Dacă îți dorești să te implici în proiecte cu și pentru copii și tineri proveniți din medii defavorizate, te așteptăm în echipa de voluntari Chance for Life.
Împreună cu noi te vei implica în diverse proiecte contribuind astfel la educația unor copii din medii defavorizate și la integrare socio-profesională și dezvoltarea independentă a unor tineri seropozitivi cu dizabilități. Alegând calea voluntariatului vei avea ocazia de a te dezvolta personal!
Iată cum te poți implica:
– organizarea de activități în cadrul programului de Dezvoltare de abilități de viață independentă cu tinerii beneficiari;
– organizare de activități în cadrul programului Simțuri, Povești și Cunoaștere Creativă cu tinerii beneficiari;
– confecționarea de felicitări, bijuterii și alte obiecte decorative;
– reprezentarea fundației la târguri și expoziții;
– dezvoltarea de activități pe diverse materii școlare: chimie, biologie, matematică, limba română, geografie, etc.
– Lecții de chitară, tobe, orgă;
– Implicare la evenimente sportive pentru a susține programele fundației (prin activități de voluntariat sau în calitate de participant);
– Ateliere de dezvoltare de abilități pentru copii pe diverse teme;
– Organizare de evenimente, prezența la evenimente;
– Organizare de campanii și evenimente de fundraising;
– Suport IT (calculatoare, rețea, multifuncționale, ore de informatică cu beneficiarii);
– Activități de PR (prezentări, site, pagina de facebook, fotografii, filmulețe);
– Traduceri;
– Teatru social – Spectactori pentru non-discriminare (actor-voluntar în trupa de teatru social);
– Implicare în programe europene – lucru cu voluntari români și străini.
De ce să participi? Pentru că:
– îți dezvolți creativitatea și capeți încredere în tine;
– participi la training-uri de educație non-formală și de lucru cu persoane defavorizate;
– cîștigi experiență în lucrul cu tineri din categorii sociale defavorizate;
– ai ocazia să faci parte dintr-o echipă de voluntari români și străini;
– poți participa la schimburi de tineret și training-uri naționale și internaționale.
Vom semna un contract de voluntariat și poti primi adeverință de practică și Certificatul de competențe dobândite prin voluntariat.
În plus, începând de anul acesta, în urma aprobării noii legi a voluntariatului, stagiul tău va fi considerat experiență profesională.
Dacă ți-au atras atenția activitățile de mai sus și îți dorești să petreci în acest fel două ore pe săptămână, te invităm să trimiți CV-ul și motivatia ta la adresa voluntari@chanceforlife.ro până pe data de 22 martie 2015.
Va urma o întâlnire introductivă pe 24 sau 25 martie, la ora 16:00 și apoi un training pe 27 martie.
Dacă îți dorești să faci parte din echipa de voluntari trebuie să fii disponibil 2 ore pe săptâmână în intervalul orar 09:00 – 17:00 și trebuie să participi la training.
Programele Chance for Life se desfășoară în București, în sectorul 6.
Te așteptăm în Echipa Chance for Life!
Fundația CHANCE FOR LIFE este o organizație neguvernamentală care își propune dezvoltarea comunităților din România prin intermediul copiilor și tinerilor. Prin campanii sociale și educaționale care provoacă oamenii să gândească diferit, prin programe care oferă suport emoțional și social pentru copii și tineri, Chance for Life formează spiritul civic al românilor, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a comunitîților din țara noastră.
Mai multe informații despre noi poți găsi pe www.chanceforlife.ro sau pe Facebook.