Harta Europei este ȋn continuǎ schimbare. Ȋn urmǎ cu aproximativ 20-30 de ani a ȋnceput procesul de dezintegrare a URSS-ului, urmat de destrǎmarea Iugoslaviei și scindarea Cehoslovaciei. Ȋn tot acest rǎstimp, scurt de altfel, au apǎrut noi entitǎți statale, unele recunoscute, altele ȋn proces de recunoaștere, altele ȋncǎ nerecunoscute de nimeni. Ȋnsǎ valul mișcǎrilor separatiste cuprinde și Europa de Vest. Scoția, Catalonia sau Flandra ar putea modifica harta lumii, cȃt de curȃnd.
O regiune ȋn care se va desfǎșura un referendum secesionist este Scoția. La scurt timp dupǎ ce a cȃștigat majoritatea ȋn legislativ ȋn 2011, Partidul Național Scoțian a ȋnceput sǎ plǎnuiascǎ organizarea unui referendum ȋn vederea obținerii independenței. Acest proiect vizeazǎ un spectru larg, ȋncepȃnd de la finanțarea programelor sociale și pȃnǎ la ȋndepǎrtarea armelor nucleare de pe teritoriul scoțian. O altǎ cerere a naționaliștilor scoțieni este ca Scoția sǎ controleze 90% din rezervele de gaze din Marea Nordului care aparțin de Regatul Unit. Ȋncǎ din 1999 Parlamentul scoțian controleazǎ o serie de domenii precum educația, sǎnǎtatea, transporturile sau justiția. Ceea ce este interesant, ȋnsǎ, este faptul cǎ nu toți scoțienii ȋși doresc aceastǎ scindare de Marea Britanie. Cu excepția naționaliștilor, doar o micǎ parte dintre ei ȋși doresc ca acest referendum sǎ se finalizeze cu un rezultat afirmativ. Timpul ne va arǎta dorința cui se va ȋndeplini pȃnǎ la urmǎ: cea a naționaliștilor sau cea a restului populației scoțiene.
Catalonia forțeazǎ ruperea de Spania, aceasta dorindu-și tot mai mult independența. Catalonia are o populație de aproximativ 7,5 milioane de locuitori și cunoaște o puternicǎ orientare naționalistǎ care a fost intens alimentatǎ de criza economicǎ din ultima perioadǎ. Un referendum privind chestiunea independenței ar putea avea loc la data de 9 noiembrie 2014. Ȋn cadrul referendumului cetǎțenii ar trebui sǎ rǎspundǎ la urmǎtoarele ȋntrebǎri: dacǎ doresc ca statul Catalonia sǎ existe, și nu ȋn ultimul rȃnd, dacǎ doresc independența acestui stat. Ca și ȋn cazul Scoției, ceea ce ȋi conduce spre dorința de a-și obține independența este un ȋnflǎcǎrat sentiment naționalist.
Belgia reprezintǎ un caz aparte ȋn peisajul european. Aceastǎ țarǎ a fost creatǎ ȋn anul 1830, cu o populație mixtǎ formatǎ din flamanzi, valoni și germanofoni. Germanofonii provin din cantoanele obținute de Belgia ca despǎgubire din partea Germaniei dupǎ Primul Rǎzboi Mondial. Dintre aceste trei populații care la prima vedere par sǎ nu aibǎ nimic ȋn comun, cei care se gȃndesc cel mai mult la independențǎ sunt flamanzii. Cred cǎ este important sǎ menționez cǎ Flandra este una dintre cele mai bogate regiuni ale Europei, fiind de calibrul Londrei sau Parisului. Ȋnsǎ lucrurile nu sunt așa de simple precum par. Flandra nu poate cere atȃt de ușor sǎ fie o regiune autonomǎ, ȋntrucȃt principalul oraș din Flandra, Bruxelles, este capitala Belgiei. Dar Bruxelles nu este numai atȃt, este orașul care gǎzduiește principalele instituții europene. Vǎ imaginați ce s-ar ȋntȃmpla dacǎ aceastǎ zonǎ și-ar cere independența? Cȃt dezechilibru și ce impact diplomatic ar avea acest lucru? Nimic din ceea ce cunoaștem noi la ora actualǎ nu ar mai fi la fel. Mai trebuie sǎ adaug și faptul cǎ familia regalǎ, care face parte din dinastia Saxa-Coburg, are un cuvȃnt greu de spus ȋn aceastǎ chestiune, ea fiind liantul care mai menține cele trei minoritǎți ȋmpreunǎ.
O zi minunatǎ vǎ doresc!
