vineri, aprilie 19, 2024
Recrutare IQool
AcasăEducație & carierăÎncepe Târgul Bucureștilor, în Parcul Izvor

Începe Târgul Bucureștilor, în Parcul Izvor

Sărbătoarea recoltei, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor autentice românești susține producătorii autohtoni.

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, organizează cea de-a treia ediție a Târgului Bucureștilor, în perioada 10 – 14 octombrie 2018, în Parcul Izvor.

Sărbătoarea recoltei, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor autentice românești susține producătorii autohtoni, oferindu-le spațiul și condițiile necesare pentru prezentarea recoltei anuale, dar și a obiectelor artizanale la care au lucrat în decursul anului. Târgul va fi inaugurat pe 10 octombrie, dată care marchează, începând de anul trecut, Ziua națională a produselor agroalimentare românești.

Agenda sărbătorii de toamnă cuprinde târg și expoziții de meșteșuguri și produse tradiționale, producători din toate zonele țării, zonă gastronomică, dar și spectacole de muzică și dans din folclor.

 

Târg de meșteșuguri și produse tradiționale

La târgul care va fi deschis zilnic, între orele 10:00 – 21:00, vizitatorii vor putea cumpăra fructe și legume de sezon, produse românești și preparate culinare, precum și diverse obiecte tradiționale, iar in zona gastronomică, doritorii sunt invitați să se delecteze cu mâncare din bucătăria autohtonă, zilnic, în același interval orar, 10:00 – 21:00.

 

Program artistic

Spectacolele de muzică și dans vin în completarea sărbătorii recoltei din Parcul Izvor. Programul artistic al celei de-a treia ediții începe miercuri și joi de la ora 18:00, vineri, sâmbătă și duminică de la ora 17:00 și reunește ansambluri folclorice, minorități și comunități naționale, orchestre, artiști de muzică populară și muzică ușoară.

Intrarea la toate activitățile din cadrul Târgului Bucureștilor este gratuită.

Facebook event: https://goo.gl/5h4L6z

 

Program artistic

Miercuri – 10 octombrie

18:00 – 18:20  Minoritatea germană – Ans. „Korona” din Braşov

18:20 – 18:40  Comunitatea aromână – Ans. „Sarighiol de Deal” din Tulcea

18:40 – 19:00  Ansamblul „Doiniţa” al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti

19:00 – 19:30  Florentina şi Petre Giurgi

19:30 – 20:00  Florin Vasilică şi Grupul Teleormanul

Joi – 11 octombrie

18:00 – 18:20  Minoritatea maghiară – Ans. „Bekecs” din Miercurea Nirajului, jud. Mureș

18:20 – 18:40  Ansamblul „Stelele Bihorului” din Oradea

18:40 – 19:10  Ansamblul „Arcanul” din Suceava

19:10 – 20:00  Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, cu Andreea Haisan, Ionela Toma, Alin Trocan, Ioan Ciobotaru, Nicuşor Iordan şi Anamaria Rosa Preda, Albert Urdărea, Ariana Ciorâcă, Daniel Ionete

Vineri – 12 octombrie

17:00 – 17:20  Minoritatea evreiască – Grupul  „Hora” din Bucureşti

17:20 – 17:40  Minoritatea romă – Ans. „Doina Dobrogei” din Medgidia

17:40 – 18:20  Ansamblul „Busuiocul” din Bacău

18:20 – 19:10  Ansamblul „Transilvania” din Baia Mare

19:20 – 21:00  Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, cu Laura Lavric, Ionuţ Dolănescu, Nineta Popa, Lavinia Goste, Mariana Anghel, Constantin Măgureanu, Gheorghe Roşoga

Sâmbătă – 13 octombrie

17:00 – 17:20  Minoritatea ucraineană „Kozaciok” din Suceava

17:20 – 17:40  Minoritatea greacă Ans. „Ellas” din Bucureşti

17:40 – 18:10  Ansamblul „Ardeleana” din Bihor

18:10 – 18:50  Ansamblul „Hora Deznăţuiului” din Dolj

18:50 – 19:50  Ansamblul „Ţara Vrancei” din Focşani

20:00 – 21:00  Nicolae Voiculeţ

Duminică – 14 octombrie

17:00 – 17:30  Silviu Biriş

17:30 – 18:00  Alesis

18:00 – 18:40  Irina Sârbu Band

18:40 – 19:40  Marius Mihalache & Band

19:50 – 21:00  Damian Drăghici

RELATED ARTICLES

Most Popular