In cautarea simplitatii sau a cuvintelor potrivite

    0
    280

    59452_rilke_rainer_maria

    Acum 3 zile, pe timp de noapte, mă plimbam pe străzile Bucureștiului, alături de o prietenă, după ce am vizionat o veritabilă comedie în regia lui Radu Iacoban. Mergând fără vreun scop anume, la întâmplare, inevitabil am început să vorbim despre ce se mai întâmplă în lumea jurnalismului, ce prinde și ce nu prinde la oameni, cum ar trebui redactat un articol etc. Din momentul în care a început să-mi descrie întregul drum ce ar trebui parcurs de la idee și până la redactare, eu fiind la Politehnică și neavând habar de asemenea tehnici, mi-am dat seama de ce articolele mele nu au priză la public.

    Pe lângă faptul că erau prea lungi, mai erau și inaccesibile din punct de vedere semantic, chiar și lingvistic. Am hotărât deci să nu mai folosesc vreun neologism, iar acest articol să aibă cel mult 6 paragrafe. În această direcție m-am decis să abordez dintr-o altă perspectivă conversațiile lui Rainer Maria Rilke cu Franz Xaver Kappus, strânse într-un volum intitulat sugestiv „Scrisori către un tînăr poet″.

    Aceste scrisori, în număr de zece, nu sunt altceva decât meditații profunde, încercări ale tânărului poet, Franz Xaver, de a-și descoperi în sine, dacă există, dorința și responsabilitatea scrisului. Rilke are drept urmare rolul de mentor, dar nu și de învățător. El este folositor doar în măsura în care stârnește contradicții în sufletul proaspătului poet, forțându-l să-și răspundă sincer la cele mai adânci întrebări. De ce scriu? Care este rolul meu? De ce ar vrea să citească alții ceea ce scriu?

    Nimeni nu vă poate sfătui sau ajuta, nimeni […] Cercetați cauza ce vă îndeamnă să scrieți; cercetați dacă aceasta își întinde rădăcinile până în locul cel mai adânc al inimii, recunoașteți față de dumneavoastră de-ar trebui să muriți dacă vi s-ar interzice să scrieți.

    Scrisul trebuie să rezulte din profunzimea propriei persoane, reiau astfel ideea din articolul precedent că artistul este prin însăși natura sa individualist.

    Corolar: degeaba scrii din inimă dacă scrii prost.

    O operă de artă este bună dacă a apărut din necesitate.

    Artistul trebuie să descopere întotdeauna acea necesitate. Dacă nu reușește, nu este vina contextului, ci este vina lui pentru că, în dauna propriei ființe creatoare, nu este capabil să aducă la suprafață profunzimile propriului eu.

    Deși pare un instrument facil pentru orice potențial autor, scrisorile lui Rilke către Kappus nu oferă nici o trimitere directă, o soluție pentru incertitudini. Ba mai mult, un cititor neexperimentat va avea impresia că se pierde între aceste conversații, că renunță la propriile convingeri pentru altele necunoscute, un fel de troc între pasărea din mână și cea de pe gard. Au fost sau nu utile? Pentru acest fapt stă mărturie activitatea literară a lui Kappus și doar în calitate de cititor poți valida sau desființa procesul de maturizare al aceluia intitulat „tânăr poet″.

    Închei acest demers auctorial prin a face un rezumat cu ajutorul lui Steinbeck: „Scriitorul trebuie să creadă că meseria lui este cel mai important lucru din lume. Și trebuie să se țină legat de acest gând, chiar dacă știe că-i o iluzie.″

    Nu prea mi-a ieșit faza cu neologismele și nici măcar cea cu paragrafele, dar până la urmă nu prea mai contează. Errare humanum est, dar nădăjduiesc întru clemența ta, dragă cititorule.

    Surse fotografii: www.autostraddle.com