Asociația Culturală Philmys, vă invită pe 7 noiembrie 2018, la ora 19:00, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, din București la spectacolul Funky Depresia. Spectacolul face parte din proiectul Mind The Gap – Percepția tinerilor asupra depresiei.

Funky Depresia are ca temă centrală fenomenul depresiei în rândul generației milenare. Generația tinerilor care în căutarea propriei individualități, este in permanentă luptă cu o societate care îi dictează sufocant etapele modelului omului de success.

Construit pe un fond comic, spectacolul dezbate asupra modului în care este percepută depresia în secolul al XXI-lea și efectele dezarmante ale acesteia, mai ales în rândul tinerilor.

Textul este scris de Sabina Grădinaru, în regia Andreei Iacomiță, iar din distribuție fac parte actorii Sabina Grădinaru, Iasmina Petrovici, Alexandru Iordache și Corina Ivanov.

Proiectul „Mind the Gap” cuprinde mai multe activități printre care: realizarea spectacolului Funky Depresia, ateliere de teatru forum, realizarea unei instalații de artă colectivă pe tema depresiei și un program de coaching și implicare activă, prin care tinerii vor beneficia de experiența și susținerea specialiștilor din domenii precum: business corporate, anteprenoriat, artă, educație, tehnologie etc.

Proiectul Mind The Gap este cofinanțat de Administrația Fondului Național Cultural (AFCN).

La toate activitățile din cadrul proiectului, participarea va fi gratuită.

Pentru mai multe informații în ceea ce privește programul activităților din cadrul proiectului, intrați pe pagina de facebook Philmys Production.

Comentarii

comentarii