În ce stadiu sunt lucrările la metroul din Drumul Taberei?
Era de așteptat ca metroul din Drumul Taberei să atragă atenția publică. În fond, una dintre cele mai populate zone ale orașului avea nevoie de mai multe legături cu centrul. Așa că lucrările au început, după multe dezbateri, în 2013, iar promisiunile inițiale au fost că lucrările se vor termina în trei ani.
Dar, bineînțeles, faptul că era amplasat în capitala României i-a mai scos în cale câteva obstacole. Construirea lentă și amânările repetate ale termenului de finalizare au știrbit din entuziasmul locuitorilor. Iar surparea terenului în zona Eroilor, pe 12 decembrie 2015, nu părea a fi un semn bun.
Totuși, Metrorex a continuat să spere că totul se va termina cu bine.
Ce s-a întâmplat duminică?
La sfârșitul săptămânii trecute, bucureștenii au putut vizita un tronson din metroul din Drumul Taberei. Acesta cuprinde stațiile Orizont, Favorit și Drumul Taberei 34 și este finalizat în proporție de 90%.
Astfel, locuitorii capitalei s-au putut convinge că șinele de metrou și cablurile de înaltă tensiune vor fi amplasate cât de curând. Haosul construcțiilor, care durează deja de câțiva ani, i-a determinat pe unii să spere că se va putea circula sub pământ în vara viitoare.
Însă cei care locuiesc în zonă nu ar trebui să fie prea optimiști. Ministrul Transportului a estimat că deschiderea primului tronson din Magistrala 5 nu va avea loc decât în noiembrie 2017.
Ce urmează după deschidere?
Terminarea lucrărilor la metroul din Drumul Taberei ar trebui să fie urmate de începerea construcțiilor la stația Eroilor. Săpăturile ar trebui să înceapă în februarie 2017, la două luni după ridicarea restricțiilor de trafic din zonă.
Cred că locuitorii capitalei speră că lucrările din zona centrală se vor desfășura cu grijă. În fond, ar fi ilar, dar și stresant, dacă pământul ar pune în pericol, din nou, circulația în zonă. Spun ilar pentru că ar arăta incompetența companiei, dar stresant pentru șoferii care sunt nevoiți să ocolească, din nou, porțiunea din zona metroului.
Ce se mai știe despre prelungirea Magistralei 5?
Răspunsul ar fi „nu foarte multe”. Legătura primelor zece stații de metrou cu estul orașului ar trebui să se facă pe la Universitate, iar traseul ar trebui să continue până în Pantelimon. Însă problema găsirii unei soluții care să nu afecteze traficul a contribuit la amânarea începerii construcției.
Ar mai fi existat și posibilitatea de a conecta Pantelimonul cu Piața Iancului, dar modificările la liniile de tramvai din cartierul respectiv au aruncat planurile în incertitudine.
Să sperăm că metroul din Drumul Taberei va fi deschis la timpul potrivit. Nu de alta, dar poate bucureștenii vor să circule și ei mai rapid. Sau să aibă legături cu cât mai multe zone din oraș.
surse foto: economica.net, ziare.com, hotnews.ro