TIFF

Proiecția în premieră a comediei spaniole Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental (r. Cesc Gay), organizată simultan în 20 de localități din țară, a deschis oficial, vineri seară, cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. În Piața Unirii din Cluj-Napoca, peste 1500 de spectatori s-au bucurat de surprizele incluse în programul Galei de deschidere TIFF 2021. Dacii din spotul oficial al ediției aniversare i-au întâmpinat pe cinefili pe covorul roșu, iar evenimentul a debutat cu un concert de muzică de film susținut de trupa Amadeus. 

Președintele TIFF, Tudor Giurgiu, a deschis seara cu un discurs despre amploarea pe care  a luat-o festivalul în ultimii ani, declarându-se emoționat de revederea cu publicul. ,,De multă vreme nu am mai văzut Piața Unirii atât de plină și mă bucur că revenim la normal’’, a subliniat acesta. ,,Festivalul arată altfel, Clujul arată altfel, dar pentru mine, acești 20 de ani au însemnat faptul că am reușit să schimbăm destine. Au trecut prin festival sute de voluntari, membri ai echipei, copii care au participat la proiecții sau la proiectele dedicate lor. Faptul că ei au crescut și au ales să urmeze facultăți de film, faptul ca orașul în care ne-am dezvoltat în ultimele două decenii are astăzi un profil cu totul diferit față de prima ediție a festivalului – aceasta mi se pare cea mai mare victorie a TIFF-ului în ani’’, a continuat Tudor Giurgiu.

Despre importanța unui eveniment de anvergura TIFF-ului pentru orașul Cluj-Napoca a vorbit și primarul Emil Boc, care a sosit la eveniment alături de colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Emil Boc a subliniat importanța culturii și a educației în dezvoltarea comunitară. Anul acesta, prin programul EducaTIFF și în parteneriat cu European Film Factory, festivalul va organiza Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică. Tema evenimentului din 26 iulie, de la Hotel Platinia din Cluj-Napoca, vizează utilitatea implementării unui opțional în programa școlară a elevilor, dar și dezvoltarea în școli a educației prin cinema, ca modalitate de învățare. 

TIFF

Printre surprizele serii de gală s-a numărat și momentul artistic oferit de compania de teatru de animație Corona Events. A riveder le stelle, performance-ul lor scăldat în jocuri de lumini, a surprins spectatorii cu o coregrafie ,,la înălțime’’, oferindu-le celor prezenți câteva clipe de magie. 

Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF, i-a dedicat această ediție regretatei actrițe Luminița Gheorghiu. Acesta le-a recomandat spectatorilor să nu rateze filmele din secțiunea Focus Spania și i-a îndrumat pe cinefili să participe la cât mai multe proiecții organizate în aer liber la USAMV, spațiu care va găzdui premiere românești prezente în număr record la această ediție. 

După o primă zi marcată de entuziasmul revederii în sălile de cinema și în spațiile de proiecții outdoor, festivalul continuă sâmbătă și duminică cu Weekend în familie, evenimentul cu intrare liberă, dedicat copiilor și părinților, de la Cetățuie Open Air – o nouă locație inclusă pe harta festivalului. Următoarele două zile vor aduce pe marele ecran două filme românești în premieră absolută. Sâmbătă, pe 24 iulie, de la ora 21:45, în Piața Unirii Open-Air va rula comedia Perfect necunoscuți, debutul regizorului Octavian Strunilă, prezent la proiecția de gală împreună cu echipa de producție a filmului. În aceeași seară, la USAMV, documentarul Spioni de ocazie va avea parte de o premieră absolută, în prezența regizoarei Oana Giurgiu și a echipei de filmului. Un alt film românesc așteptat, Tata mută munții, în regia lui Daniel Sandu, va fi proiectat la USAMV duminică seara.

Biletele și abonamentele TIFF 2021 sunt disponibile pe tiff.eventbook.ro

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual. 

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Dacin Sara, UCIN

Prezentat de: Banca Transilvania    

Partener principal: Mastercard  

Mașina oficială: Mercedes-Benz 

Cafeaua oficială: Nespresso

Asigurător oficial: Groupama 

Sponsori: Tenaris Silcotub, LIDL, MOL România, Cemacon, Orange, IQOS, Carlsberg , Regina Maria, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, E.ON, Compania de Apa Somes, McDonald, Tazz by Emag, Conceptual Lab by Theo Nissim, JTI, Epson, Emerson, Farmec, Persil, Yonder, CSI Romania, Endpoint Protector by CoSoSys, Domeniile Averesti, Caii de la Letea, Petro Vaselo, Zetea

Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Promelek XXI, Luna Cleaning, Agressione, Ramada, Platinia

Transportator oficial: Tarom

Partener logistic: DHL

Parteneri digitalizare: Halcyon Mobile, BIT Software

Cu sprjinul: Trend Communication

Recomandat de: Europa FM

Susținut de: TVR, TVR Cluj

Parteneri media: TV5 Monde, Radio România Cultural, Agerpres, Harper’s Bazaar, Beau Monde, Cosmopolitan, Femeia, BBC TopGear, Cinemagia, Business Review, Iqads.ro, Urban.ro, SpotMedia.ro, Cineuropa, Film New Europe, Films in Frame, Sinteza, Observator Cultural, Zile și nopți, Cinemap, Liternet, Aarc.ro, Munteanu

Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Maszol, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Transindex, Cluj24, afaceri.news

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Ne puteți urmări pe: tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | InstagramYoutube 

Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro

TIFF