Genica Athanasiou conferinta UNATC

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” vă invită vineri, 10 mai, la ora 11:00, în sala 1 Teatrologie din sediul UNATC, la conferința, „ Genica Athanasiou – viața pasionantă a unei românce în avangarda pariziană”, susținută de cercetătoarea franceză Laurence Meiffret.

Conferința „Genica Athanasiou – viața pasionantă a unei românce în avangarda pariziană” este rezultatul  unei documentări de mai mulți ani pentru reconstituirea biografiei actriței de origine română Genica Athanasiou (Eugenia Tănase). Dintr-o carieră de aproape patruzeci de ani pe scena pariziană și o viață care s-a intersectat cu marile nume ale culturii franceze din interbelic rămân astăzi doar portretele emblematice pe care i le-a făcut Man Ray și faimoasele scrisori de dragoste de la Antonin Artaud, Lettres à Génica. Cercetarea lui Laurence Meiffret reușește să pună în lumină o personalitate aproape uitată în Franța și complet necunoscută în România, dar mai ales să dezvăluie artista din spatele muzei.

„Să pornești ca la o vânătoarea de fluturi după fapte uitate: imagini fără legendă și acte oficiale decolorate, arhive incomplete, prea puținii martori… Să încerci să regăsești o ființă în spatele tuturor acestor lucruri și poate, la capătul căutării, să știi mai multe despre acest specimen ciudat de femeie: Muza – Artistă.” Laurence Meiffret

Acest eveniment vine să completeze expoziția „Genica Athanasiou – muză și parteneră a lui Antonin Artaud”, organizată în cadrul Sezonului România-Franța de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Francez, și deschisă publicului în perioada 9 mai – 22 iunie, la Galeria Galateca.

Parteneri media: 
Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, AgenţiadeCarte.ro, publicația on-line IQool, AGERPRES, Trinitas

Comentarii

comentarii