Gala LSRS 2018 – Excelenţa în educaţie se premiază la început de an

0
84

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) dă startul Concursului „Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”.

Termenul limită pentru înscrieri este 15 noiembrie a.c., iar premiile vor fi decernate, ca în fiecare an, în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate. Evenimentul va avea va avea loc pe 4 ianuarie 2018 în București, marcând 9 ani de existenţă a LSRS. Obiectivul principal al Galei LSRS este sa promoveze într-un cadru formal excelenţa academică românească din ţară şi din străinătate, aducând în atenţia societăţii civile din România tineri români cu rezultate și realizări remarcabile.

Categorii de premii. Premiile vor fi acordate studenților români cu experiență academică și extra-curriculară la cel mai înalt nivel pentru următoarele categorii:

  • „Studentul Român al Anului din America de Nord”
  • „Studentul Român al Anului din Europa” – un premiu pentru nivelul universitar și un premiu pentru nivelul post-universitar
  • „Studentul Român al Anului de pe alte Continente”
  • „Studentul Român Erasmus al Anului”
  • „Premiul Special în Arte”
  • „Studentul Anului în România”

Toate candidaturile, cu excepția celei pentru „Studentul Anului în România”, vor participa automat în competiția pentru Marele Premiu „Studentul Român al Anului în Străinătate”. Pentru Marele Premiu sunt eligibili toți studenții români care au studiat în străinătate în anul universitar 2016-2017, indiferent de aria geografică și domeniul de studiu.

Condiții de participare. Inscrierea se face online iar termenul limita este 15 noiembrie 2017. Candidații sunt invitați să consulte documentele complete despre competiție, criteriile de jurizare și despre procedura de aplicație pe http://gala.lsrs.ro/concurs/. Candidaţii pentru categoria „Studentul Român Erasmus al Anului” vor fi nevoiţi să descarce, completeze şi ataşeze formularul de candidatură „Call for Applications Erasmus” care poate fi descărcat de pe http://gala.lsrs.ro/concurs/. Pentru informaţii suplimentare sau intrebari legate de Concurs cei interesaţi sunt rugaţi să trimită un e-mail la adresa studentulanului@lsrs.ro.

Jurizarea candidaților. Procesul de jurizare se va desfășura în două etape. Preselecţia va fi realizată de către laureații edițiilor anterioare ale Galei LSRS, iar selecţia finală de către un juriu format din personalități ale mediului academic, sectorului public, societății civile și mediului de afaceri. În cazul premiului Special în Arte, jurizarea va fi realizată de către experți consacrați ai acestui domeniu.

Toți cei interesați să ia parte la cea de-a noua editie Studenților Români din Străinătate în data de 4 ianuarie 2018 sunt invitați să își rezerve gratuit un loc prin completarea formularului disponibil aici. Accesul la eveniment se face exclusiv pe baza listelor de înscrieri.