Finanțare pentru proiecte sportive care pun Timișoara în mișcare

0
36
Centrul de Proiecte Timișoara – afiș
Centrul de Proiecte Timișoara – Lansare apel Orașul în mișcare

Centrul de Proiecte Timișoara a lansat astăzi, 14 martie, apelul „Orașul în mișcare” – programul de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Timișoarei pentru proiecte și programe sportive. Aplicațiile se depun pe site-ul Centrului de Proiecte, până la data de 13 aprilie.

Această sesiune de finanțare este dedicată proiectelor și programelor care promovează sportul pentru toți, sportul juvenil și sportul de performanță, punând în valoare și susținând resursele locale. 2.000.000 de lei din bugetul local al Timișoarei sunt alocați în 2022 finanțării sportului timișorean, prin intermediul apelului „Orașul în mișcare” deschis de Centrul de Proiecte.

„Suntem aici să susținem concret sportul de performanță, sportul juvenil și sportul accesibil întregii comunități și o facem cu multă mândrie. Ne dorim ca această oportunitate de finanțare să susțină eficient și direct inițiativele care fac sportul accesibil tuturor, dedicarea antrenorilor care duc sportul în cartierele Timișoarei, precum și tenacitatea sportivilor timișoreni profesioniști în drumul lor spre performanță”, explică Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte.

Sunt eligibile să aplice persoanele juridice fără scop patrimonial, de drept public sau privat, constituite ca structuri sportive conform legii. La acest apel, un aplicant poate solicita finanțare pentru un singur proiect sau program. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile pentru un proiect sportiv este de 60.000 de lei, respectiv 120.000 de lei pentru programe sportive.

Ceea ce trebuie să facă cei care doresc finanțare pentru proiectul lor sportiv este să parcurgă informațiile și regulamentul de pe site-ul Centrului de Proiecte și să înscrie un proiect sau program construit temeinic, care să treacă cu punctaj cât mai mare evaluarea comisiei de experții sportivi independenți. Termenul limită pentru înscrierea  propunerilor este 13 aprilie, ora 17:00. Rezultatele intermediare vor fi publicate în data de 29 aprilie, perioada 2–4 mai este rezervată contestațiilor, iar în data de 6 mai vor fi publicate rezultatele finale.

Evaluarea și selecția proiectelor va fi făcută de către o comisie formată din evaluatori independenți. În acest scop, Centrul de Proiecte așteaptă candidaturi din partea specialiștilor din domeniul sportului, cu experiență de minimum 3 ani și o bună cunoaștere a mecanismelor de finanțare nerambursabilă, care doresc să contribuie la evaluarea și selectarea aplicațiilor care vor câștiga finanțare în urma apelului „Orașul în mișcare”. Candidaturile pot fi trimise până în data de 5 aprilie.

Documentația și toate informațiile necesare se găsesc pe site-ul centruldeproiecte.ro.