București, 15 februarie 2018 – Nu știi cum să petreci weekendul de Valentine’s Day? Îți facem o propunere care va aduce hohote de râs, flori pentru doamnele și domnișoarele spectatoare, dar și o degustare de vin australian.

Se întâmplă la Grand Cinema & More, în Sala Epika, unde sâmbătă, 17 februarie, se joacă spectacolul „Cum să distrugi o piesă”, considerat cea mai tare comedie a momentului în 25 de țări.

Spectacolul este povestea unor actori amatori care vor să pună în scenă o piesă polițistă și nimic nu le iese cum trebuie. Se accidentează, uită replicile, distrug recuzita, dăramă decorul, dar perseverează să ajungă până la ultima replică, spre amuzamentul general al spectatorilor.

în distribuția acestui spectacol se află unii dintre cei mai cunoscuți tineri actori de comedie, pe care i-ați văzut în seriale de succes (Mondenii, Atletico Textila, Ai noștri), dar și în producții de teatru cu multe premii: Ada Galeș, Andreea Samson, Ilona Brezoianu, Andreea Mateiu, Vlad Logigan, Cătălin Babliuc, Pavel Bârsan, Răzvan Oprea, Angel Popescu, Andrei Mateiu, Bogdan Cotlet, Dan Rădulescu, Marin Grigore, Radu Micu, Adrian Anghel, Silviu Mircescu.

Pentru că spectacolul se joacă în weekendul în care se celebrează dragostea, producătorii Wonder Theatre și Grand Cinema & More s-au gândit să le ofere spectatorilor o reprezentație de gală cu flori și băuturi rafinate.

„Cum să distrugi o piesă” se joacă pe 17 februarie, la ora 17.00 și ora 20.00, în sala Epika, Grand Cinema & More, reprezentațiile speciale de Valentine’s Day fiind realizate în colaborare cu www.floria.ro și Jacob’s Creek.

Biletele pot fi achiziționate de la casele de bilete din cinematograf, online pe www.grandentertainment.ro, www.bilet.ro sau din aplicația City iLove.

Pentru mai multe informaţii privind programul filmelor şi al tuturor activităţilor din cinematograf, vizitaţi www.grandentertainment.ro și pagina de Facebook a Grand Entertainment www.facebook.com/GrandCinemaDigiplex.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here