Jimmy Wales, creatorul celebrei enciclopedii online, va ajunge pentru prima oară în România pe data de 22 martie. Vizita sa face parte din cadrul McCann/Theiss Conferences, o serie de expuneri susținute de Vodafone România.
Conform unui comunicat emis de către compania de telefonie, americanul va discuta despre filosofia din spatele creației sale și felul în care aceasta a influențat lumea.
Proiectul agenției de publicitate și al companiei organizatoare de evenimente, aflat la al doilea an de existență, își propune să reprezinte o platformă de know-how, care abordează teme de leadership, educație, sport și inovație.
Alegerea antreprenorului stabilit în Londra a fost justificată de către Bogdan Enoiu, managerul general al McCann World Group România, ca fiind legată de creșterea rapidă a Wikipediei și creșterea dorinței oamenilor de a cunoaște cât mai mult și cât mai repede.
Acesta l-a descris pe Wales ca fiind „un om cu viziune”, care a crezut într-o idee îndrăzneață, și anume cea a unui loc în care poate fi găsită orice informație; un loc care în urmă cu 15 ani nu părea imaginabil.
Evenimentul se află la al doilea an de existență și marchează a patra conferință de acest gen.
Prima ediție, intitulată American Heroes: A Leadership Lesson, a beneficiat de prezența a două dintre cele mai aclamate figuri ale armatei americane. A doua conferință, care a primit titlul de Justițiarul, l-a avut în centru pe politicianul și fostul magistrat italian, Antonio Di Pietro, cunoscut pentru anchetele sale împotriva corupției politice din peninsulă.
Cea mai recentă expunere s-a intitulat A WWVVisonary Lesson și l-a adus pe sir Tim-Berners Lee, omul de știință englez, celebru pentru inventarea World Wide Web.
Conferința începe la ora 17 și va fi găzduită de către sala Epika din cadrul Grand Cinema Băneasa & More din Băneasa Shopping City. Printre sponsori se numără BRD-Groupe Société Générale și PRO TV.
Pentru mai multe detalii despre bilete este disponibil numărul 0730 83 66 47.
surse foto: mediafax.ro, mccannthiess.com