De curând am avut deosebita plăcere să citesc această carte, și trebuie să mărturisesc că am descoperit cu surprindere că autorul împletește, în mod iscusit, aspectul teoretic cu cel practic. De obicei când văd o lucrare în titlul căreia se regăsesc cuvintele democrație și dictatură, îmi dau seama imediat că mă așteaptă o lectură destul de greoaie, cu multe teorii științifice mobilizate.
Însă From Dictatorhip to Democracy este o lectură ușoară, îmbinând perfect utilul cu plăcutul. Este genul acela de lectură care se asociază cu o seară ploioasă, de vară, când te-ai plicitisit deja de noutățile de pe Facebook, când nu te mai atrage nici un serial. Dacă vrei să înțelegi mai bine pe ce fundamente se bazează puterea dictatorilor, dar în același timp vrei să eviți o lucrare științifică stufoasă, atunci această cărțulie este soluția ideală.
From Dictatorhip to Democracy a fost scrisă în 1993, de către Gene Sharp, profesor de științe politice la Universitatea din Massachusetts. Cartea a cunoscut un succes imens, întrucât a fost publicată în mai mult de 30 de limbi. Unii critici au numit-o ca fiind coșmarul dictatorilor.
Este inutil să mai spun că a influențat o serie de revoluții precum Primăvara Arabă sau evenimentele din Ucraina anilor 2003. În cadrul a aproximativ 100 de pagini, autorul propune diverse soluții privind răsturnarea unei dictaturi. Până aici nimic nou sub soare, multe lucrări au tratat subiecte similare. Însă originalitatea constă în utilizarea tehnicilor non-violente.
Astfel Sharp susține că metode precum non-cooperarea, arta sau intonarea de cântece, se dovedesc a fi mult mai eficiente decât tradiționalele revolte violente. Ideea că dacă folosești suficientă violență, vei putea distruge o dictatură, este cum nu se poate mai eronată.
Violența antrenează și mai multă violență, populația neavând nicio șansă de a câștiga lupta întrucât o dictatură va avea de cele mai multe ori puterea armatei de partea sa. Cu alte cuvinte, grupuri masive de protestatari pot fi spulberate în doar câteva minute, fără ca măcar sacrificiul să fi meritat.
Lumea este împărțită în țări democratice și țări non-democratice. O împărțire destul de nedreaptă am putea spune, nu-i așa? De ce unii au parte de toată libertatea din lume, în timp ce unii sunt în pericol de moarte, dacă decid să își expună opinia? Pentru că cei din ultima categorie își acceptă soarta nemiloasă.
Nimic nu pică din cer, nimic nu este gratis pe această lume. La fel stau lucrurile și în cazul democrației. Dacă nu îți reclami drepturile, nimeni nu ți le va acorda vreodată. Fabula din capitolul trei, Whence comes the power, rezumă perfect această idee. Odată ce maimuțele și-au dat seama că își pot procura și singure fructele din copaci, fără a avea nevoie de permisiunea bătrânului om, ele și-au recăpătat libertatea.
Din fericire, în unele colțuri ale lumii, aceste maimuțe și-au făcut apariția, conștientizând că se pot bucura de toată libertatea posibilă. La fel s-a întâmplat și în România anilor 1989, când romanii au conștientizat nevoia de libertate. De aceea spun, mereu, că mă consider extrem de norocoasă deoarece fac parte din generația care s-a născut după epoca comunistă.
Însă, din păcate, încă în multe alte state democrația este departe de a vedea lumina zilei. Nu spun că democrația este regimul ideal, însă cu siguranță este mult mai potrivit decât dictatura. Este, până la urmă, o noțiune romantică: cei buni împotriva celor răi.
sursa foto: Amazon.com
