Data de 17 iulie cu siguranţă nu va fi uşor uitată de familiile a 298 de victime ale prăbuşirii unui avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines. Tragedia a avut loc la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri de Doneţk, o zonă care este marcată de confruntările între forţele ucrainiene şi separatiştii proruşi. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur. Din păcate, toate persoanele aflate la bord au murit, însă doar 282 de cadavre au fost recuperate şi trimise în Olanda. Printre pasageri se aflau nu mai puţin de 80 de copii, dar şi numeroşi oameni de ştiinţă care se îndreptau spre Australia în vederea participării la o conferinţă despre SIDA, care se organizează din doi în doi ani.
Cercetările preliminare relevă ca principal vinovat Rusia. Dar surpriză: Rusia neagă orice implicare, ba, mai mult, dă dovadă de un cinism ieşit din comun afirmând că vina aparţine Ucrainei deoarece nu a fost capabilă să îşi securizeze spaţiul aerian. Asta în condiţiile în care rușii sunt cei care alimentează conflictul din zona separatistă.
Din nefericire, în momentul de faţă nu există o veritabilă presiune internă contra administraţiei Putin. Probabil că doar loviturile economice precum şomajul sau inflaţia vor determina rusul obişnuit să reacţioneze şi să ceară încetarea acestui conflict. Însă chiar şi atunci un segment al populaţiei va adopta teoria conspiraţiei conform căreia Occidentul este cel care le vrea răul ruşilor. Am putea spune că Putin şi cei apropiaţi lui sunt adevăraţi experţi în arta manipulării. În acest sens televiziunile ruseşti, care de altfel sunt în marea lor majoritate de stat, au servit ca un fir conductor cu scopul de a influenţa opinia publică. Actualmente Putin deţine foarte bine pârghiile puterii, singurul factor care ar putea să îl determine pe preşedintele rus să se simtă ameninţat fiind o alianţă a birocraţilor subalterni şi a oligarhilor. De asemenea presiunea internaţională ar putea să îi adune la masa negocierilor, însă există ezitări atât din partea Franţei sau a Germaniei, ţări cu care în prezent Rusia are atât relaţii economice cât şi militare. Îmi vine greu să cred că va exista realmente o intervenţie din partea ţărilor europene, din moment ce o mare parte dintre ele sunt beneficiarele gazului rusesc.
Cert este faptul că până acum nu s-au luat măsuri veritabile pentru rezolvarea acestei crize, marile puteri ale lumii sunt în expectativă, întrucât încă mai analizează consecinţele unei asemenea acţiuni de amploare. Vor trece ani şi ani până când adevăraţii vinovaţi, din cazul avionului prăbuşit, vor fi pedepsiţi. Asemenea procese se pot extinde pe perioade inestimabile de timp. Până la aflarea vreunui verdict satifacator rămân în urmă familiile a 289 de persoane nevinovate care au decedat fiind prinse la mijloc în conflictul unor forţe terţe.