marți, noiembrie 5, 2024
Recrutare IQool
AcasăFun & culturăFilm și teatruGrand Cinema & More aniversează 7 ani de filme și evenimente

Grand Cinema & More aniversează 7 ani de filme și evenimente

Grand Cinema & More sărbătorește șapte ani de la deschidere, o perioadă în care iubitorii divertismentului de calitate s-au putut bucura de experiențe cinematografice excepționale. Iar pentru toți cei care caută constant să trăiască magia filmului, Grand Cinema & More a pregătit o  promoție aniversară.

În perioada 1-30 septembrie, la orice bilet de film cumpărat, spectatorii vor primi încă unul cadou, sub formă de voucher, pentru următoarea vizită în cinematograf. Promoția este valabilă și pentru cele trei spectacole care vor avea loc luna aceasta: Turandot (înregistrare de la Metropolitan Opera, pe 22 septembrie), Giselle (spectacol de balet al Teatrului Bolshoi, pe 30 septembrie) și pentru spectacolul de teatru pentru copii „Ursul păcălit de vulpe” al Teatrului de Animație Țăndărică, pe 23 septembrie.

De altfel, tehnologiile de ultimă generație prezente în săli, unice în România, fac din Grand Cinema & More locul potrivit pentru cei care caută senzații complete de vizionare. Deschis în septembrie 2011, Grand Cinema & More este primul cinematograf din țară care are propria stagiune de evenimente culturale.

În cei 7 ani de funcționare, pe ecranele Grand Cinema & More au fost proiectate 1.731 de filme, iar pasionații de cultură au putut urmări din fotoliile confortabile ale cinematografului peste 800 de spectacole de teatru, balet, operă, transmisiuni de concerte sau alte tipuri de evenimente. În ce privește evenimentele culturale, de departe cele mai căutate spectacole au fost cele de operă și balet, parte a stagiunilor The Metropolitan Opera și ale Teatrului Bolshoi.

Mulți dintre cei care aleg să vadă un film la cinematograf caută experiențe de vizionare memorabile. Tocmai de aceea am investit constat în dotarea sălilor cu cele mai noi tehnologii, precum și în diversificarea produselor și pachetelor pe care le oferim clienților noștri. Ne dorim ca  fiecare persoană să poată găsi la noi tipul de entertainment pe care îl caută, fie că vorbim despre filme de Hollywood, europene sau producții autohtone, concerte, spectacole de teatru, operă, balet sau evenimente transmise în direct”, a declarat John Younis, Entertainment Business Unit General Manager al Băneasa Developments.

A ține pasul cu actualizările tehnologice a fost unul dintre obiectivele constante ale Grand Cinema & More. Grand Ultra este în prezent singura sală de cinema din România dotată cu revoluționarul sistem de sunet Dolby Atmos, capabil să redea o ambianță sonoră care îți taie respirația. La realismul fiecărei vizionări contribuie și singurul proiector laser RGB 4K din țară, cu un sistem de funcționare similar ochiului uman, dar și fotolii care emit vibrații sincronizate cu sunetele de vibrație joasă din film, pentru a reda senzația de mișcare sau de impact.

Pentru că Grand Cinema & More înțelege pasiunea pentru filme, pune la dispoziția tuturor Grand Unlimited, singurul abonament care oferă acces nelimitat la filme timp de un an, pentru doar 49 de lei pe lună.

Printre cele mai așteptate filme ale toamnei care vor rula la Grand Cinema & More se numără: Predatorul (The Predator), Peppermint: Gustul răzbunării (Peppermint), Venom, Johnny English lovește din nou (Johnny English 3) sau Grinch.

În plus, pasionații de piese de operă, teatru, balet, musicaluri sau show-uri de magie sunt invitați să vizioneze spectacolele din stagiunea culturală 2018-2019.

Despre Grand Cinema & More

Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafață totală de ​​14.000 mp și are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli performante, cu locuri ultra-confortabile, capabile să ofere vizionări de film la o calitate premium, adaptate așteptărilor fiecărui spectator.

Grand Cinema & More este mai mult decât un simplu cinematograf. Pe lângă filmele de calitate și tehnologia audio-video de ultimă generație, cinematograful din Băneasa Shopping City este primul din România care a dezvoltat o stagiune de evenimente culturale, producții proprii sau transmisiuni directe de pe marile scene ale lumii, care cuprinde spectacole de teatru și teatru pentru copii, operă, balet, spectacole de improvizație și evenimente speciale.

Pentru mai multe informații privind programul filmelor și al tuturor activităților din cinematograf, vizitați www.grandentertainment.ro și pagina de Facebook a Grand Entertainment www.facebook.com/GrandCinemaDigiplex.

RELATED ARTICLES

Most Popular