Mi se întâmplă de multe ori să rămân fără idei sau să nu găsesc o soluție pentru a rezolva o situație. Bine că are 9GAG-ul grijă de mine și îmi arată cât de creativi pot fi unii dintre noi în momente de cumpănă.
De obicei, la masa de prânz mănânc două feluri de mâncare ce necesită încălzire, iar cuptorul cu microunde este cea mai bună soluție. Problema este că trebuie să încălzesc pe rând cele două farfurii și, pentru că sunt mereu pe fugă, pun ciorba la încălzit, aștept, o scot, pun cealaltă farfurie, mănânc ciorba, mă ridic, scot mâncarea din cuptorul cu microunde, mă așez din nou, iar asta îmi cam agită stomacul. Mi-ar plăcea să stau și eu la masă normal, fără să „alerg”. Dar iată că acum am găsit soluția:
Nu te mai poți închide la pantaloni, dar nu mai ai altceva curat? Procedează și tu ca mai jos (asta în cazul în care pantalonii tăi au fermoar. În caz contrar, îmi pare rău să-ți zic, dar pune-te pe slăbit sau schimbă pantalonii)! Tot ce ai nevoie este un inel de chei.
Cum îți cureți cuptorul cu microunde fără să muncești? Umple un caston din sticlă (de preferat yena) și pune-l la microunde două-trei minute. Aburii de apă vor înmuia grăsimea din interior și nu va trebui decât să ștergi cu un șervet absorbant pe interior.
Mereu, dar mereu intră tot felul de chestiuțe din aer – sau mâncare din farfurie – între tastele laptopului. Am ajuns să întorc computerul cu fața în jos, să-l scutur, sau să pun aspiratorul pe tastatură. Ai astfel de probleme? Poza de mai jos ne oferă rezolvarea!
Se mai întâmplă să scap scotch-ul pe jos și să nu-i mai găsesc capătul, dar de cele mai multe ori, reușesc să îl întorc la capăt. Totuși, soluția de mai jos e chiar practică!
Am reușit, într-un final (poate după sesiune), să plecăm în vacanță și avem un zbor de câteva ore, în care nu avem ce face? Știți că fiecare scaun din avion are (sau ar trebui să aibă) o punguță, în caz că ți se face rău. Ca să nu ne mai chinuim cu telefonul în mână, pe picioare sau eu mai știu unde, iată o sugestie:
Ai cam trântit tastatura calculatorului în ultima perioadă și i-ai distrus piciorușele? Iată ce trebuie să faci:
Lenea e mare. Din vară tot planific să îmi cumpăr un cooler pentru laptop, dar nu am reușit nici până acum. Mă gândesc… Oare mi-e așa de lene să dau o fugă până la eMAG să-mi iau un amărât de cooler?
Cum am procedat eu când, de la prea multă căldură, mi s-a stins calculatorul în vară?! Așa, cu patru cărți și câteva pachete de carne congelată:
Cum ar fi de preferat să se procedeze? Așa:
Așadar, idei sunt multe, creativitate destulă, că de, suntem tineri, iar viața ne pune provocări continuu. Acestea sunt doar câteva dintre ideile care ne pot scăpa din încurcătură. Aveți și voi sugestii? Scrieți-ne în comentarii!
Foto: 9gag.com, arhivă personală
Redactor: Ruxandra Bobleagă