Cum să îţi dezvolţi competenţele necesare pentru viitorul tău job? De ce soft skills ai nevoie? Cum poţi înţelege şi cum te poţi integra în piaţa muncii? La aceste întrebări răspunde echipa FUTURE – Construiește cu pasiune, ce lansează cea de-a patra ediţie a celui mai complex program de educaţie dedicat tinerilor.
„Dezvoltarea competențelor soft presupune timp, o bună înțelegere a pasiunii, a punctelor tale forte și o înțelegere clară a modului în care funcționează azi piața muncii”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE – Construiește cu pasiune.
Cea de-a patra ediţie este susținută oficial de compania multinațională SYKES şi va include, timp de 6 luni, sesiuni de training, sesiuni de orientare în carieră individuale și posibilități de angajare în piața muncii pentru peste 60 de studenți și 50 de profesori universitari.
„Scopul nostru principal este acela de a ajuta studenții să se familiarizeze cu piața muncii, de a le oferi o perspectivă în ceea ce privește cariera lor alături de noi și de a veni cu deschidere și implicare în fața lor, astfel încât aceștia să poată avea o viziune cât mai clară asupra culturii și a valorilor companiei SYKES. Ne dorim să facem o diferență la nivel de comunitate și să avem un impact pozitiv atât intern, asupra companiei, cât și asupra studenților pe cale să facă primii pași în cariera dorită.”, declară Corina Dăiescu, Head of Talent Acquisiton SYKES Romania. Compania este un pionier în domeniul relațiilor cu clienții la nivel global, cu peste 2000 de angajați în Cluj-Napoca, Oradea și Brașov.
Toate sesiunile de training și activitățile din cadrul programului sunt gratuite, iar înscrierile au loc până în 17 martie 2021, pe site-ul www.madalinahodorog.ro/future. FUTURE – Construieşte cu pasiune este destinat tinerilor ce studiază la o universitate din Cluj, Braşov sau Oradea.
Acest program se desfăşoară exclusiv online, pe platforma ZOOM, în fiecare miercuri, în intervalul orar 18:00 – 20:00.