Prima fotografie pe film a fost realizată în 1826 de Joseph Nicéphore Niépce şi expunerea a durat 6 ore. De-a lungul timpului, procesul de fotografiere a evoluat repede. Prima fotografie digitală a fost realizată în 1970, dar din păcate s-a piedut. Fotografia a însemnat un pas mare pentru tehnologie, dar şi pentru artişti. Unii au văzut în fotografie o afacere, alţii o nouă artă. Dar ce impuls l-a îndemnat pe om să dea naştere acestei creaţii? Pictura nu mai era la modă? Se consumaseră toate ideile? Ce efecte a avut fotografia asupra artei? Pentru mulţi dintre artişti poate a însemnat o decăderea a artei, a comenzilor sau un pas înainte? I-a ajutat fotografia să-şi perfecţioneze picturile? Faimoasele portrete ale familiilor burgheze au fost înlocuite de fotografiile alb negru? Pictura a devenit de modă veche sau adevăraţii pasionaţi nu au schimbat panzele şi cartoanele pe rolele de film.
De ce avem noi nevoie acum de fotografie? Ca să nu uităm atunci când vom fi bătrani cum arătam când eram tineri? Se mai practică portretele pe pânze astăzi? Se mai opreşte cineva pe stradă să stea 20 de minute pentru un portret în creion? Procesul de fotografiere a devenit accesibil, uşor de prelucrat şi de mânuit atât de amatori, cât şi de profesionişti. Mai reuşesti să impresionezi cu fotografiile tale? Ce a mai rămas de fapt nefotografiat? Hârtia nu mai este la fel. Nu părem sensibilizaţi ca în filmele în care o bătrânică mângaie o poză alb-negru cu chipul ei din tinereţe. O fotografie digitală nu mai poate fi simţită cu aceeaşi intensitate. Fotografia digitală nu acumulează atâta istorie precum una pe hârtie. Anii au trecut, fie că a fost păstrată într-o carte sau într-un album fotografic revederea este emoţionantă. Altfel te uiţi la un album de fotografii vechi de 40 de ani şi altfel dai next la fotografiile de pe calculator. Sunt lucruri mărunte care ne fac să tresărim, sunt fotografiile trecutului nostru. Oamenii nu trăiesc veşnic, dar fotografiile sunt singurele amintiri cu ei: că au existat şi că au fost printre noi şi vor rămâne ai noştri.
Nu puteţi uita nerăbdarea cu care aşteptam să luăm pozele de la developat. Fotografia se bazează pe principii de chimie şi fizică. Pentru unii dintre noi aceste principii sunt neclare, dar asta nu ne împiedică să le apreciem. În societatea de astăzi, fotografia reprezintă informaţie. O fotografie spune mai mult decât 100 de cuvinte? Preferăm să comunicam prin intermediul fotografiilor decât să comunicăm între noi. Îmi amintesc de liceu în care aveam la orele de desen tablouri renumite de comentat în faţa profesoarei. Cum ar fi să se inventeze o materie în loc de desen să se numească fotografie şi elevii să aibă de interpretat poze celebre, care au luat premii la concursuri, care au făcut din oameni fotografi celebri şi care au sensibilizat publicul?
Text și foto: Cristiana Salahoru