luni, noiembrie 4, 2024
Recrutare IQool
AcasăIncheierea proiectului european „A.C.T.!” in pasi de dans

Incheierea proiectului european „A.C.T.!” in pasi de dans

Conferința de închidere a proiectului Asociației de Cultură și Tango „A.C.T.!”, privind instituţionalizarea tangoului argentinian în universităţile din Bucureşti, a avut loc pe 8 mai, la Casa de Cultură a Studenților. Cei care au participat aparțin comunității de tango din București.

2014_04_14_Logo ACT_asociatia_150dpi

Excelenţa sa, Dl. Claudio Pérez Paladino, ambasadorul Argentinei, a salutat drumul parcurs de tango-ul argentinian în România, de la primele evenimente timide şi până la numărul mare de şcoli şi dansatori de astăzi. „În fiecare an avem din ce în ce mai mulţi români care vin în Argentina ca să danseze tango“, a spus domnia sa, precizând că tangoul este un dans care se poate practica la orice vârstă.

IMG 007

Psihologul Silviu Ioniţă a salutat felul în care tangoul argentinian contribuie la dezvoltarea unei persoane: „În conformitate cu reglementările UE, printre competenţele pe care sistemul de învăţământ urmăreşte să le dezvolte au fost incluse şi cele de antreprenoriat – abilitatea copiilor şi tinerilor de a-şi defini un vis şi de a depune efortul necesar ca să-l urmărească. Îmbrăţişarea de tango ajută, hrăneşte umanitatea din noi şi creează un schimb emoţional între două persoane – pentru că învăţăm din contactul imediat. Avem nevoie de oameni ca să știm cum să fim oameni“. În timp ce comportamentele repetitive cresc stresul zilnic şi ne deconectează de noi înşine, spontaneitatea tangoului oferă combinaţii de mişcări aproape infinite, integrează mintea, corpul şi emoţiile şi energizează persoana, a precizat specialistul, el însuşi practicant al celebrului dans.

S-au vizionat imagini şi filmări de pe durata proiectului și s-au raportat rezultatele și impresiile participanților.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=-s4FeVFX2eY[/youtube]

Organizatorii Anca şi Traian Ionescu au precizat cum, cu ajutorul voluntarilor de la diferite şcoli de tango din Bucureşti, studenţii au beneficiat de 30 de cursuri gratuite de tango argentinian în loc de cele 12-14 prevăzute în proiect. De asemenea, numărul total de studenţi participanţi a depăşit estimările organizatorilor: 160 de persoane.

IMG 010

Evenimentul s-a încheiat cu un tango argentinian care i-a implicat pe toţi cei prezenţi: studenţi, membri ai echipei de proiect, invitaţi. Ambasadorul Argentinei a dansat cu entuziasm alături de studenţi, alegând ca parteneră pe una dintre voluntarele proiectului, Ana-Maria Ciuca Corceagu, studenta în anul 3 la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, în Universitatea București. Aceasta a declarat: „M-am simțit extraordinar dansând cu ambasadorul. A fost interesant, deoarece simţeam cât de experimentat este ca dansator și știam foarte bine ce paşi am de făcut. M-am bucurat enorm când la final mi-a zis: ‘Bine, frumos’, pentru că am ştiut că ne-a placut acel dans amândurora!“

IMG 074

Seara, bucureștenii au fost invitați la un flashmob de tango argentinian, pe holul Facultății de Drept. Dansatori, studenți și alți invitați au luat parte la un spectacol unde muzica s-a îmbinat cu dansul și cu zâmbetele tuturor. Astfel, s-a făcut introducerea în pași de dans pentru sărbătorirea frumoasei zile de 9 mai, Ziua Europei.

Programul A.C.T.! a fost finanțat de UE și susținut de primării și universități din cinci orașe: Cluj, Iași, Constanța, Timișoara și București.

Sursa foto: Marcel Vachon, www.tangoact.ro

Redactori: Boacăși Ana Beatrice & Nae Ana-Maria

 

RELATED ARTICLES

Most Popular