Forumul Diversității Culturale – call for volunteers!

    0
    58
    Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană (MAIE) lansează un apel pentru recrutarea voluntarilor dornici de a se implica în organizarea și desfășurarea celei de-a II-a ediții a Forumului Diversității Culturale.

    Forumul Diversității Culturale este un eveniment prin care organizatorii își propun să pună sub lumina reflectorului impactul minorităților istorice asupra culturii naționale românești, poveștile reprezentanților noilor minorități sosite în București și, nu în ultimul rând, toleranța și lipsa acesteia în contextul crizei refugiaților cu care

    Europa se confruntă în ultimii ani.

    Evenimentul va avea loc între 3 și 5 noiembrie la ARCUB Gabroveni.

    Voluntarii vor lucra alături de echipa de organizare în perioada premergătoare forumului, dar şi în timpul desfășurării acestuia, și vor avea ocazia să interacționeze cu specialiști în patrimoniu cultural, istorie, antropologie, sociologie, relații internaționale și alte domenii relevante.

    Înscrierea se face prin trimiterea CV-ului și a unei scrisori de motivație de maxim 1000 de caractere până pe 20 octombrie la adresa office@maieuropean.ro.Voluntarii selectați vor fi contactați de către organizatori până pe 23 octombrie.

    Printre criteriile de selecție se numără: disponibilitatea de timp, experiența anterioară și cunoașterea uneia sau a mai multor limbi străine.

    Mai multe detalii despre Forumul Diversității Culturale aici:

    https://www.facebook.com/MAIEuropean/

    și

    http://maieuropean.ro/forumul-diversitatii-culturale/

    Ediția a II-a a Forumului Diversității Culturale este inițiată de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană (MAIE), co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB.