Gala Absolvenților afiș

„Atenție! Motor! Acțiune!… Începe Gala Absolvenților!” Între 20 și 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai și 2 iunie (pentru studiile de Licență), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București își va sărbători noua promoție de absolvenți, prin tradiționala Gală dedicată lor.

Spectacole de teatru, spectacole coregrafice proiecții de film, expoziții scenografie, ateliere demonstrative – peste 50 de evenimente adunate într-una dintre cele mai importante manifestări anuale ale Universității.

Prima săptămână a Galei oferă prilejul publicului doritor de a face cunoștință cu creațiile artistice ale masteranzilor de la cele două facultăți, în curând „promoția 2019”.

Facultatea de Teatru prezintă în Gala Absolvenților UNATC 2019 – MASTER două spectacole în care sunt distribuiți studenții de la specializarea Arta Actorului: „Pescărușul” și „Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov, precum și trei spectacole semnate de studenții de la Arta Regizorului de teatru: „Caligula” de Albert Camus, „Revizorul” de N.V. Gogol și „Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu.

Totodată, creațiile coregrafice „Nihil Sine Deo”, „Câte un om de iubit”, „Piese de schimb”, spectacolul de teatru de animație „Păcală”, după Ion Creangă, precum și un atelier demonstrativ susținut de masteranzii de la Pedagogie teatrală vor întregi programul.

Specializați în arta regiei de film, în arta imaginii de film, a montajului de sunet și de imagine, în scenaristică sau producție de film, tinerii masteranzi ai Facultății de Film își vor prezenta, la rândul lor, realizările artistice, multe dintre ele deja premiate la diverse festivaluri de gen.

Nihil Sine Deo afișScurtmetrajele (film de ficțiune, animație sau film documentar) vor putea fi vizionate în sesiuni de proiecții ce vor avea loc în perioada 23 – 26 mai, la Sala CINEMA din UNATC „I.L. Caragiale”.

Gongul final pentru masteranzi va suna duminică, 26 mai, când la Gala Finală – Master vor fi premiate cele mai bune creații ale tinerilor artiști.

Comentarii

comentarii