Începe cea de-a șasea ediție a caravanei „Zilele Filmului Românesc”

0
41

Comedii, premiere și filme premiate călătoresc în orașele din țară din martie până în iunie, în cadrul celei de-a șasea ediții a caravanei „Zilele Filmului Românesc”. Ediția din acest an marchează 10 ani de la caravana „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, care a adus filmul premiat cu Palme d’Or în 15 oraşe din ţară, în 2007, și continuă să promoveze producţia autohtonă de film şi să reînvie ideea spectacolului de cinema ca eveniment.

Târgoviște dă startul caravanei Zilele Filmului Românesc 2017, cinci titluri putând fi vizionate la Muzeul de Istorie, în perioada 30 martie – 2 aprilie. Seria proiecțiilor continuă la Pucioasa (Centrul Cultural European, 4-6 aprilie), Fieni (Centrul Cultural, 7-8 aprilie), Vatra Dornei (Casa de Cultură ,,Platon Pardău”), unde filmele vor rula începând cu 6 aprilie, Cugir (Casa de Cultură, 24-26 aprilie). Caravana va ajunge și la Iași (10-14 mai) în cadrul ediției a 8-a a festivalului Serile Filmului Românesc și în alte orașe din țară în lunile mai și iunie. Programul actualizat poate fi urmărit pe siteul www.filmedefestival.ro/zfr

Titluri din program: „6,9 pe scara Richter”, r. Nae Caranfil; „Fixeur”, r. Adrian Sitaru;  „Inimi cicatrizate”, r. Radu Jude; „Două lozuri”, r. Paul Negoescu; „Afacerea Est”, r. Igor Cobileanski; „Bacalaureat”, r. Cristian Mungiu; „Sieranevada”, r. Cristi Puiu; „La drum cu tata”, r. Anca Miruna Lăzărescu; „Ilegitim”, r. Adrian Sitaru; „Anișoara”, r. Ana Felicia Scutelnicu; „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, r. Cristian Mungiu.