Gala Tânărului Actor HOP

    0
    1404

    În perioada 4-8 Septembrie 2013 a avut loc cea de-a XVI-a ediţie a Galei Tânărului Actor-HOP! ce s-a desfăşurat la Vox Maris No.1 Club Grand Resort, în Costineşti sub bagheta magică a regizorului Radu Afrim.

    1001526_559595117411533_2000590797_nTinerii actori au avut ocazia să-şi demonstreze talentul în faţa unui juriu de vis: Oana Pellea (actriţă, preşedintele juriului), Radu Macrinici (dramaturg), Marius Manole (actor), Ada Milea (actriţă, cantautor), Ion Rizea (actor).

    Costineştiul a fost capitala teatrului timp de 4 zile. Au fost 20 de finalişti la proba individuală şi 5 spectacole la categoria grup: „Omul pernă”, după Martin Mc’Donagh, cu Cristian But, Raul-Cristian Ciocan, Flavia Giurgiu, Patrick Negrean, Andrei Sabău; „Pisica Verde” de Elise Wilk, cu Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman, Georgiana Vişan; „A şasea săptămână”, colaj de improvizaţii, cu Raul-Cristian Ciocan, Nándor Ferencz, Réka László, Rudolf Molnár, Endre Rácz, Timea Udvari, Zsuzsanna Vass; „Aproape” de John Cariani, cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mihai Cojocaru, Octavian Costin, Mădălina Craiu, Lorena Luchian, Anca Markos, Alexandru Mustăţea; „O anecdotă provincială” de Alexander Vampilov; cu Vladimir Albu, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Lia Gherman, George Lepădatu, Ionuţ Toader;

    Plus 4 spectacole invitate: „Variaţiuni la invenţiuni OP 2″ „NOI 4”, „ZIC –ZAC” – Premiul pentru cea mai bună creație coregrafică la Gala UNATC 2013 şi „Pretend we make you happy”.

    1240305_576024862435225_1151240897_nJuriul a avut cea mai grea decizie şi după o oră de discuţii si dezbateri, premiile galei au fost câştigate de:

    Premiul „ŞTEFAN IORDACHE”- Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, a fost acordat actriţei RUXANDRA MANIU pentru rolul din „Râs nervos” de Christopher Durang şi personificarea Lianei Mărgineanu în rolul Kastrabanca din filmul „Câtă speranţă”.

    Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual: EMŐKE PÁL pentru rolul din propria sa compoziţie „A dragon in my mind”, precum şi pentru întruchiparea    actriţei Nicole Kidman şi AIDA AVIERIŢEI pentru rolul din „De ce fierbe copilul în mămăligă”, după Aglaja Veteranyi, precum şi pentru întruchiparea Lizei Minnelli.

    Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual: DUMITRU GEORGESCU pentru rolul din propria sa compoziţie, „Gabriel”, precum şi pentru întruchiparea lui Elvis Presley şi IOAN PARASCHIV pentru „A fi sau a nu fi bufon”, colaj de texte după Matei Vişniec, F.M Dostoievski, A.P. Cehov şi William Shakespeare, precum şi pentru întruchiparea lui Dorel Vişan în rolul „Gardianul Dumnezeu” din fimul „Cel mai iubit dintre pământeni”.

    Premiul „Cornel Todea” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori, a fost acordat spectacolului „Pisica verde” de Elise Wilk, cu: Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman, Georgiana Vişan.

    1176230_575221289182249_1092154210_n

    Premiul SICĂ ALEXANDRESCU (începând cu a V-a ediţie), premiul special al juriului, a fost acordat actriţei ALEXANDRA CARAS pentru „Salome”, după o idee de Charles M.Lee, precum şi pentru întruchiparea actriţei Marlene Dietrich.

    Premiul TIMICĂ, oferit de Asociaţia MASTER CLASS a fost acordat actriţei ILONA BREZOIANU pentru rolul Rhonda în „Aproape” de John Cariani, precum şi pentru întruchiparea Patriciei Kaas.

    Premiul YORICK, oferit de către revista Yorick, prin Editura Nemira s-a acordat actorului ANGHEL DAMIAN pentru rolul din „Bucăţi” de Lia Bugnar, precum şi pentru întruchiparea actorului Tom Hanks.1003561_576018212435890_1114021529_n

    Premiul ZIARULUI METROPOLIS destinat secţiunii grup, a fost acordat spectacolului „Pisica verde” de Elise Wilk, cu Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman, Georgiana Vişan.

    Premiul FESTIVALULUI COMEDIEI ROMÂNEŞTI FestCO, a fost acordat actorului ANGHEL DAMIAN pentru rolul din „Bucăţi” de Lia Bugnar, precum şi pentru întruchiparea actorului Tom Hanks.

     Premiul TEATRULUI NAŢIONAL TIMIŞOARA, a fost acordat actorului CRISTIAN IORGA pentru „Colateral Oedip” de Mihai Ignat, precum şi pentru personificarea lui Rowan Atkinson.

     

    Premiul Publicului:

    Cea mai bună actriţă: RUXANDRA MANIU pentru rolul din „Râs nervos” de Christopher Durang şi personificarea Lianei Mărgineanu în rolul Kastrabanca din filmul „Câtă speranţă”.

    Cel mai bun actor: IONUŢ TOADER pentru rolul Kalosin din „O anecdotă provincială” de Alexander Vampilov, precum şi pentru întruchiparea lui Rowan Atkinson.

    Cel mai bun spectacol: „Pisica verde” de Elise Wilk, cu Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman, Georgiana Vişan.

     

    Premiile AMZA PELLEA – înfiinţate in seara galei, oferite de Oana Pellea:

    Premiul pentru cea mai bună actriţă: AMALIA HUŢAN, pentru rolul Medeea Redux în „Bash. O trilogie contemporană” de Neil LaBute, precum şi pentru întruchiparea actriţei Samantha Morton. 1234576_576025142435197_1609880556_n

    Premiul pentru cel mai bun actor: OCTAVIAN COSTIN, pentru rolul Steve din „Aproape” de John Cariani, precum şi pentru întruchiparea lui Tom Waits.

    Premiul pentru pedagogie teatrală, acordat profesorului BÁCS MIKLÓS de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.

    Premiul de Excelenţă, acordat regizorului Radu Afrim.


    PREMIUL VOX MARIS – Premiul pentru cel mai tânăr concurent.

    Un premiu acordat celui mai tânăr actor într-o gală a tinereţii pentru a asigura prospeţimea continuităţii acestui eveniment. Premiul a fost câştigat de RÉKA LÁZSLÓ, născută în 23 ianuarie 1992, la Miercurea Ciuc, licenţiată a Universităţii „Babes-Bolyai” Cluj-Napoca, promoţia 2013.

    Premiul pentru prestanţă şi rostire scenică oferit de actriţa Dorina Chiriac, a fost acordat actriţei SIMONA ARSU pentru rolul Boogie din „Pisica verde” de Elise Wilk, precum şi pentru întruchiparea actorului Sacha Baron Cohen din filmul „Borat”.

    1234141_575613985809646_322995970_n

    La finalul galei, actriţa Ada Milea ne-a declarat cum a acceptat să facă parte din juriu:

    „Gândul meu ascuns a fost să văd tinerii actori ce mai fac, şi pentru că erau selectaţi de Radu Afrim şi puşi să facă nişte probe chiar destul de interesante, am acceptat. Eu ţin foarte mult la Radu, îl respect foarte mult şi de mult timp, aşa că am avut încredere deplină.”

     Şi cît de greu a fost să aleagă câştigătorii:

    „A fost groaznic de greu. Foarte mulţi actori buni, dar a trebuit să alegem şi cu toată cruzimea a trebuit să ne decidem, şi după cum s-a observat au fost dublate premiile. Nu ne-am putut hotărî pe o singură persoană. Se anunţă o generaţie de actori super buni.”

    Iar Oana Pellea ne-a spus ce a însemnat ediţia a XVI-a  a Galei HOP:

    „Gala reprezintă un punct maxim de bucurie faţă de tot ce s-a întâmplat anul acesta. A fost foarte greu, foarte greu să acordăm premiile, pentru că a fost calitate. Cred că asistăm la o generaţie de actori excepţională şi nu exagerez deloc. Foarte multă cantitate, pe metru pătrat, de talent. A cam ars scena aici, de oameni talentaţi, specialişti cu abnegaţie. Sunt foarte bucuroasă. Chiar îmi doresc foarte tare să nu mai aud că nu mai există actori ca pe vremuri, pentru că există! Şi ceea ce vine, vine puternic, vine important, doar publicul să umple sălile şi să se ducă după ei.”

    Întrebată şi despre Premiile Amza Pellea, actriţa Oana Pellea a declarat: –

    „Am fost obligată prin calitatea concursului. Ei mi-au impus asta. A devenit o urgentă, pentru că am asistat la atâţia oameni talentaţi, încât, din tot sufletul, am inventat aceste premii.”

     

    Redactor: Nicoleta Barbu

    Foto: Adi Bulboacă