Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 13 decembrie, de la ora 20, la vernisajul expoziției pictorului Florin Ciubotaru, care va avea loc la Sala Foaier.
Fiecare, captiv în prejudecăți și compromisuri, încearcă să se împotrivească pentru a putea fi liber în exprimare. În această recentă manifestare, propunerea mea e diferită, sunt hotărât să nu cedez, să îmi pot proteja felul de a gândi. În profesia mea, majoritatea, din lipsă de întrebări și curaj, se sprijină pe un model obosit, monoton, cu efecte minore.
La toate deschiderile (vernisaje), indiferent de diversitatea propunerilor, se insinuează un stereotip ce se tot repetă începând cu: acroșajul la perete, panotarea, titluri pentru lucrări, un catalog convențional, în final criticul ce explică profesioniștilor (nepregătiții absentează) urmând apoi felicitări și bifarea unui act cultural. Am renunțat la această formă de întrajutorare, toate elementele amintite nu-mi sunt de folos.
Percepția realității e înșelătoare.
Lucrările mele apar îmbrățișate de un personaj ce se vrea a fi autorul. Lucrarea încă îmi mai aparține până în momentul în care va circula în lume. Pictorul va fi alungat în semianonimat.
Florin Ciubotaru
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 15 ianuarie 2017, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Luni este închis. Intrarea este liberă.