De abia s-a încheiat anul școlar, tocmai ce-am terminat clasa a 11-a, iar gândurile mele tot spre liceu se îndreaptă. A început vacanța. Nu trebuie să mă mai trezesc la 6 dimineața ca să ajung la prima oră. Pot să citesc, să fac maraton de filme și seriale până răsare soarele. Fără să mă uit la ceas, fără să știu în ce zi a săptămânii sunt. Ăsta trebuie să fie cel mai frumos sentiment din lume. Să poți să faci ce vrei, când vrei și până când vrei. Și din toate activitățile pe care le pot face în vacanța de vară, aleg să mă gândesc la școală. După 4 ani de gimnaziu și 3 de liceu, am ajuns la o concluzie cât se poate de pertinentă. Notele nu valorează nimic. Dar absolut nimic. Poate unii ajung la această concluzie mult mai repede, poate alții nici nu conștientizează insignifianța notelor. Probabil unii sunt într-o alergătură permanentă după note mari, în timp ce alții sunt educați pe baza principiului „Lasă notele, alte lucruri contează”.
„Cât îți iese media?” Numai asta auzeam prin clasă în lunile mai și iunie. Pentru că începusem să mă enervez, răspundeam scurt și la obiect: „nu știu”. Iar când aveam chef de astfel de conversații, adăugam și un „nu mă interesează”.
Haideți la diplome!
Ceea ce se întâmplă la sfârșitul semestrului al II-lea, „Festivitatea de Premiere”, ridică în slăvi cele mai mari medii din catalog și critică, chiar dacă nu în mod direct, notele care nu s-au încadrat în standardele instituției de învățământ. Toată isteria cu premiile I, II și III mi se pare atât de lipsită de importanță. Și nu spun asta din frustrare și pentru că n-am purtat niciodată coroniță pe cap. Ba din contră. Tocmai anul acesta am fost scoasă în față ca să-mi iau în primire diploma. Penibil moment – eu și câteva colege țineam o diplomă într-o mână și încercam din răsputeri să zâmbim, sfidând razele soarelui care ne făceau ochii să lăcrimeze.
Această festivitate de premiere promovează un sentiment de competitivitate inutil, introdus încă de la grădiniță. Să presupunem că un elev învață bine și are note mari. Un altul alocă mai mult timp învățatului decât o face primul elev, dar, în ciuda eforturilor depuse, notele nu se ridică la înălțimea așteptărilor sale. Ce îmi doresc să evidențiez e faptul că o notă nu indică nivelul general de cunoștințe al unui individ, ci doar concentrarea de moment. Deci dacă ai avut o zi proastă, riști să rămâi fără diplomă la sfârșitul anului. Și eu, care am avut norocul unor zile mai bune, sunt în fruntea clasamentului de medii. Și tu știi mai multe ca mine, dar eu obțin diploma. Vi se pare corect? De ce nu suntem cu toții felicitați și încurajați? Până la urmă ne despart doar câteva sutimi, iar knowledge level-ul elevilor dintr-o clasă este similar (că doar am fost testați la sfârșitul clasei a 8-a).
1 sau 10?
Să nu mai vorbesc de faptul că profesorii susțin diferențierea elevilor prin intermediul notelor. Unora nu le place cum te îmbraci și asta e de ajuns să îți pună un „2” dacă vorbești neîntrebat. La polul opus, avem profesorii care îți adaugă un „0” la nota de „1” pe care ți-o scrisese ora trecută în catalog. Chiar dacă nu meriți notele, le accepți și taci. Ce poți să faci altceva?
Pe de altă parte, o mare problemă e că rezultatele bune sunt obținute, în majoritatea cazurilor, prin copiat. Trebuie să recunosc că unii își obțin notele pe meritul intelectual, ș.a.m.d. Însă, de obicei, ele sunt rezultatul abilităților de multitasking dobândite de elevi în timpul școlarizării. Cât de bine știi să mânuiești caietul pe sub bancă în timpul testului astfel încât să nu se audă foșnetul paginilor întoarse? Poți utiliza telefonul cu succes în timp ce urmărești toată mișcarea din sala de clasă? Felicitări, ai un „10” asigurat. Probabil și o diplomă la sfârșit de an.
Lucrurile astea mă macină pe mine într-o zi de vară. Notele. Ceva ce n-are nicio însemnătate. Aș putea să neg și importanța școlii în procesul de cunoaștere/învățare, dar n-am de gând să-o fac. Sunt de părere că școala ne educă, ne dezvoltă. Creștem (fizic și intelectual) alături de prieteni și profesori. Însă metodele de evaluare ar trebui schimbate, astfel încât notele să indice abilitățile de ansamblu ale unei persoane. E mult mai satisfăcător să știi cum să-ți planifici bugetul (lucru despre care rareori se vorbește la ore), decât să vii acasă cu un amărât de „10” la economie, obținut din copiat sau dintr-o lecție pe care o vei uita în câteva zile. Just saying.
