Iulia-HasdeuBogdan Petriceicu Hasdeu este o personalitate unică, un om erudit care face cinste literaturii românești. Ilustru profesor la Universitatea din București, director al Arhivelor Statului, istoric și filolog, acesta era văzut, printre contemporanii săi, ca un mare om de cultură.

Nașterea unicei fiice a familiei Hasdeu, la 14 noiembrie 1869, a fost un motiv de bucurie mai ales pentru tată care a numit-o cea mai prețioasă comoară a sa. Destinul Iuliei nu avea să fie unul obișnuit. La doi ani știa să citească și făcea dovada unei memorii sclipitoare, recitând lungi poezii. Când a împlinit cinci ani vorbea fluent franceza, germana și engleza și își făcea debutul literar, grație poeziei. A terminat Colegiul „Sfântul Sava” la 11 ani, obținând premiul I și a încheiat în mod strălucit pregătirea muzicală la Conservator. La numai 16 ani, în 1886, se înscrie la Sorbona, devenind astfel prima femeie din România care a studiat în această prestigiosă Universitate. Era limpede pentru toată lumea că Iulia moștenise genialitatea tatălui său.

În afara preocupărilor legate de școală, tânăra româncă, dotată cu o voce admirabilă de mezzosoprană, lua ore de canto, își exersa talentul la pictură într-un atelier parizian și, de asemenea, învăța latina și greaca. Examenele din ce în ce mai grele o epuizau, însă era determinată să reușească. Ambițioasă, nu a abandonat nicio clipă studiul și își liniștea tatăl, spunându-i că doarme cel puțin șase ore pe noapte. În fapt, aceasta se trezea la orele patru ale dimineții și, cu o frenezie ieșită din comun, continua să compună versuri și proză, să citească istorie și filosofie.

Doi ani mai târziu, în 1888, apar primele semne ale tuberculozei, boala pe care Iulia se hotărăște să o înfrunte, scriindu-i tatălui ei într-o scrisoare că este hotărâtă să își susțină lucrarea de doctorat:

„Cât despre renunţarea la studiile mele şi reîntoarcerea în ţară înainte de a fi cel puţin licenţiată, nici nu mă gândesc. Nu o voi face, chiar dacă ar trebui să mor şi nicio putere omenească nu mă va obliga. Nu am muncit toată copilăria şi tinereţea pentru a mă opri chiar acum. Sunt încă vie şi nu voi renunţa la această muncă atâta timp cât îmi ca rămâne o picătură de sânge în vene şi un suflu de viaţă în piept”.

La 29 septembrie 1888, la București, Iulia Hasdeu cade victima acestei boli, în ciuda eforturilor disperate ale părinților de a o salva. Cei ce au împărtășit durerea familiei, ce nu și-a mai revenit niciodată după această pierdere, susțin că geniul Iuliei Hasdeu l-ar fi întrecut chiar și pe cel al lui Mihai Eminescu. Dacă lucrurile ar fi stat așa sau nu, nimeni nu o poate spune:

„Inspirația ei era vie și înflăcărată, penița părea că se imprimă sub mâna sa în trăsături de foc pe hârtie.”-Maurice Albert, profesor de limba greacă

Text: Emilia Popa

Sursă poză: catchy.ro

Comentarii

comentarii