Și în acest an, EUNIC România (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale) organizează în octombrie Luna
Literaturii Europene, un proiect amplu ce însumează peste 50 de evenimente. Programul este unul extrem de divers,
reunind evenimente adresate tuturor categoriilor de public: de la ateliere pentru copii, la dezbateri, conferințe,
concursuri și adaptări teatrale.

„Luna Literaturii Europene este o ocazie de a aduce împreună activitățile literare ale membrilor EUNIC România într-
un program care sărbătorește diversitatea culturală europeană, dar și intersecțiile dintre culturile și literaturile
europene.

Programul evenimentelor din Luna Literaturii Europene este și el unul divers, care integrează activități distractive
pentru copii și părinți, evenimente tradiționale de lecturi și traduceri, precum și campanii digitale.

„Credem în puterea literaturii de a ne aduce împreună și de a promova înțelegerea, cooperarea și diversitatea! Ne
dorim ca în luna octombrie să sărbătorim asta alături toți iubitorii de lectură mici sau mari”- Nigel Bellingham, Director British Council România.

În agenda evenimentelor din acest an, un proiect special îl constituie seria de întâlniri #EUcitesc European Book
Club. Gândit sub forma unui club de carte, proiectul propune spre dezbatere patru romane care, prin tematică,
marchează diversitatea literaturii contemporane: Povestea slujitoarei de Margaret Atwood, Femeia cu Părul Roșu de
Orhan Pamuk, Frica de Stefan Zweig și Lovește-ți inima de Amélie Nothomb – în fiecare zi de vineri, începând cu data
de 12 octombrie, de la ora 19.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române.

De asemenea, la ediția din acest an a Lunii Literaturii Europene, un punct de atracție îl reprezintă și evenimentele
dedicate copiilor – nu mai puțin de 10 astfel de acțiuni: seri de storytelling, ateliere pentru părinți, ateliere de
lectură și scriere creativă. Seria de evenimente dedicate celor mai mici dintre iubitorii de lectură debutează pe 8
octombrie cu o seară de storytelling pentru copii, la Biblioteca British Council, cu participarea Ambasadorului Marii
Britanii la București, Andrew Noble.

Șapte lansări și prezentări de carte vor puncta programul Lunii Literaturii Europene, multe din acestea desfășurate în
prezența autorilor: Eric Vuillard, câștigătorul Premiului Goncourt 2017, Demeter Szilárd – autorul romanului

Vânătaie pentru vânătaie, Yusuf Nevzat Sarıgöl, coordonatorul antologiei Poezie turcă modernă, Costantino D’Orazio
– autorul romanului Secretul lui Leonardo și François-Henri Désérable – laureat al Premiului Goncourt, Alegerea
României 2018.

Artele performative contribuie și ele la punerea în valoare a literaturii europene de astăzi, prin proiecții de film,
lecturi scenice și concerte pornind de la creații literare.

Cititorii sunt invitaţi să îşi împărtăşească dragostea pentru lectură pe reţelele de socializare folosind hashtag-ul
#EUcitesc și participând la concursurile incluse în programul Lunii Literaturii Europene.

Membrii EUNIC care participă la Luna Literaturii Europene sunt: Forumul Cultural Austriac, Institutul Balassi –
Institutul Maghiar din București, British Council România, Delegația Valonia-Bruxelles, Fundaţia Culturală Greacă,
Goethe-Institut, Institutul Francez, Institutul Cultural Român, Istitutul Italian de Cultură din București, Spațiul Public
European, Centrul Cultural Turc Yunus Emre.

Toate informaţiile, inclusiv ultimele noutăţi despre evenimente şi resursele disponibile pentru public, vor fi
disponibile pe pagina oficială EUNIC România, precum și pe pagina de Facebook a EUNIC România:
www.facebook.com/EunicRomania.

Parteneri principali ai ediției din 2018: Muzeul Național al Literaturii Române, Asociația Curtea Veche.

Comentarii

comentarii