Nu credeam că o să vină momentul să aleg să scriu despre un singur serial. În mod normal, am ezitări când vine vorba să fac asta. Mi se pare oarecum inutil, adică să tot trăncănești despre un singur TV show… poate să devină cam plictisitor. Well, live and learn, right? Nu mai știu care a fost motivul pentru care am început să mă uit la Hannibal. Fie pentru că vedeam tot felul de discuții pe rețelele sociale, forumuri despre acest personaj să-i spunem… controversat, Hannibal Lector, poate misterul în care era învăluit acest serial mi-a trezit interesul, sau pentru că l-am urmărit pe Mads Mikkelsen și în alte filme, poate pentru că mi l-a recomandat cineva, nu știu… poate că serialele la care mă uitam s-au terminat și căutam ceva nou, sau de ce nu, all of the above.
Era pe seară, undeva prin centru dacă nu mă înșel, când am discutat prima dată cu cineva despre acest serial. Cu fetele, după ce am epuizat toate subiectele de discuție evidente: ponei, unicorni, bătăi cu perne, pudră, eventual fond de ten, câteva comentarii acide despre foști, după ce am dezgropat morții, impropriu spus, bineînțeles, s-a ajuns cumva la Hannibal. Și o întreb pe amiga mea în cauză „Tu te uiți la serialul ăsta”? Bine, acum că îmi aduc aminte a sunat ca și cum ar fi făcut o crimă. În orice caz, rămăsesem puțin așa… tablou, mască, cum vreți voi. Răspunsul ei a fost unul care mi-a plăcut și din acest motiv l-am reținut „Da, dar stai liniștită. Nu e atât de ciudat pe cât pare, e mai ciudat de atât”.
Auzisem puține despre el și, din ce înțelesesem, era vorba despre un criminal în serie-de meserie psiholog, care, pe lângă asta, era și canibal. Pe moment, așa liniștită, îngândurată puțin, analizam situația și îmi puneam întrebarea legitimă: „De ce s-ar uita cineva la un serial de genul ăsta?!”. I-am spus totuși: „Huh, i-auzi, interesant.”, cu o față care la o masă de poker m-ar fi trădat mai repede decât l-a trădat Brutus pe Cezar.
Mă uit la destule seriale, însă ce am văzut în Hannibal, și vorbesc aici despre cum sunt create personajele, cadrul acțiunii, soundtrack-ul folosit, efectele speciale, toate sunt cel puțin ieșite din comun. Dr. Hannibal Lecter este un distins și apreciat psiholog, cunoscător al mâncărurilor fine și al muzicii clasice. Will Graham este profesor la Universitate, unde încearcă să îi învețe pe studenții săi cum să înțeleagă acțiunile criminalilor. Soarta face ca ei să se întâlnească atunci când lui Will îi este oferit un post de asistent al FBI-ului și pentru asta trebuie să treacă testul psihologic.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=lI0ZoSP6P1o[/youtube]
Între ei se formează o relație care poate fi catalogată drept obsesivă, bolnavă și toxică, dar una foarte puternică, din care niciunul dintre ei nu este dispus să iasă. Dacă la început relația lor era una cordială, pe parcurs Will înțelege și, mai ales, îl vede pe Hannibal pentru ce este el cu adevărat. Hannibal profită de capacitatea lui Will de a se transpune în locul criminalului pentru a putea ști cu exactitate cum a fost comisă crima. Îl manipulează, îl transformă și îl modelează pentru a deveni ceea ce vrea el. Vrea să îl domine, vrea să îi controleze gândurile și acțiunile, dar în același timp se consideră prietenul lui.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=SaTxr1haLX4[/youtube]
Bryan Fuller, creatorul serialului, el este cel pe care trebuie să dați vina dacă jocul psihologic dintre cei doi protagoniști vă dă dureri de cap. Pe mine asta m-a derutat puțin… faptul că Hannibal îi face atât de mult rău lui Will, dar nu știu cum, el vrea să îi fie prieten și îl doare atunci când Will suferă din cauza acțiunilor pe care tot Hannibal le-a creat. Hannibal vede întunericul și răul pe care Will îl are în suflet și vrea să îl fructifice. El vede prin asta o salvare a lui. Vrea să îl inițieze într-o lume din care Will la început nu voia să facă parte. Acum nu mai sunt sigură. Ne așteaptă scene tulburătoare, care se apropie destul de bine de cele horror, dialoguri care cântăresc mai mult decât tot plumbul lui Bacovia la un loc și multe altele pe care trebuie să le descoperiți singuri.
Băiatul ăsta Fuller, a reușit să dea un nou înțeles normalului. Pentru că a creat o lume în care nu aș vrea să trăiesc, o lume în care monștri precum Lector au capacitatea și inteligența să se ascundă în văzul lumii, o lume sinistră, rece, în care criminalilor li se permite și chiar li se dau uneltele pentru a ucide. Aici vedem o versiune sucită a dragostei, a legăturilor care se formează între oameni, a capacității lor de a face rău și a nebuniei. De ce nebunie? Pentru că doar ea ar putea explica ce se întâmplă în acel mic univers, comportamentul și reacțiile târzii ale personajelor. Hannibal are o inteligență copleșitoare și chiar elegantă. Reușește să păcălească pe toți cei din jur, prin faptul că poartă masca bărbatului nevinovat, integru și nimeni nu bănuiește ce se află sub exteriorul sofisticat și dichisit. Până nu este prea târziu, desigur.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=7vwHATDeJhU[/youtube]
Nu spun că cineva precum Hannibal ar putea exista (stranger things have happend), dar prin reducere la absurd, să știu că cineva acolo, un Hannibal 2.0 if you will, este liber, aș pune oceane distanță între mine și el. Și tot nu m-aș simți în siguranță.
Vorbim despre parcursul unei prietenii care ajunge la cuțite (de bucătărie) și sunt tare curioasă ce ne așteaptă în sezonul trei.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=9pNXLmDdrL0[/youtube]
Îmi pun totuși întrebarea: Cum poți să înțelegi un criminal, fără să devii tu însuți unul?
Sursă photo: http://blogs-images.forbes.com/, sursă gif: www.tumblr.com
