București, 4 aprilie 2018 – Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au lansat astăzi programul de finanțare ce va oferi organizațiilor neguvernamentale din România granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro, pe parcursul anului 2018.
Denumit #ÎNSTAREDEBINE, programul va oferi sprijin organizațiilor din toată țara să deruleze proiecte sustenabile pentru România și care răspândesc în comunitatea lor și aduc beneficiarilor „starea de bine”.
Programul se adresează tuturor asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care dezvoltă proiecte în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă, valoarea maximă a finanțării acordate pentru un proiect fiind de 235.000 lei (aproximativ 50.000 euro).
O atenție specială în finanțare va fi acordată proiectelor pentru zonele rurale: astfel, 25% din totalul proiectelor sprijinite se vor adresa comunităților și beneficiarilor din mediul rural. Aplicațiile se depun online, în cadrul a trei sesiuni de depunere ce vor avea loc în lunile aprilie, iunie și august.
Primul apel de proiecte se va deschide pe data de 23 aprilie 2018. Detalii suplimentare despre program, modalitatea de aplicare, etapele de selecție pot fi accesate pe site-ul www.instaredebine.ro.
„Ultimii doi ani și în special 2017 au fost ani destul de dificili pentru organizațiile neguvernamentale. Au apărut noi dificultăți, cele mai mari dintre acestea fiind legate de finanțarea sectorului. Finanțatorii instituționali mari, tradiționali, ai sectorului sunt într-o perioadă de pauză sau s-au retras. Mai mult, câteva dintre politicile fiscale care încurajau sectorul asociativ într-o formă sau alta, au dispărut sau au fost puse foarte serios sub semnul întrebării, cum a fost cazul facilității 2% anul trecut. ONG-urile compensează cu greu această situație, mai ales cele mici, care nu au acces la fondurile structurale. #ÎNSTAREDEBINE vine în întâmpinarea lor, cu o modalitate de finanțare prietenoasă, adaptată, care oferă sprijin și în timpul derulării proiectelor prin traininguri, workshop-uri și evenimente de networking gândite să le dezvolte capacitatea organizațională. Suntem extrem de bucuroși să lansăm această inițiativă alături de Kaufland și ne dorim ca exemplul să fie luat și de alte companii din România”, a declarat Ionuț Sibian, director executiv Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
„Kaufland România și-a asumat misiunea de a fi alături de cei care vor să facă bine și de a susține proiectele care ajută la dezvoltarea comunității. Binele are nevoie de toată susținerea pentru a crește, și deși efortul material este un prim pas esențial, credem că implicarea tuturor, prin timpul acordat, prin idei – sau orice resurse – poate fi de ajutor în efortul de a transpune inițiativele ONG-urilor în realitate. Încurajăm toți ambasadorii binelui să își înscrie proiectele.
Scopul nostru este să aducem valoare comunității, de aceea responsabilitatea socială și față de mediul înconjurător se află în centrul business-ului nostru. Suntem bucuroși că reușim în fiecare an să sprijinim peste 200 de proiecte ale ONG-urilor, cu o strategie de investiții pe termen lung în domeniile pe care le considerăm esențiale pentru dezvoltarea comunității: programe sociale, de sănătate, educație, sport și de încurajare a unui stil de viață sănătoasă, protecția mediului și evenimente culturale”, a afirmat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland Romania.
Programul #ÎNSTAREDEBINE este dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu sprijinul Kaufland România.
*Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:
iuliana.rada@fdsc.ro / 0749.088.885
daniela.spiridonescu@pr.gmp.ro / 0740.038.544
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 magazine în 7 țări și o rețea de 119 magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.