Trebuie să recunosc, încă de la început, că sunt un împătimit al tutunului. Cele douăzeci de țigări pe care le fumez zilnic se transformă adesea în cincizeci – inginer în devenire, redactor în timpul liber – activități ce necesită mult prea mult tutun și mult prea multe cafele. Perioada liceului mi-am petrecut-o în cârciumi în care puteai tăia fumul cu cuțitul, în cămin pierd mai mult timp pe holuri decât în cameră, iar fiecare carte citită are mirosul de fum de țigară îmbibat între pagini.
Sunt un împătimit al tutunului și în ciuda noilor legi, continui să îmi fumez zecile de țigări pe holul căminului. Ar trebui să cobor cinci etaje, pentru ca mai apoi să le urc înapoi pentru a îmi satisface viciul- lucru deloc imposibil, dar ceea ce mă oprește este tocmai frica de a pierde magia din spatele fumului mult prea dens, magie cunoscută doar de puținii oameni ce duc viciul în artă. Odată cu interzicerea fumatului în cămin s-a stins și o bună parte din studenția mea. Mult prea multe țigări cerute ori oferite, mult prea multi prieteni facuți pe holuri.
În ciuda elogiului adus mai sus nesănătosului fum de țigară, mi-a venit destul de greu să ma solidarizez cu cei care astăzi au prostestat în Regie împotriva legii anti-fumat. Mi-a venit greu a mă solidariza privind în urmă și realizând că aceste proteste ale studenților sunt rare, lipsite de amploare și venite, adesea, în urma unor incidente mult prea puțin semnificative. Activitatea din Regie nu a avut cu mult de suferit nici în timpul protestelor pentru Colectiv, nici după ce mult prea multe legi aberante au fost votate- berile au continuat să curgă, manelele au continuat să se audă, iar viața studenților a continuat ca până atunci.
În clipa în care acea mie de studenți ce au protestat astăzi va protesta și pentru lucrurile ce dor cu adevărat, abia atunci mă voi solidariza cu ei. În clipa în care spiritul studențesc va știi să strige și pentru celelalte lucruri, atunci voi fi și eu acolo. Până atunci mă gasiți pe holul caminului, fumându-mi liniștit țigara.
