Grupul de Reflexie afiș

Grupul de Reflexie ”România 2020” – un proiect apolitic, inițiat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, la începutul anului 2019 – a organizat, în data de 26 iunie, o nouă dezbatere dedicată unor teme de interes major, precum discrepanțele acute dintre mediul rural și cel urban, criza demografică din ultimii 30 de ani și necesitatea identificării unor soluții concrete pentru încurajarea dialogului real între generații.

La acest eveniment au participat membrii fondatori, precum și alte personalități, oameni de afaceri, reprezentanți ai autoritătilor locale și factori decizionali din întreaga țară, care și-au exprimat dorința de a se implica în proiectul Grupului 2020.

Printre aceștia s-au numărat: Academicianul Eugen Simion, Prof. Univ. Dr. Dan Voiculescu, Prof. Univ. Dr. Nicolae Istudor, Prof. Univ. Dr. Dumitru Miron, Prof. Dr. Irinel Popescu, oamenii de afaceri George Copos și Vasile Lucuț, inițiatorul proiectului feminist Wake up, Ramona Bruynseels, jurnalistul Adrian Ursu.

Dintre concluziile dezbateri, menționăm:
1. Academicieni, profesori universitari, artiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au analizat cauzele întârzierii dezvoltării economice a României și au identificat: criza demografică, decalajul rural-urban, inexistența unui proiect de țară care să fructifice poziția geostrategică excepțională a României, lipsa investițiilor strategice în educație și în resursele naționale de creativitate.

2. În perioada următoare Grupul 2020 va organiza o serie de consultări, dezbateri și conferințe dedicate identificării unor soluții concrete pentru ca România să-și refacă solidaritatea națională și să recupereze cât mai rapid diferențele economice față de media marilor națiuni europene.

Totodată, în cadrul acestei întâlniri, academicienii Eugen Simion, Irinel Popescu și Prof. Univ Dr. Dumitru Miron au fost aleși în forul colegial de conducere al Grupului de Reflecție 2020.

Despre “Grupul de Reflecție 2020”
Evenimentul inaugural și debutul funcționării acestui for a avut loc în martie 2019. Scopul general al acestui demers îl reprezintă crearea unei platforme de dialog între generații, care să permită transferul de experiență, responsabilitate și energie creatoare în ambele sensuri.

Tinerii au nevoie de modele, de exemple ale succesului uman și profesional, de modalități concrete de a-și împlini vocația. Personalitățile consacrate, ajunse pe treapta superioară a nevoilor umane, au posiblitatea de a se autoîmplini, contribuind la dezvoltarea propriei națiuni.

Comentarii

comentarii