Ce trebuie să știi, înainte de 6 decembrie, cu privire la vot?
SUA și-au ales, prin vot, președintele, alegerile prezidențiale din Republica Moldova au trecut și ele, alegerile parlamentare din România urmează.
Ceea ce este de știut, în primul rând, este data la care se vor organiza alegerile la noi în țară, în actualul context pandemic.
În Declarația de presă susținută în data de 3 noiembrie, Președintele României a declarat că va lua măsuri pentru ca alegerile să fie posibile. Președintele a relatat că nu se impune amânarea alegerilor pe fondul creșterii cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2. Acesta a mai afirmat că în Statele Unite ale Americii, „o țară mult mai greu lovită de pandemie decât am avut situația în România“, încă se susțin alegerile prezidențiale. Președintele a mai mărturisit că se vor lua măsuri în vederea controlului extinderii pandemiei „și atunci, cu siguranță, și alegerile vor fi posibile.“ În această situație, alegerile parlamentare sunt preconizate să fie susținute în data de 6 decembrie 2020.
Știu data, dar ce votez?
Parlamentul României este bicameral, format din Camera Deputaților și Senat. Deputații și Senatorii aleși beneficiază de un mandat cu o durată de patru ani. Deoarece Parlamentul este organul legislativ al unui stat democratic, prin urmare acesta se ocupă cu adoptarea și respingerea legilor. Aceste legi sunt ulterior înmânate președintelui în vederea promulgării. Președintele statului fie le poate aproba, acestea intrând astfel în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial, fie le poate trimite înapoi la Parlament pentru modificări.
În primul rând, nu există alegeri cu un grad mai scăzut ori mai ridicat al importanței. Toate alegerile sunt importante deoarece în cadrul tuturor ne putem exprima un drept constituțional.
De ce este important să votez la aceste alegeri?
Pe de altă parte, pentru a expune importanța acestor alegeri, este nevoie să ne gândim încă o dată la rolul Parlamentului.
Și cum funcționează Parlamentul ăsta?
Păi, destul de simplu! Toate proiectele de legi și propunerile legislative se supun spre dezbaterea primei camere sesizate (Camera Deputaților) care, în decurs de 45 de zile, trebuie să se pronunțe, altfel proiectul putând fi considerat adoptat ori respins. După adoptarea sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative, cealaltă Cameră (Senatul) decide definitiv. În eventualitatea în care aceasta este de acord, atunci propunerea este adoptată. În caz contrar, este rolul primei camere sesizate (revenim la Camera Deputaților) de a da o decizie definitivă. Așadar, orice lege ia naștere aici, iar majoritatea parlamentară are drept „de viață și de moarte“ asupra oricărei propuneri legislative. Fiecare dintre noi trebuie să decidă cărui partid îi acordă acest privilegiu.
„Nu am cu cine să votez. Toți sunt la fel!“ și „Nu îmi pasă, oricum plec din țară.“
Pentru aceste categorii speciale există un mesaj special:
Stadiul în care se află România actualmente este dat de nepăsare. Nepăsarea ta, a mea, a lor, a tuturor. Haosul este ușor de creat, însă cât de tare ar fi ca noi să fim generația care restabilește calmul? Și liniștea nu vine peste noapte. Lucrurile nu se schimbă de pe o zi pe alta, dar fiecare pas ne aduce mai aproape de destinație. În cazul acesta este vorba despre fiecare vot. Vot informat și asumat, nu doar secret și direct. Fie că îți dorești să pleci, fie că vrei să rămâi, beneficiezi de privilegiul de a alege cine să îți reprezinte interesele. Ignoranța și nepăsarea nu sunt acte premiate niciunde, deci nu le purta cu mândrie.
Pe 6 decembrie fă parte și tu din schimbare, nu fi doar o oaie condusă de o haită de lupi. Alege să conduci prin vot, nu să fii condus în absența lui.
Așadar, ce zici? Alegi să votezi ori alegi să te plângi?
Site-uri utile pe care să le consulți în legătură cu acest domeniu:
Declarația susținută de Președintele României: https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/conferinta-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1604424730
Site-ul Camerei Deputaților: http://www.cdep.ro/
Site-ul Senatului: https://www.senat.ro/