Forumul „Finanțări pentru cultură și conectare internațională”, la Timișoara

0
162

Între 30-31 octombrie, la Timișoara, va avea loc conferința Forumul Finanțări pentru cultură
și conectare internațională. Evenimentul își propune să contribuie la creșterea capacității
operatorilor culturali de a dezvolta idei de proiecte viabile și sustenabile, să susțină
profesionalizarea și inovația în finanțarea publică pentru cultură, în context european.
Evenimentul va avea loc la Faber (Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5) și Cinema Victoria (Strada
Ciprian Porumbescu nr. 2) și este organizat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara,
împreună cu Biroul Europa Creativă România, din cadrul Unității de Management a Proiectului –
Ministerul Culturii.
„În 2023 ne uităm la practicile de finanțare publică inovatoare și la contextul creat de Programul
cultural național «Timișoara – Capitală Europeană a Culturii», în special la dimensiunea
europeană a colaborărilor, parteneriatelor și programelor de creștere de capacități pentru
profesioniști și organizații”, a spus Raluca Iacob, Coordonatoare Power Station și monitorizare-
evaluare rezultate și impact Timișoara 2023.
„Evenimentul își propune să aducă împreună operatori culturali, experți, reprezentanți ai unor
autorități publice și instituții naționale și internaționale, oferind organizațiilor culturale resurse
utile dezvoltării, recomandări aplicate și exemple de bune practici, care pot fi utilizate pentru o
dezvoltare organizațională strategică”, a adăugat Sorin Enuș, Europa Creativă.
Timp de două zile participanții se vor familiariza cu proiectele de cooperare Europa Creativă în
care sunt implicate organizații din România și cu detalii despre finanțări disponibile la nivel
european pentru operatorii din sectoarele culturale și creative, organizații și persoane fizice. De
asemenea, vor fi aduse în discuție cele mai importante demersuri de politică publică la nivel
național și local și modul în care acestea influențează practicile de finanțare și statutul
practicienilor culturali. Vor fi prezentate și dezbătute abordări de creștere a capacității actorilor
culturali și contribuția acestora la relațiile culturale internaționale și diplomația culturală.
Vor susține prezentări reprezentanți ai unor organizații și instituții de cultură, alături de cei ai
Ministerului Culturii – Unitatea de Management a Proiectului, Biroul Europa Creativă, Centrul de
Proiecte al Municipiului Timișoara, Punctul Național de Contact pentru Noul Bauhaus European,
Punctul de contact Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori România. La dezbaterea cu tema
Relații internaționale prin mobilități și cooperare culturală vor vorbi reprezentați ai Veszprem

Balaton Capitală Europeană a Culturii 2023, Elefsina Capitală Europeană a Culturii 2023,
Institutului Cultural Român și Primăriei Municipiului Timișoara. De asemenea, vom afla despre
tendințe în sprijinirea dezvoltării capacității actorilor culturali prin programe dedicate de finanțare
și formare profesională alături de colegi din rețeaua europeană On the Move, Rețeaua
Europeană a Centrelor Culturale și Institutul Goethe România. Întreg programul al celor două
zile îl puteți vedea aici: agenda evenimentului.
Participarea este liberă, pe bază de înscriere, prin completarea unui formular online până cel
târziu vineri, 27 octombrie. Mai multe detalii despre eveniment: www.centruldeproiecte.ro,
www.europa-creativa.eu/cultura
Evenimentul face parte din programul Power Station, componenta Programului cultural național
„Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creșterii capacității sectorului
cultural și implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Biroul Europa Creativă România promovează Programul Europa Creativă la nivel național,
acordă asistență tehnică gratuită operatorilor care vor să acceseze această finanțare, contribuie
la identificarea de parteneri europeni pentru cooperare și promovează proiectele finanțate. BEC
România este găzduit de Unitatea de Management a Proiectului din Ministerul Culturii și face
parte din rețeaua Birourilor Europa Creativă din țările participante la acest program.