O relație (de dragoste) la distanță reprezintă o relație intimă între parteneri separați din punct de vedere geografic. Distanța geografică în relații devine un soi de probă de foc prin care ar putea trece relația ta, la fel de importantă ca momentul mutatului împreună. Este esențial să vezi cum gestionezi ca și cuplu atât apropierea, cât și separarea.
Aud tot mai des de relaţii la distanţă şi de tineri care fac eforturi pentru a le face să meargă. Sunt absolvenţi de liceu cu relaţii serioase, despărţiţi din dorinţa de a face studiile în străinătate, sunt tineri care aleg să muncească în afara ţării, pe perioade mai scurte sau mai lungi, studenţi care pleacă pentru schimb de experienţă, alţii care ajung să se cunoască online şi încep să aibă o conexiune de la depărtare. Orice variantă ar fi, nu e uşor. Relaţiile la distanţă se menţin destul de greu. Dar oare merită?
La această întrebare ne răspund, în cadrul unui interviu exclusiv acordat IQool, doi tineri care au trăit experienţa relaţiei la distanţă, separați de o distanță de peste 1.700 km, care în ore parcurse cu mașina, ar ajunge la aproape 20, dar noroc că s-au inventat avioanele. Ne-au explicat, în paralel, fără a ști ce spune celălalt, care au fost cele mai mari provocări, dar şi cum au reuşit să-şi ţină relaţia pe linia de plutire. De menționat este faptul că aceștia sunt în această relație de 2 ani și 4 luni.

1. În primul rând, care a fost cea mai lungă perioadă în care ați stat despărțiți?
Ea: Aproximativ 9 luni, în perioada pandemiei.
El: În jur de 10 luni.
2. Cum a fost prima reîntâlnire? Dar următoarele?
Ea: Toate reîntâlnirile au fost plăcute și speciale în felul lor, pline de emoții-furnicături la mâini, agitație, nerăbdare-. Cred că e cel mai fericit moment dintr-o relație la distanță, când ne revedem dupa o perioadă în care am fost separați. De abia atunci când vă strângeți în brațe simți că ești cu adevărat fericit și iți găsești liniștea.
El: La prima reîntâlnire cât și la celelalte, aveam fluturi în stomac, nu mai aveam răbdare să o văd, să o țin în brațe, eram emoționat ca prima dată când ne-am văzut.
3. Cât de tare v-a afectat fusul orar în a menține legătura?
Ea: Fusul orar nu prea ne-a afectat în a menține legătura, suntem doar la o oră diferență.
El: Deloc aș putea spune.
4. Nu a intervenit monotonia de-a lungul timpului, care să vă pună piedici în ceea ce privește comunicarea?
Ea: Monotonia a intervenit la scurt timp in relația noastră din cauză că noi comunicăm doar prin mesaje și nu ne petrecem timp împreună, fizic vorbind. Cu toate astea, am încercat să găsim soluții pentru acest inconvenient: am început să vorbim la telefon, să ne planificăm timpul pe care urma să îl petrecem împreuna, să ne jucăm jocuri online și chiar să ne uităm la un film în același timp ca după să împărtașim păreri. Monotonia într-o relație, mai ales într-o relație la distanță, este iminentă dar aceasta problemă poate fi rezolvată atâta timp cât parteneri își dau interesul și se străduiesc pentru a menține relația.
El: Ba da, de destule ori, dar am continuat să ne iubim și să ne înțelegem unul pe celălalt.
5. Ce ați făcut pentru a anima relația?
Ea: Ca să evadăm puțin din rutina zilnică și să animăm relația am încercat mai multe activități. Prima dată ne-am decis să ne uitam la un film în același timp iar la sfârșit să vorbim despre cum a fost filmul, impresia fiecăruia. După am realizat că nu preferam aceleași genuri de filme așa că am încercat să vorbim cam în fiecare seara la telefon ori pe cameră. Am încercat și să ne jucam jocuri online, să ne trimitem poze, filmulețe sau melodii.
El: De multe ori nimic, am avut perioade grele amândoi în care doar unul era ok și celalalt nu, dar când unul era mai puțin ok, celălalt încerca mai mult.

6. V-ați pus problema infidelității partenerului? Și dacă da, cum ați trecut peste?
Ea: De multe ori au existat între noi discuții pe tema infidelității, de multe ori fără un motiv întemeiat. Suntem departe unul de celălalt și apar astfel de certuri din teama de a nu ne pierde. În sufletul tău există o neliniște că partenerul o să găsesca pe altcineva, care este mai aproape de el și își pot petrece timpul împreuna, oferindu-i astfel ce nu ii poți tu oferi. Cu timpul, am învățat să depășim aceste temeri având încredere unul în celălalt.
El: Da, mi-am pus problema uneori, dar pur și simplu comunicam cu ea și îi ziceam ce mi se pare mie că nu e ok, iar ea îmi demonstra prin diferite metode că nu e așa cum cred eu și totul era ok, îmi dispăreau nelămuririle.
7. De altfel, care sunt problemele care v-au dat cele mai multe bătăi de cap de-a lungul timpului?
Ea: Cănd accepti să ai o relație la distanță, trebuie să îți asumi și consecințele acesteia. Eu am o nevoie de afecțiune constantă, îmi doresc să mi se demonstreze că sunt iubita, iar distanța e o piedică. Timpul petrecut în doi e valoros, iar noi nu ne putem bucura mereu de acest aspect. Convorbirile sunt uneori scurte deoarece amândoi avem lucruri de făcut iar seara ne prinde obosiți.
El: Frica de a pierde persoana respectivă, de a găsi pe altcineva care e langa ea și sunt si stilul de persoana overthinker, deci cel mai mult că o să o pierd prin comportamentul meu sau că la un moment dat o să renunțe la mine. Probleme sunt mereu oriunde și la oricine, o problemă ar fi că mereu am avut perioade nașpa ba eu ba ea si a fost ceva de genul „ba trage unul, ba altul” dar nu au fost probleme foarte mari, poate doar la început când nu știam ce să facem pentru că familia ei nu ar fi acceptat unul ca mine.
8. Ce credeți că vă ține împreună în continuare?
Ea: Iubirea, iubirea mereu ne-a ținut împreună. Am reușit să trecem peste multe obstacole pentru că ne iubim și nu ne putem vedea viața unul fără celălalt.
El: Iubirea noastră unică, cu bune și cu rele.
9. Clasica întrebare, ce ați învățat din această relație?
Ea: În primul rand, am învățat să avem răbdare, am învățat că pentru lucrurile bune se merită să aștepți. Am învățat că într-o relație nu e vorba doar de întâlniri sau plimbări, ci că poți simți o conexiune chiar dacă sunteți la sute de kilometri departare. Și cel mai important, am învățat că te poți îndrăgosti de o persoana fără să o vezi sau să o atingi.
El: Că poți iubi o persoană care e la sute de km, chiar dacă sunt certuri, chiar dacă lumea se opune, chiar dacă nu vă vedeți, dacă amândoi vă doriți din toata inima și vă iubiți, nimic nu vă împiedică.
10. Și care e obiectivul vostru final, ca și cuplu?
Ea: Obiectivul nostru ar fi să începem o viață împreună, să ne mutăm amândoi peste câțiva ani și să ne bucurăm unul de celalalt.
El: Al meu e să renunț la străinătate și să o urmez pe ea, să strâng bani, să realizez ceva, un business, să o fac fericită și restul vedem pe parcurs.
Un mit ar fi faptul că distanța desparte oameni, însă în urma acestui articol, probabil veți trage concluzia că nu, distanța nu omoară relații, incompatibilitatea o face, în multe feluri.

