Alexia Udriște

Pe vremea când eram librar și aveam în grijă zona cărților destinate pentru copii, nu exista zi în care să nu pun mâna pe o carte pe care scria „ilustrații de Alexia Udriște”. Mă familiarizasem destul de mult cu numele, mai ales când părinții veneau și întrebau „cărți ilustrate de Alexia sunt?”

Mai apoi, curiozitatea m-a făcut să descopăr cine e cea care ilustrează cărțile pentru pitici, vânate cu entuziasm de părinți și aflând că nu vorbește numai pe limba lor.

Alexia nu s-a oprit doar la a ilustra cărți pentru copii, ci și-a pus amprenta în mai multe proiecte din domenii diferite, toate adunând aceeași emoție.

Alexia Udriște este un illustrator român care vorbește prin culoare și frumusețe. Ce îi iese din mână, e magie. Ilustrațiile sale te îndeamnă la reverie, gingășie, plăcere, introspecție, descoperire.

Am vorbit cu Alexia despre ilustrație, o industrie nu așa de cunoscută în România, plăceri, inspirație, munca de freelencer și gândurile care stau la baza „conceperii minunilor”.

De ceva vreme, poți să te întâlnești cu ea și pe canalul său de Youtube, unde vorbește despre materialele pe care le folosește în ilustrații. Sau poți pur și simplu să o privești, ca pe o poveste.

  • Cine e Alexia, pentru cei care încă nu au ținut în mână vreo carte ilustrată de tine și ce înseamnă cu adevărat meseria de ilustrator?

Ilustrator, mamă, om, haha. Nu are vreo definiție foarte stufoasă dincolo de cuvântul care o descrie. Traduci cuvintele și emoțiile în imagini, în rest fiecare cred că are propria definiție pentru munca lui. Îmi place să cred că ilustrator te crești să fii, nu te faci pur și simplu.

  • Putem vorbi în România de o cultură a ilustrației?

Nu cred. Cred că sunt câteva ingrediente care lipsesc în ecuație ca să putem vorbi de o cultură a ilustrației. E nevoie de comunitate, de suport cultural organizat, de piețe de carte dedicate, de multe lucruri care aici sunt acum rare. Nu cred că e vorba de lipsă de ilustratori, ci de lipsă de cultură în general. De lipsă de comunități, de comunicare, de organizare. Sunt lucruri pe care, personal, nu cred că le poți naște peste noapte. E nevoie de o educație a culturii ilustratorilor care lipsește și va lipsi câtă vreme va fi piața mică, fiindcă proiectele importante și bucata bine plătită e foarte competitivă.

  • Inspirația vine înaintea procesului creativ? Ori odată ce începi să lucrezi vin, treptat, ideile despre cum ar trebui să fie proiectul final?

Nu cred că așa funcționează treaba asta atunci când trebuie să plătești facturi. Cred că e o combinație din ambele și așa ar fi ideal să se întâmple lucrurile. Fiecare proiect are propriul ritm și ca profesioniști suntem obligați să ne mulăm. Bineînțeles că proiectele personale au alte reguli, alte tabieturi. Acolo orice viziune romantică poate fi aplicabilă. Cred că adaptabilitatea e cheia succesului. La urma urmei, dacă inspirația nu vine nici dacă o forțezi un pic, pesemne că proiectul nu e cea mai bună idee. Când am blocaje obișnuiesc să mă scot din zona de muncă, să ies la aer, să citesc, să petrec timp cu fiica mea sau să gătesc – orice mă scoate din ritm și din necesitatea de a presta imediat.

  • Când începi să ilustrezi, ce anume te face să te simți mult mai productivă? Preferi să lucrezi în liniște totală sau îți pui în fundal muzică, poate un podcast?

De când sunt mamă lucrez când am timp, nu mai am vreme de nazuri și de tabieturi foarte stricte. Listele mă fac să mă simt productivă. Am câteva reguli pe care încerc să le respect zilnic pentru a îmi valorificare fiecare bucățică de timp. Sunt lucruri pe care le-am deprins în timp și care pentru mine funcționează. De exemplu, atunci când lucrez ascult documentare sau da, podcast-uri de unde aflu constant lucruri noi sau păreri diferite de ale mele. Am creierul constant în priză – lucru care uneori e problematic.

 

  • Ai fost implicată până acum în diferite proiecte, care țin de industrii diferite. Consideri că e aceeași muncă și implicare pentru fiecare, sau ilustrațiile pentru cărți implică alte emoții, față de oricare altele?

Cred că e un timp diferit de stare pentru fiecare. Proiectele de carte implică o libertate aparte pe care proiectul de agenție nu ți-o poate oferi. E altă candoare în modul în care se mișcă lucrurile. Uneori simt nevoia de un ritm de genul, alte ori îmi place nebunia unui deadline strâns și a unui brief interesant.

  • Vorbind de industrii diferite pentru care ai lucrat, unde te simți mai confortabil în ilustrație? Ai vrea să te axezi doar pe o singură direcție sau, pentru a nu întâmpina o oarecare rutină, ai vrea „să guști din toate”?

Cred că am ajuns în punctul în care vreau să gust din toate, dar în termenii mei. Am învățat foarte mult în ultimii ani și am trecut prin multe ape. N-a fost ușor, dar simt că am ajuns undeva unde-mi place și pe unde vreau să rămân un pic. Cred că rutina vine atunci când te blochezi în niște tipare și-n niște motive care ajung să definească în totalitate creația ta. Alții numesc asta stil constant și previzibil – lucru iubit de agenții și de agenți. Depinde mult de cum preferi să te raportezi tu la munca ta și cât de constant și recognoscibil prin temeiul motivului vrei să fii.

  • Cum alegi să lucrezi pentru un proiect? Ai avut momente când ai refuzat anumite proiecte pentru simplu fapt că nu te identificai cu ce ți se cerea?

De când cu maternitatea îmi aleg doar proiecte care mă stimulează și care-mi dau foarte multă plăcere. De câte ori am făcut greșeala să aleg pe considerente financiare am ajuns să regret, așa că acum sunt destul de strictă cu ce accept în program. Refuz destul de multe proiecte, dar și recomand oameni care poate s-ar preta mai bine. Sunt situații în care clienții nu știu mereu ce vor și după ceva experiență ajungi să prevezi asta din start. Depinde cât de mult timp ai de investit în proiecte care nu sunt extrem de bine conturate. Eu acum caut să lucrez cât de închegat pot și dacă primesc un brief care nu se leagă prefer să zic nu.

  • Deții libertatea totală când lucrezi la un proiect? Sau încerci, pe când posibil, să îmbini cerințele cu amprenta personalității tale?

Depinde de proiect. Unde e vorba de carte, dețin majoritatea libertății de decizie – undeva pe la 98%. Îmi place să fiu lăsată în pace, vorba aia 🙂 La proiectele de advertising vine partea de brief unde se ridică deja niște praguri. Sunt însă foarte precaută și lucrez proiecte care știu sigur că se pretează pe stilul și identitatea pe care am creeat-o.

  • Ți se întâmplă să nu fii mulțumită de ceea ce ilustrezi?

În ultima vreme n-am prea mai trăit sentimentul ăsta, ceea ce e semn bun. Bineînțeles că mereu în sufletul nostru e întrebarea aia „e terminat, să mai adaug ceva?“, însă înveți să-ți înfrânezi un pic critica prea aspră.

  • Te-ai regăsi într-un job full-time, tot în domeniul în care activezi, dar la o agenție, ca graphic designer? Simți că ai fi acceași Alexia dacă ai schimba puțin povestea?

Nu cred. Mă lămuresc din ce în ce mai mult că nu aș putea să-mi ating potențialul într-un context de genul. M-am gândit mult la treaba asta, dar nu-i de mine. Cred că fiecare are drumul lui și contextul său în care poate să se dezvolte potrivit sieși.

  • Dacă n-ar fi ilustrație, ce altceva ar fi? Ai o a doua mare pasiune care s-ar putea face auzită și văzută?

Probabil sociologie, antropologie, ori marketing? Cam pe acolo m-al fi învârtit.

  • În zona de pictură, ai vreun pictor pe care îl vezi ca un exemplu sau pe care îl apreciezi?

Acum sunt îndrăgostită de Sara Boccaccini Meadows.

  • Dacă ar fi să îți rezumi într-un singur cuvânt stilul care reprezintă fiecare ilustrație, ai găsi unul potrivit?

Nu cred. Cred că fiecare imagine are caracteristica ei. Îmi place să cred că ilustrațiile mele sunt catifelate. Așa-mi place să le văd, dar probabil să viziunea mea e tare subiectivă.

Comentarii

comentarii