcool. Ele sunt pe scenă exact așa cum le prezintă autorul însuși, adică niște nimfomane dezlănțuite.

Unde? La Teatrul În Culise (Piaţa Naţiunile Unite 3-5 (în locul fostului Club Prometheus)

Regia: Cristian Bajora

Durata: 1h30

Bilet achitat în ziua spectacolului: 25 lei, Bilet achitat in avans: 17,5 lei

Elevi şi studenti: 10 lei

 

Adelina Onea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here