Adânc sub străzile Bucureștiului – în Europa secolului 21 – există o rețea de tunele care constituie casa a sute de bărbați, femei și copii care au avut neșansa de a fi victimele abuzului de droguri, ale virusului HIV și tuberculozei.
Poți călători până în inima Europei pornind din Gara de Nord, scriu Paraic O′Brien și Jim Wickens, dar călătoria noastră ne va duce la doar câțiva metri distanță.
Privind la suprafață, cel mai nou membru al Uniunii Europene a făcut eforturi vizibile pentru a se redefini. Dar dincolo de aceste aspecte, mai există o altfel de Românie, cea subterană.
Când Ceaușescu a căzut, existau zeci de mii de copii aflați în grija statului. În 1990, o serie de reportaje au dezvăluit ce coșmar de neașteptat ascundea acest fapt. Scene reminescente ale neglijenței și cruzimii din taberele de concentrare.
Deci, ce s-a întâmplat cu acești copii?
Am aflat că unii s-au mutat în canalele din București. Dependența de droguri este ceva obișnuit, iar alții au devenit părinți.
Intrarea în lumea de dedesubt este o gaură în pavajul unui refugiu din fața stației de autobuz.Mai târziu în acea după-amiază, au început să se trezească, ieșind de sub pământ precum strigoii.
Printre acești locuitori subterani am descoperit un băiețel, Nicu, ce părea a avea 12 ani. Am aflat mai târziu că de fapt are 17, dar dezvoltarea sa a fost oprită de consumul de droguri. Nicu a fost de acord să trimită un mesaj jos, acela că am dori să-l cunoaștem pe șef.
Această lume subpământeană, ni s-a spus, este suprapopulată și ai voie să cobori doar dacă ai primit invitațe. Câteva ore mai târziu primim și răspunsul: șeful ne va vedea acum.
Mergând în mâini și genunchi, ne-am afundat în întuneric, într-un univers paralel. Prima dată te lovește căldura. Aceste tunele vechi au făcut parte din grandiosul plan al lui Ceaușescu pentru încălzirea orașului. Apoi urmează mirosul: un fel de vopsea metalică numită Aurolac, inhalată de consumatori din pungi mici și negre. Următoarea este muzica.
Întregul loc este dotat cu rețea electrică, iar un sistem stereo inundă locul cu muzică. Dacă în iad ar exista un club, s-ar simți exact ca aici.
Am intrat în prima cameră: o numeau „Biroul″. Încearcă să nu rămâi gură-cască. Privind cu colțul ochiului poți vedea o femeie cu o seringă între picioare; un copil se holbează la tine cu punga de Aurolac pe care o ține la gură și care pompează ușor, ca o inimă neagră.
Toată lumea de aici este seropozitivă, iar un sfert au tuberculoză. Toți sunt în drumul lor spre final, contracronometru.
Omul de mai sus este supranumit Bruce Lee după zilele în care ducea lupte de stradă. Are un tatuaj pe interiorul coapsei: „Bruce Lee, regele canaleleor″. El va fi ghidul nostru în ireala, tragica gaură de iepure a Bucureștiului.
Urmărește documentarul realizat aici și imagini din spatele scenei: Paraic O`Brien și Regele Canalelor.
Vă avertizăm că videoclipul conține scene șocante în care se consumă droguri, scene pe care spectatorii le pot găsi traumatizante. Poze: Radu Ciorniciuc/Casa Jurnalistului.
Articol preluat de pe http://www.channel4.com
