Gazul de șist aparține surselor neconvenționale de gaze naturale. În urmă cu milioane de ani, pe fundul mărilor s-au depus straturi fine de nămol și argilă care erau amestecate cu resturile organice ale plantelor și animalelor din acea epocă. Astfel aceste straturi s-au transformat în roci sedimentare, iar resturile organice în gaze de șist.
Înainte de a vorbi despre oportunitățile și despre potențialele riscuri pe care ar putea să le prezinte extragerea gazelor de șist, consider că este important să explic anumiți termeni științifici. Vreau să subliniez faptul că este vorba despre un subiect amplu pe care îl voi trata în două articole. Un prim articol va fi consacrat riscurilor, în timp ce un al doilea articol va aborda oportunitățile.
Cu siguranță că unul dintre marile motive pentru care majoritatea oamenilor nu sunt interesați de acest subiect are legătură cu faptul că oamenii politici omit adesea să prezinte această tematică în termeni adecvați, termeni pe care să îi priceapă orice om.
Nu spun că opinia publică ar fi plină de inculți, însă când vine vorba de gazele de șist, trebuie să recunoaștem, că există unele procedee tehnice care sunt destul de greu de înțeles. Iar clasa politică pare să profite din plin de acest lucru. Însă chiar și așa, ONG-urile mobilizează tot mai des ample proteste în ceea ce privește extragerea gazelor de șist.
Extragerea gazelor de șist este un proces greoi și costisitor, dar mai ales este un proces care stârnește nemulțumirea multor oameni din cauza efectelor nocive pe care le provoacă. În vederea obținerii gazelor de șist se efectueză foraje verticale, la o adâncime cuprinsă între 1800 și 3600 de metri. Odată ajuns la adâncimea necesară, forajul devine unul orizontal pe distanțe ce pot ajunge până la 1500 de metri.
Ei bine și totuși care ar fi problema opiniei publice în ceea ce privește extragerea gazelor de șist? Problema constă în fracturarea hidraulică și efectele nefaste pe care le produce…
Fracturarea hidraulică este procedeul suplimentar forării, un procedeu ce presupune o tehnică în care se folosește un fluid de fracturare. Fluidul de fracturare este un amestec de apă și nisip la care se adaugă o serie de substanțe chimice între 0-2%. Chiar dacă aceste cifre par relativ neînsemnate, ei bine nu este deloc așa. Odată ce pătrund în pânza freatică, ele sunt capabile să provoace daune ireparabile mediului înconjurator. Cu atât mai mult cu cât procedura de fracturare hidraulica se repetă de la 8-10 ori pentru fiecare sondă.
Din păcate, compoziția aditivilor necesari forărilor nu este făcută publică din cauza secretelor comerciale, dar, chiar și așa, unele surse au dezvăluit faptul că multe dintre substanțele folosite sunt cunoscute ca fiind toxice ori ca având efecte cancerigene sau chiar mutagene asupra organismului uman.
Într-un viitor articol voi reveni cu detalii privind atât succesul modelului american, cât și poziția Comisei Europene care se pare că ar fi dat undă verde extragerii gazelor de șist. Țări precum Franța sau Bulgaria au interzis cu desăvârșire exploatarea gazului de șist, însă state precum România, Danemarca ori Polonia par să nu aibă absolut nimic împotriva acestei tehnici extrem de periculoase care are efecte devastatoare asupra vieții omenești.
